miercuri, 12 mai 2010
Comentariul săptămânii 22.04-28.04.2008
Intrăm în Săptămâna Mare, premergătoare Sfintelor Paşti şi orice om, oricât de apropiat sau nu ar fi de fenomenul religios, nu se poate să nu fie pătruns de spiritul acestor sfinte sărbători.
Dincolo de agitaţia şi inevitabila febră a cumpărăturilor, dincolo de ,,mărunţişurile” vieţii cotidiene, fiecare dintre noi ne lăsăm cuprinşi de semnificaţia spirituală a acestor zile. Pentru că, la un moment dat, măcar din când în când, sufletul nostru are nevoie de acea linişte pe care o aduc aceste zile de sărbătoare creştină. Deşi ar trebui ca această stare de pace, linişte interioară şi împăcare cu sine şi cu ceilalţi ar trebui să fie prezentă în permanenţă în viaţa noastră, e bine ca măcar acum să ne facem timp pentru acea mult-dorită ,,curăţenie” a sufletului, mult prea încărcat de păcatele acestei vieţi. Recunosc că relaţia mea cu Dumnezeu nu este una prea ,,strânsă” şi că prea rar I-am călcat pragul casei Sale, biserica, astfel încât consider că nu sunt eu cel mai în măsură să dau sfaturi de această natură. Însă, consider că, Dumnezeu trebuie să fie prezent în fiecare dintre noi şi fie că vrem sau nu, harul Său se află în fiinţa noastră de la naştere şi până dincolo de Marea Trecere în lumea spiritelor. Consider că Dumnezeu nu are nevoie de false dovezi de iubire. Nu avem o relaţie mai bună cu El doar călcându-I pragul casei Sale în fiecare duminică şi în toate sărbătorile religioase, doar din obişnuinţă, fără a fi pătrunşi într-adevăr de harul şi învăţăturile Sale. Nu este suficient să tocim podelele făcând mătănii şi cruci largi în faţa icoanelor, dacă după ce ieşim din biserică ne întoarcem la intrigile şi duşmăniile noastre mărunte şi deşarte. Acesta ar putea fi un păcat mai mare decât a fi un necredincios. Cred că această credinţă a fiecăruia nu are nevoie neapărat de o ,,exteriorizare” cu orice preţ şi cu orice ocazie, doar pentru a fi văzut şi perceput ca un ,,credincios”. Ea se află, sau ar trebui să se afle, în fiecare dintre noi, luminându-ne viaţa, făcându-ne să trăim în spiritul ei, al adevăratei credinţe. Şi dacă suntem conştienţi de asta, dacă ştim că mai presus de noi şi de voinţa noastră se află voinţa divină de care depinde viaţa noastră în fiecare clipă, mai mult decât orice pe pământ, atunci ne putem numi cu adevărat creştini. Atunci ne-am trăi viaţa cu frica de Dumnezeu, am fi mai buni unii cu ceilalţi, am fi mai curaţi spiritual şi mai luminoşi în suflet. Iar viaţa adevărată nu înseamnă doar plăcerile vieţii lumeşti, banii, averile. Ele sunt lucruri atât de uşor de obţinut dar la fel de uşor de pierdut. Este la fel de adevărat că ,,averea spirituală” este greu de obţinut, nu aduce aceeaşi satisfacţie precum partea materială a vieţii, dar, odată găsită ea rămâne veşnică. Cei puţini care o găsesc, se pot considera cu adevărat împliniţi pe acest pământ, se pot considera mai aproape de Dumnezeu.
Acum, în aceste vremuri tulburi şi de restrişte, sufletul omului are nevoie mai mult ca oricând de acea linişte, de înălţare a lui deasupra celor lumeşti şi de comuniunea sa cu El. Găsindu-L, nu vom mai fi rătăcitori prin deşertăciunea vieţii, ne vom găsi împlinirea şi puterea de a trăi mai departe pe acest pământ. Să ne bucurăm şi să credem cu adevărat când spunem ,,Hristos a înviat!” şi ,,Adevărat a înviat!”.
Viorel Dodan
21.04.2008
Intrăm în Săptămâna Mare, premergătoare Sfintelor Paşti şi orice om, oricât de apropiat sau nu ar fi de fenomenul religios, nu se poate să nu fie pătruns de spiritul acestor sfinte sărbători.
Dincolo de agitaţia şi inevitabila febră a cumpărăturilor, dincolo de ,,mărunţişurile” vieţii cotidiene, fiecare dintre noi ne lăsăm cuprinşi de semnificaţia spirituală a acestor zile. Pentru că, la un moment dat, măcar din când în când, sufletul nostru are nevoie de acea linişte pe care o aduc aceste zile de sărbătoare creştină. Deşi ar trebui ca această stare de pace, linişte interioară şi împăcare cu sine şi cu ceilalţi ar trebui să fie prezentă în permanenţă în viaţa noastră, e bine ca măcar acum să ne facem timp pentru acea mult-dorită ,,curăţenie” a sufletului, mult prea încărcat de păcatele acestei vieţi. Recunosc că relaţia mea cu Dumnezeu nu este una prea ,,strânsă” şi că prea rar I-am călcat pragul casei Sale, biserica, astfel încât consider că nu sunt eu cel mai în măsură să dau sfaturi de această natură. Însă, consider că, Dumnezeu trebuie să fie prezent în fiecare dintre noi şi fie că vrem sau nu, harul Său se află în fiinţa noastră de la naştere şi până dincolo de Marea Trecere în lumea spiritelor. Consider că Dumnezeu nu are nevoie de false dovezi de iubire. Nu avem o relaţie mai bună cu El doar călcându-I pragul casei Sale în fiecare duminică şi în toate sărbătorile religioase, doar din obişnuinţă, fără a fi pătrunşi într-adevăr de harul şi învăţăturile Sale. Nu este suficient să tocim podelele făcând mătănii şi cruci largi în faţa icoanelor, dacă după ce ieşim din biserică ne întoarcem la intrigile şi duşmăniile noastre mărunte şi deşarte. Acesta ar putea fi un păcat mai mare decât a fi un necredincios. Cred că această credinţă a fiecăruia nu are nevoie neapărat de o ,,exteriorizare” cu orice preţ şi cu orice ocazie, doar pentru a fi văzut şi perceput ca un ,,credincios”. Ea se află, sau ar trebui să se afle, în fiecare dintre noi, luminându-ne viaţa, făcându-ne să trăim în spiritul ei, al adevăratei credinţe. Şi dacă suntem conştienţi de asta, dacă ştim că mai presus de noi şi de voinţa noastră se află voinţa divină de care depinde viaţa noastră în fiecare clipă, mai mult decât orice pe pământ, atunci ne putem numi cu adevărat creştini. Atunci ne-am trăi viaţa cu frica de Dumnezeu, am fi mai buni unii cu ceilalţi, am fi mai curaţi spiritual şi mai luminoşi în suflet. Iar viaţa adevărată nu înseamnă doar plăcerile vieţii lumeşti, banii, averile. Ele sunt lucruri atât de uşor de obţinut dar la fel de uşor de pierdut. Este la fel de adevărat că ,,averea spirituală” este greu de obţinut, nu aduce aceeaşi satisfacţie precum partea materială a vieţii, dar, odată găsită ea rămâne veşnică. Cei puţini care o găsesc, se pot considera cu adevărat împliniţi pe acest pământ, se pot considera mai aproape de Dumnezeu.
Acum, în aceste vremuri tulburi şi de restrişte, sufletul omului are nevoie mai mult ca oricând de acea linişte, de înălţare a lui deasupra celor lumeşti şi de comuniunea sa cu El. Găsindu-L, nu vom mai fi rătăcitori prin deşertăciunea vieţii, ne vom găsi împlinirea şi puterea de a trăi mai departe pe acest pământ. Să ne bucurăm şi să credem cu adevărat când spunem ,,Hristos a înviat!” şi ,,Adevărat a înviat!”.
Viorel Dodan
21.04.2008
Comentariul săptămânii 20.05-26.05.2009
Euro…viziuni
Concursul Eurovision de zilele trecute a iscat din nou multe controverse legate de calitatea pieselor prezentate dar mai ales de însăşi utilitatea lui în peisajul muzical european.
Şi ca de fiecare dată, nu se făcea, mă-nţelegi, să nu facem şi noi act de prezenţă în acest eveniment muzical. Pentru că la asta s-a limitat echipa României, la prezenţă. E-adevărat că accederea în finala concursului poate însemna totuşi o mare scofală, având în vedere regulamentul concursului şi modul de selecţie a finaliştilor. În materie de organizare, ruşii s-au întrecut pe ei înşişi la acest capitol. Scenografia, efectele vizuale şi locaţia desfăşurării acestuia, totul a fost specific rusesc. Adică mare, grandios! Se pare că această grandoare a avut rolul de a suplini subţirimea pieselor prezentate în concurs. Nici măcar Patricia Kaas nu mai e ce-a fost odată. Mi s-a părut cam ,,obosită”, din altă epocă şi cam pe dinafara concursului cu piesa ei ,,Et s’il fallait le faire”. Da’ ce bine arăta!...Madame Patricia! Il etait un fois! Laissé nous….Fost-ai lele cât ai fost! Acu’ gata!...Urmărind această finală, mie mi-au plăcut piesele Azerbaidjanului şi Greciei care au fost cumva altfel faţă de celelalte. Apoi, dintr-un subiectivism firesc, pe locul trei ar fi Elena noastră cu al ei ,,Balkan girl”. Acu’, ce să zic!…Nu e pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte. Locul 19 o fi bun? Ce mai contează? În condiţiile în care se tot spune despre acest concurs că a devenit inutil şi irelevant, rămânem cu satisfacţia că am fost acolo. Dar ca de fiecare dată, înainte de marele concurs, ne-am îmbătat româneşte cu apă rece: ,,Elena, cea mai sexy concurentă!” ,,Elena, urmărită de un fan grec!” ,,Românca, favorita publicului!”, etc…Şi la urmă, eterna autoflagelare:,,Suntem buni, dar am fost nedreptăţiţi!”…Mai mult, unii zic că Elena ar fi mimat cântecul. Ce oameni răi!...Dacă e aşa, ar fi la fel cum am procedat cu intrarea în UE. Am mimat aderarea apoi ne-am umflat în pene că vom face şi vom drege, iar apoi ne-am revenit făcându-ne mici când am aflat de fapt care ne e locul: la marginea Europei, mimând în continuare europenismul! Nu comentez calitatea piesei sau prestaţia de scenă a Elenei. Nu că m-aş pricepe la aşa ceva…Dar din acest punct de vedere au fost mereu discuţii în legătură cu un anume stil care s-ar potrivi fiecărei ediţii. Însă ediţiile anterioare au dovedit că nu se caută un anume stil muzical ci o anumită ţară câştigătoare. Se poate ca în acest concurs, regulile competiţiei să fi fost înlocuite de cele ale politicii. Asta s-ar explica prin ,,prieteniile” dintre unele ţări care s-au votat între ele. Şi dacă e aşa, atunci putem înţelege de ce vecinii noştri unguri, bulgari sau moldoveni, nu ne-au votat aşa cum ne aşteptam. Acum am văzut că România nu prea are prieteni prin Europa şi tot românii din străinătate ne-au ,,scos”. O fi contat imaginea României în mintea celor care au votat, sau asta e valoarea adevărată a acelei piese? Nu vom şti niciodată, la fel cum nu vom şti dacă Norvegia chiar a meritat să câştige.
Se dovedeşte încă o dată că euro-viziunile de mărire ale românilor sunt doar nişte baloane de săpun. Pot fi mari, frumoase dar se sparg repede la prima adiere de vânt…Şi după cum ştim, noi românii am fost mereu în calea multor astfel de…vânturi.
Viorel Dodan
17.05.2009
Euro…viziuni
Concursul Eurovision de zilele trecute a iscat din nou multe controverse legate de calitatea pieselor prezentate dar mai ales de însăşi utilitatea lui în peisajul muzical european.
Şi ca de fiecare dată, nu se făcea, mă-nţelegi, să nu facem şi noi act de prezenţă în acest eveniment muzical. Pentru că la asta s-a limitat echipa României, la prezenţă. E-adevărat că accederea în finala concursului poate însemna totuşi o mare scofală, având în vedere regulamentul concursului şi modul de selecţie a finaliştilor. În materie de organizare, ruşii s-au întrecut pe ei înşişi la acest capitol. Scenografia, efectele vizuale şi locaţia desfăşurării acestuia, totul a fost specific rusesc. Adică mare, grandios! Se pare că această grandoare a avut rolul de a suplini subţirimea pieselor prezentate în concurs. Nici măcar Patricia Kaas nu mai e ce-a fost odată. Mi s-a părut cam ,,obosită”, din altă epocă şi cam pe dinafara concursului cu piesa ei ,,Et s’il fallait le faire”. Da’ ce bine arăta!...Madame Patricia! Il etait un fois! Laissé nous….Fost-ai lele cât ai fost! Acu’ gata!...Urmărind această finală, mie mi-au plăcut piesele Azerbaidjanului şi Greciei care au fost cumva altfel faţă de celelalte. Apoi, dintr-un subiectivism firesc, pe locul trei ar fi Elena noastră cu al ei ,,Balkan girl”. Acu’, ce să zic!…Nu e pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte. Locul 19 o fi bun? Ce mai contează? În condiţiile în care se tot spune despre acest concurs că a devenit inutil şi irelevant, rămânem cu satisfacţia că am fost acolo. Dar ca de fiecare dată, înainte de marele concurs, ne-am îmbătat româneşte cu apă rece: ,,Elena, cea mai sexy concurentă!” ,,Elena, urmărită de un fan grec!” ,,Românca, favorita publicului!”, etc…Şi la urmă, eterna autoflagelare:,,Suntem buni, dar am fost nedreptăţiţi!”…Mai mult, unii zic că Elena ar fi mimat cântecul. Ce oameni răi!...Dacă e aşa, ar fi la fel cum am procedat cu intrarea în UE. Am mimat aderarea apoi ne-am umflat în pene că vom face şi vom drege, iar apoi ne-am revenit făcându-ne mici când am aflat de fapt care ne e locul: la marginea Europei, mimând în continuare europenismul! Nu comentez calitatea piesei sau prestaţia de scenă a Elenei. Nu că m-aş pricepe la aşa ceva…Dar din acest punct de vedere au fost mereu discuţii în legătură cu un anume stil care s-ar potrivi fiecărei ediţii. Însă ediţiile anterioare au dovedit că nu se caută un anume stil muzical ci o anumită ţară câştigătoare. Se poate ca în acest concurs, regulile competiţiei să fi fost înlocuite de cele ale politicii. Asta s-ar explica prin ,,prieteniile” dintre unele ţări care s-au votat între ele. Şi dacă e aşa, atunci putem înţelege de ce vecinii noştri unguri, bulgari sau moldoveni, nu ne-au votat aşa cum ne aşteptam. Acum am văzut că România nu prea are prieteni prin Europa şi tot românii din străinătate ne-au ,,scos”. O fi contat imaginea României în mintea celor care au votat, sau asta e valoarea adevărată a acelei piese? Nu vom şti niciodată, la fel cum nu vom şti dacă Norvegia chiar a meritat să câştige.
Se dovedeşte încă o dată că euro-viziunile de mărire ale românilor sunt doar nişte baloane de săpun. Pot fi mari, frumoase dar se sparg repede la prima adiere de vânt…Şi după cum ştim, noi românii am fost mereu în calea multor astfel de…vânturi.
Viorel Dodan
17.05.2009
Comentariul săptămânii 19.11-25.11.2008
După ce guvernanţii au încercat să ne adoarmă şi bruma de vigilenţă pe care o aveam, spunându-ne că această criză nu ne va afecta, iată că acum sunt nevoiţi să ia măsuri disperate.
Tăriceanu a venit cu un plan de ieşire din criză, în valoare de 10 mil. de euro. Acesta prevede stimulente de 1000 de euro pentru fiecare nou angajat în firmele româneşti, subvenţii consistente la credite, scutiri de impozite şi taxe, etc. Dacă acest plan va fi vreo mare scofală, vom vedea în curând pe pielea noastră, la primăvară. Cei care vom mai ajunge până atunci!...Ceea ce mă surprinde este faptul că, iată, pentru ieşirea din criză s-au putut găsi ,,resurse”, în schimb pentru aplicarea unei legi de salarizare a profesorilor, votată de Parlament, nu s-au putut găsi astfel de resurse. Sigur că situaţiile nu se pot compara din punct de vedere al priorităţilor, în actualul context. Dar asta mă face pe mine să mă gândesc că, deşi s-a furat la greu din ea, uite că ţara asta găseşte resurse nebănuite de a încerca să facă faţă chiar şi unei astfel de criză. În timp ce Tăriceanu se luptă cu asta, Băsescu se luptă cu inamicii din viitor care , zice el, ,,pe la apus de soare, vor să mi-l omoare” cu o lovitură de stat. ,,Săriţi, lumeee!Mă atacă duşmanii! Ştiu că voi mă iubiţi şi trebuie să mă apăraţi de inamicii PSD şi PNL”. Şi ca gest de sfidare la adresa lor, îi ameninţă de pe acum de la tv., cu pumnul strâns muncitoreşte, că oricine va avea majoritatea, prim-ministru va fi tot cine ,,va vrea muşchii lui”. Şi îşi ia ca aliat în această luptă, armata, amintind discret că este comandantul ei suprem. Ce ..,,puşca” lui?!...Mai jos, în teritoriu, campania electorală continuă de parcă nimic nu s-ar întâmpla! Se fac promisiuni pe care le-am auzit şi la alegerile din iunie şi din totdeauna, concerte, afişe, etc. Nimeni nu ne spune însă, cum îşi vor ţine frumoasele lor promisiuni dacă această criza va reduce zdravăn libertatea de mişcare bugetară. Cu ce bani vor face? De unde? Cum vor face şi vor drege tot ce ne-au strigat la tot felul de microfoane colorate peste tot prin ţară, dacă situaţia este una de o singură culoare: maro? Dacă tot îi ,,frământă” grija de noi cetăţenii lor ,,iubiţi”, n-ar fi mai bine să amâne ei alegerile astea până când s-or limpezi apele şi o mai trece criza asta? Şi atunci banii ăştia care se cheltuie pentru atâta hârtie pentru afişe şi formaţii care fac nişte playback-uri jalnice prin ţară, s-ar putea returna la buget pentru a face faţă mai bine situaţiei apărute? N-ar fi acesta un suprem gest de responsabilitate şi grijă pentru soarta ţării, din partea candidaţilor? Parcă altfel am vota, văzând cum s-au sacrificat ei pentru binele nostru, nu? Şi poate la primăvară, cei câţiva câţi om mai ieşi din ea, tot om vota! Vom fi mai calmi, mai lucizi şi mai îngăduitori cu minciunile lor, lucru care le-ar fi de folos, până la urmă!
Da’ de unde! N-ai să vezi! Nu se poate întâmpla aşa ceva! Pentru că pentru unii e ,,acum ori niciodată” iar pentru alţii e ,,încă o dată”, încrâncenarea cu care vor să se urce în vârful acestui adevărat ,,lanţ trofic” numit politică, face ca orice urmă de bun simţ, raţiune şi empatie să dispară. Lăsând locul ignoranţei crase, nesimţirii şi lipsei oricărei etici şi morale!...
Viorel Dodan
13.11.2008
După ce guvernanţii au încercat să ne adoarmă şi bruma de vigilenţă pe care o aveam, spunându-ne că această criză nu ne va afecta, iată că acum sunt nevoiţi să ia măsuri disperate.
Tăriceanu a venit cu un plan de ieşire din criză, în valoare de 10 mil. de euro. Acesta prevede stimulente de 1000 de euro pentru fiecare nou angajat în firmele româneşti, subvenţii consistente la credite, scutiri de impozite şi taxe, etc. Dacă acest plan va fi vreo mare scofală, vom vedea în curând pe pielea noastră, la primăvară. Cei care vom mai ajunge până atunci!...Ceea ce mă surprinde este faptul că, iată, pentru ieşirea din criză s-au putut găsi ,,resurse”, în schimb pentru aplicarea unei legi de salarizare a profesorilor, votată de Parlament, nu s-au putut găsi astfel de resurse. Sigur că situaţiile nu se pot compara din punct de vedere al priorităţilor, în actualul context. Dar asta mă face pe mine să mă gândesc că, deşi s-a furat la greu din ea, uite că ţara asta găseşte resurse nebănuite de a încerca să facă faţă chiar şi unei astfel de criză. În timp ce Tăriceanu se luptă cu asta, Băsescu se luptă cu inamicii din viitor care , zice el, ,,pe la apus de soare, vor să mi-l omoare” cu o lovitură de stat. ,,Săriţi, lumeee!Mă atacă duşmanii! Ştiu că voi mă iubiţi şi trebuie să mă apăraţi de inamicii PSD şi PNL”. Şi ca gest de sfidare la adresa lor, îi ameninţă de pe acum de la tv., cu pumnul strâns muncitoreşte, că oricine va avea majoritatea, prim-ministru va fi tot cine ,,va vrea muşchii lui”. Şi îşi ia ca aliat în această luptă, armata, amintind discret că este comandantul ei suprem. Ce ..,,puşca” lui?!...Mai jos, în teritoriu, campania electorală continuă de parcă nimic nu s-ar întâmpla! Se fac promisiuni pe care le-am auzit şi la alegerile din iunie şi din totdeauna, concerte, afişe, etc. Nimeni nu ne spune însă, cum îşi vor ţine frumoasele lor promisiuni dacă această criza va reduce zdravăn libertatea de mişcare bugetară. Cu ce bani vor face? De unde? Cum vor face şi vor drege tot ce ne-au strigat la tot felul de microfoane colorate peste tot prin ţară, dacă situaţia este una de o singură culoare: maro? Dacă tot îi ,,frământă” grija de noi cetăţenii lor ,,iubiţi”, n-ar fi mai bine să amâne ei alegerile astea până când s-or limpezi apele şi o mai trece criza asta? Şi atunci banii ăştia care se cheltuie pentru atâta hârtie pentru afişe şi formaţii care fac nişte playback-uri jalnice prin ţară, s-ar putea returna la buget pentru a face faţă mai bine situaţiei apărute? N-ar fi acesta un suprem gest de responsabilitate şi grijă pentru soarta ţării, din partea candidaţilor? Parcă altfel am vota, văzând cum s-au sacrificat ei pentru binele nostru, nu? Şi poate la primăvară, cei câţiva câţi om mai ieşi din ea, tot om vota! Vom fi mai calmi, mai lucizi şi mai îngăduitori cu minciunile lor, lucru care le-ar fi de folos, până la urmă!
Da’ de unde! N-ai să vezi! Nu se poate întâmpla aşa ceva! Pentru că pentru unii e ,,acum ori niciodată” iar pentru alţii e ,,încă o dată”, încrâncenarea cu care vor să se urce în vârful acestui adevărat ,,lanţ trofic” numit politică, face ca orice urmă de bun simţ, raţiune şi empatie să dispară. Lăsând locul ignoranţei crase, nesimţirii şi lipsei oricărei etici şi morale!...
Viorel Dodan
13.11.2008
Comentariul săptămânii 19.08-25.08.2008
Bine v-am regăsit, dragi cititori! Am revenit dintr-o scurtă pauză editorială, timp în care s-au întâmplat multe lucruri în oraşul nostru. Unele plăcute, altele mai puţin plăcute. C-aşa e viaţa! Are din toate câte ceva.
Din ,,galeria” lucrurilor plăcute putem nominaliza organizarea pentru prima dată în oraşul nostru a ,,Zilelor Râmnicului”. Un eveniment deosebit care a adus puţină agitaţie în oraşul nostru toropit de caniculă. Cu miting aviatic, concert în aer liber şi focuri de artificii, toate astea stropite din plin cu bere, evenimentul a făcut deliciul cetăţenilor acestui oraş. Sau măcar al unora dintre ei. Pentru că au fost şi voci care au contestat organizarea acestui eveniment, pe motiv că fondurile alocate ar fi putut fi folosite în alte scopuri mai practice. Mă gândesc că, dacă pentru un astfel de eveniment care se adresează tuturor cetăţenilor oraşului şi are rolul de a le aduce bucurie, respectivii se indignează atât de tare, atunci aş vrea să ştiu părerea lor şi despre evenimentele neplăcute petrecute la cazinoul din oraş. Acest tip de ,,eveniment” este unul exclusivist la care au ,,bilete” doar unii din cetăţenii oraşului. Iar el face parte din celălalt tip de evenimente, mai puţin plăcute. Sau poate respectivii domni încă n-au avut timp să-şi arate indignarea faţă de un eveniment neplăcut care se întâmplă în chiar centrul oraşului şi este provocat de unii din cetăţenii oraşului. Ca să nu mai vorbim că aşa ceva era inevitabil şi că trebuia să se întâmple odată şi-odată! Şi astfel deschisă ,,calea”, vor urma şi alte astfel de incidente. Pentru că, după cum ştim, jocurile de noroc, cazinoul, ruleta, înfierbântă minţile şi sângele. Iar de aici până la fapte mai grave, nu e decât un pas. Deocamdată, poliţia va trebui să stabilească ce legi trebuie respectate şi care sunt mai ,,tari”: cele ale statului român, care prevăd, cel puţin teoretic, egalitatea tuturor în faţa lor, sau cele ale unui grup de indivizi care-şi închipuie că poate face o altfel de lege, aceea a pumnului. În rest, de admirat ,,solidaritatea” de grup a acestor oameni, care au fost alături de unul din membrii comunităţii lor, într-o astfel de situaţie. Asta dacă nu cumva s-a vrut a fi o demonstraţie de forţă împotriva legii.
Dar, să sperăm că acest gen de lucruri nu se vor mai repeta şi că vom avea parte în acest mandat doar de evenimente de genul ,,Zilele Oraşului” ca să ne putem concentra cu toţii la lucruri mai importante, cum ar fi punerea oraşului în mişcare. O mişcare benefică pentru toţi, nu doar una… de stradă!
Viorel Dodan
18.08.2008
Bine v-am regăsit, dragi cititori! Am revenit dintr-o scurtă pauză editorială, timp în care s-au întâmplat multe lucruri în oraşul nostru. Unele plăcute, altele mai puţin plăcute. C-aşa e viaţa! Are din toate câte ceva.
Din ,,galeria” lucrurilor plăcute putem nominaliza organizarea pentru prima dată în oraşul nostru a ,,Zilelor Râmnicului”. Un eveniment deosebit care a adus puţină agitaţie în oraşul nostru toropit de caniculă. Cu miting aviatic, concert în aer liber şi focuri de artificii, toate astea stropite din plin cu bere, evenimentul a făcut deliciul cetăţenilor acestui oraş. Sau măcar al unora dintre ei. Pentru că au fost şi voci care au contestat organizarea acestui eveniment, pe motiv că fondurile alocate ar fi putut fi folosite în alte scopuri mai practice. Mă gândesc că, dacă pentru un astfel de eveniment care se adresează tuturor cetăţenilor oraşului şi are rolul de a le aduce bucurie, respectivii se indignează atât de tare, atunci aş vrea să ştiu părerea lor şi despre evenimentele neplăcute petrecute la cazinoul din oraş. Acest tip de ,,eveniment” este unul exclusivist la care au ,,bilete” doar unii din cetăţenii oraşului. Iar el face parte din celălalt tip de evenimente, mai puţin plăcute. Sau poate respectivii domni încă n-au avut timp să-şi arate indignarea faţă de un eveniment neplăcut care se întâmplă în chiar centrul oraşului şi este provocat de unii din cetăţenii oraşului. Ca să nu mai vorbim că aşa ceva era inevitabil şi că trebuia să se întâmple odată şi-odată! Şi astfel deschisă ,,calea”, vor urma şi alte astfel de incidente. Pentru că, după cum ştim, jocurile de noroc, cazinoul, ruleta, înfierbântă minţile şi sângele. Iar de aici până la fapte mai grave, nu e decât un pas. Deocamdată, poliţia va trebui să stabilească ce legi trebuie respectate şi care sunt mai ,,tari”: cele ale statului român, care prevăd, cel puţin teoretic, egalitatea tuturor în faţa lor, sau cele ale unui grup de indivizi care-şi închipuie că poate face o altfel de lege, aceea a pumnului. În rest, de admirat ,,solidaritatea” de grup a acestor oameni, care au fost alături de unul din membrii comunităţii lor, într-o astfel de situaţie. Asta dacă nu cumva s-a vrut a fi o demonstraţie de forţă împotriva legii.
Dar, să sperăm că acest gen de lucruri nu se vor mai repeta şi că vom avea parte în acest mandat doar de evenimente de genul ,,Zilele Oraşului” ca să ne putem concentra cu toţii la lucruri mai importante, cum ar fi punerea oraşului în mişcare. O mişcare benefică pentru toţi, nu doar una… de stradă!
Viorel Dodan
18.08.2008
Comentariul săptămânii 18.02-24.02.2009
S-a făcut mare caz de moartea handbalistului Cozma, ucis cu sânge rece de o bandă de ţigani, în Ungaria. Posturile de televiziune au prezentat pe larg aspecte ale acestei tragice întâmplări. Au fost emisiuni-maraton pe această temă şi am auzit diverse păreri.
Am văzut cu această ocazie cum acest sportiv, oarecum anonim până acum, a fost în centrul atenţiei unei ţări întregi şi nu numai. Moartea sa a iscat un val de solidaritate în rândul sportivilor dar şi al oamenilor obişnuiţi, români şi maghiari deopotrivă. Pentru că a fost la momentul şi locul nepotrivite, acesta a plătit cu viaţa faptul că a luat atitudine faţă de agresarea unei barmaniţe din clubul respectiv. Dar cel mai mult a contat faptul că, nefiind din zonă, nu-i cunoştea pe acei interlopi. Pentru că altfel ar fi procedat precum toţi ceilalţi prezenţi în acel club. Aceştia au întors capul în altă parte şi s-au fi făcut că nu văd nimic, tocmai pentru că îi cunoşteau pe acei indivizi. Pentru că n-au vrut să asiste pasivi la o nedreptate, cei trei sportivi au plătit. Şi cel mai mult a plătit Marian Cozma. Cu un cuţit înfipt în inimă care i-a curmat viaţa şi ascensiunea în carieră. Dincolo de toată această solidaritate în faţa acestui tip de fapte, de la oamenii de pe stradă şi până la oficialii ambelor guverne, dincolo de statuia ridicată acestuia în faţa unui stadion sau doar în inimile suporterilor, un lucru e clar : a avea spirit civic, a lua atitudine în faţa unor astfel de fapte, se plăteşte scump. A dovedit-o cazul ,,eroului’’de la Braşov, o dovedeşte încă o dată această tragică întâmplare. În astfel de momente, tot ce ai învăţat că e cinstit şi frumos, bun şi corect în viaţă, devine inutil. Pentru că aceste valori care ţi-au fost inoculate prin educaţia din familie şi şcoală pălesc în faţa realităţii. Viaţa, oamenii nu sunt buni, cinstiţi şi corecţi ! Dar mai ales, se dovedeşte încă o dată că civismul nu e o calitate pe care trebuie s-o etalezi în public. Da, poţi vorbi despre ea în emisiuni tv. dar…atât. Nu trebuie să ieşi din rândul celor cu capetele plecate, dacă ţii la viaţa ta. Acesta e mesajul care se strecoară în sufletele celor care privesc la tv desfăşurarea acestor evenimente. Să ţinem capul plecat, să nu ieşim din rând şi din mulţime şi să facem ,,ciocul mic’’. Pentru că şi dacă e posibil să ai dreptate, tot nu merită să rişti să intri în acel hăţiş al justiţiei care te va face să regreţi orice luare de atitudine. Chiar dacă e o palidă consolare, cu toţii sperăm ca măcar acolo în Ungaria, acei criminali să nu fie condamnaţi ,,cu suspendare’’ fiindcă ,,nu reprezintă un pericol public’’ sau pentru că nu suportă detenţia. Pentru că în aceste momente, s-ar justifica din plin acele sloganuri ,,ochi pentru ochi’’ sau ,,moarte pentru moarte’’, mult mai la îndemână decât dreptatea făcută de ,,doamna legată la ochi’’. Ar mai fi justiţia divină la care apelăm cu toţii când cea pământească nu reuşeşte. Şi ne rugăm la Dumnezeu să ne audă şi să facă dreptate. Dar, după cum ştim, până la Dumnezeu ne mănâncă sfinţii !…
Ar fi bine ca toată această atitudine de solidaritate stârnită de moartea lui Cozma să fie prezentă şi în cazul oricărui alt om. Nu ne-am dori să ajungem cu toţii vedete în anumite domenii doar pentru a fi luaţi în seamă şi trataţi corect. Dar cel mai mult, niciunul dintre noi nu şi-ar dori să ajungă ,,vedetă’’ post-mortem… Şi atunci, această ,,floare rară’’ numită ,,conştiinţă civică’’ poate nu va dispărea de tot, iar astfel de fapte de curaj să nu mai fie considerate o nebunie ci o normalitate...
Viorel Dodan
15.02.2009
S-a făcut mare caz de moartea handbalistului Cozma, ucis cu sânge rece de o bandă de ţigani, în Ungaria. Posturile de televiziune au prezentat pe larg aspecte ale acestei tragice întâmplări. Au fost emisiuni-maraton pe această temă şi am auzit diverse păreri.
Am văzut cu această ocazie cum acest sportiv, oarecum anonim până acum, a fost în centrul atenţiei unei ţări întregi şi nu numai. Moartea sa a iscat un val de solidaritate în rândul sportivilor dar şi al oamenilor obişnuiţi, români şi maghiari deopotrivă. Pentru că a fost la momentul şi locul nepotrivite, acesta a plătit cu viaţa faptul că a luat atitudine faţă de agresarea unei barmaniţe din clubul respectiv. Dar cel mai mult a contat faptul că, nefiind din zonă, nu-i cunoştea pe acei interlopi. Pentru că altfel ar fi procedat precum toţi ceilalţi prezenţi în acel club. Aceştia au întors capul în altă parte şi s-au fi făcut că nu văd nimic, tocmai pentru că îi cunoşteau pe acei indivizi. Pentru că n-au vrut să asiste pasivi la o nedreptate, cei trei sportivi au plătit. Şi cel mai mult a plătit Marian Cozma. Cu un cuţit înfipt în inimă care i-a curmat viaţa şi ascensiunea în carieră. Dincolo de toată această solidaritate în faţa acestui tip de fapte, de la oamenii de pe stradă şi până la oficialii ambelor guverne, dincolo de statuia ridicată acestuia în faţa unui stadion sau doar în inimile suporterilor, un lucru e clar : a avea spirit civic, a lua atitudine în faţa unor astfel de fapte, se plăteşte scump. A dovedit-o cazul ,,eroului’’de la Braşov, o dovedeşte încă o dată această tragică întâmplare. În astfel de momente, tot ce ai învăţat că e cinstit şi frumos, bun şi corect în viaţă, devine inutil. Pentru că aceste valori care ţi-au fost inoculate prin educaţia din familie şi şcoală pălesc în faţa realităţii. Viaţa, oamenii nu sunt buni, cinstiţi şi corecţi ! Dar mai ales, se dovedeşte încă o dată că civismul nu e o calitate pe care trebuie s-o etalezi în public. Da, poţi vorbi despre ea în emisiuni tv. dar…atât. Nu trebuie să ieşi din rândul celor cu capetele plecate, dacă ţii la viaţa ta. Acesta e mesajul care se strecoară în sufletele celor care privesc la tv desfăşurarea acestor evenimente. Să ţinem capul plecat, să nu ieşim din rând şi din mulţime şi să facem ,,ciocul mic’’. Pentru că şi dacă e posibil să ai dreptate, tot nu merită să rişti să intri în acel hăţiş al justiţiei care te va face să regreţi orice luare de atitudine. Chiar dacă e o palidă consolare, cu toţii sperăm ca măcar acolo în Ungaria, acei criminali să nu fie condamnaţi ,,cu suspendare’’ fiindcă ,,nu reprezintă un pericol public’’ sau pentru că nu suportă detenţia. Pentru că în aceste momente, s-ar justifica din plin acele sloganuri ,,ochi pentru ochi’’ sau ,,moarte pentru moarte’’, mult mai la îndemână decât dreptatea făcută de ,,doamna legată la ochi’’. Ar mai fi justiţia divină la care apelăm cu toţii când cea pământească nu reuşeşte. Şi ne rugăm la Dumnezeu să ne audă şi să facă dreptate. Dar, după cum ştim, până la Dumnezeu ne mănâncă sfinţii !…
Ar fi bine ca toată această atitudine de solidaritate stârnită de moartea lui Cozma să fie prezentă şi în cazul oricărui alt om. Nu ne-am dori să ajungem cu toţii vedete în anumite domenii doar pentru a fi luaţi în seamă şi trataţi corect. Dar cel mai mult, niciunul dintre noi nu şi-ar dori să ajungă ,,vedetă’’ post-mortem… Şi atunci, această ,,floare rară’’ numită ,,conştiinţă civică’’ poate nu va dispărea de tot, iar astfel de fapte de curaj să nu mai fie considerate o nebunie ci o normalitate...
Viorel Dodan
15.02.2009
Comentariul săptămânii 18-24.03.2009
În buna tradiţie a presei româneşti, nu trebuie să treacă nici o zi fără scandal. Şi dacă nu e, se inventează!
Eterna şi fascinanta Românie s-a oprit o clipă din rutina zilnică şi s-a adăpat din nou de la izvorul nesecat al scandalurilor din lumea mondenă. ,,Regina’’ audienţelor de la Antena 1, Mihaela Rădulescu a fost şi ea subiect de presă zilele astea. Unde odată divorţa cu zâmbetul pe buze de Schwartzembergu’ ei, acum se dă de ceasu’ morţii pozând în victimă. ,,Fată dragă, chiar fii tristă fiindcă e adevărat! Când Elan nu mai există, totu-i terminat!’’ Se poate, măi Mihaela, ca tocmai tu, să faci atâta caz pentru o poză a unui papparazzo ? Parcă ai lucra în croitorie, nu în televiziune ! Judecăţile de valoare în astfel de cazuri au ca punct de pornire prejudecăţile, acele idei preconcepute despre cineva, bazate pe informaţii de cele mai multe ori denaturate, exagerate, chiar false. Putem să-i judecăm şi să dăm rapid verdicte atunci când e vorba de viaţa altora, mai ales a vedetelor. Astfel, despre Elan, se poate spune că e doar un alt bogătaş căzut în capcana unei femei dornice de parvenire. Despre Mihaela, putem spune că este tipul de femeie capricioasă care, după ce şi-a atins scopurile, banii i-au luat minţile, încercând ,,senzaţii tari’’cu tinerei precum Dani Oţil. După ce şi-a luat ,,Elan’’, într-un astfel de scandal, e puţin probabil să mai fie crezută de cineva. Chiar dacă apari la tv. şi spui că ai renunţat la mulţi bani după acest divorţ. Şi nu e vorba neapărat de prejudecăţi sau misoginism aici…În aceste condiţii, ea procedează la fel cum ar proceda oricine din branşă în situaţia ei. Pozează în victimă, jucând rolul mamei singure cu un copil de crescut, încercând să sensibilizeze opinia publică în direct şi la ore de maximă audienţă în emisiunea personală. Irona sorţii, emisiunea se numeşte ,,Duminica în familie’’…Dincolo de penibilul situaţiei, nu pot să nu remarc ipocrizia celor doi. Ni se serveşte acelaşi discurs pe care îl bănuiam : eu am iubit, dar el/ea m-a trădat, etc. Urmează ,,next level’’, adică prezenţa la OTV, pentru ca acest scandal să primească adevărata confirmare ! Pentru că numai OTV-ul este cel care dă adevărata valoare a scandalurilor ! Se presupune că Mihaela şi Elan mai au măcar o urmă de demnitate încât să nu ajungă subiect de serial OTV-ist…Dacă tot trebuie să-şi spele rufele în public, au ales o ,,maşină de spălat’’ de firmă, adică Antena 1. Deşi, nici aceasta nu mai e ce-a fost odată, cedând şi ea în faţa otevizării mass-media.
Nici nu mai contează cine are dreptate în astfel de scandaluri. Ideea care se desprinde de aici este aceea că acum iese la iveală un adevăr aproape general valabil despre vedete. Sub strălucirea de pe micul ecran şi sub aparenţa perfecţiunii, iar în cazul lor a dragostei se ascunde aceeaşi ipocrizie. Motivele ,,dragostei’’ şi al despărţirii sunt aceleaşi : banii, dorinţa de parvenire şi faima cu orice preţ.
Viorel Dodan
15.03.2009
În buna tradiţie a presei româneşti, nu trebuie să treacă nici o zi fără scandal. Şi dacă nu e, se inventează!
Eterna şi fascinanta Românie s-a oprit o clipă din rutina zilnică şi s-a adăpat din nou de la izvorul nesecat al scandalurilor din lumea mondenă. ,,Regina’’ audienţelor de la Antena 1, Mihaela Rădulescu a fost şi ea subiect de presă zilele astea. Unde odată divorţa cu zâmbetul pe buze de Schwartzembergu’ ei, acum se dă de ceasu’ morţii pozând în victimă. ,,Fată dragă, chiar fii tristă fiindcă e adevărat! Când Elan nu mai există, totu-i terminat!’’ Se poate, măi Mihaela, ca tocmai tu, să faci atâta caz pentru o poză a unui papparazzo ? Parcă ai lucra în croitorie, nu în televiziune ! Judecăţile de valoare în astfel de cazuri au ca punct de pornire prejudecăţile, acele idei preconcepute despre cineva, bazate pe informaţii de cele mai multe ori denaturate, exagerate, chiar false. Putem să-i judecăm şi să dăm rapid verdicte atunci când e vorba de viaţa altora, mai ales a vedetelor. Astfel, despre Elan, se poate spune că e doar un alt bogătaş căzut în capcana unei femei dornice de parvenire. Despre Mihaela, putem spune că este tipul de femeie capricioasă care, după ce şi-a atins scopurile, banii i-au luat minţile, încercând ,,senzaţii tari’’cu tinerei precum Dani Oţil. După ce şi-a luat ,,Elan’’, într-un astfel de scandal, e puţin probabil să mai fie crezută de cineva. Chiar dacă apari la tv. şi spui că ai renunţat la mulţi bani după acest divorţ. Şi nu e vorba neapărat de prejudecăţi sau misoginism aici…În aceste condiţii, ea procedează la fel cum ar proceda oricine din branşă în situaţia ei. Pozează în victimă, jucând rolul mamei singure cu un copil de crescut, încercând să sensibilizeze opinia publică în direct şi la ore de maximă audienţă în emisiunea personală. Irona sorţii, emisiunea se numeşte ,,Duminica în familie’’…Dincolo de penibilul situaţiei, nu pot să nu remarc ipocrizia celor doi. Ni se serveşte acelaşi discurs pe care îl bănuiam : eu am iubit, dar el/ea m-a trădat, etc. Urmează ,,next level’’, adică prezenţa la OTV, pentru ca acest scandal să primească adevărata confirmare ! Pentru că numai OTV-ul este cel care dă adevărata valoare a scandalurilor ! Se presupune că Mihaela şi Elan mai au măcar o urmă de demnitate încât să nu ajungă subiect de serial OTV-ist…Dacă tot trebuie să-şi spele rufele în public, au ales o ,,maşină de spălat’’ de firmă, adică Antena 1. Deşi, nici aceasta nu mai e ce-a fost odată, cedând şi ea în faţa otevizării mass-media.
Nici nu mai contează cine are dreptate în astfel de scandaluri. Ideea care se desprinde de aici este aceea că acum iese la iveală un adevăr aproape general valabil despre vedete. Sub strălucirea de pe micul ecran şi sub aparenţa perfecţiunii, iar în cazul lor a dragostei se ascunde aceeaşi ipocrizie. Motivele ,,dragostei’’ şi al despărţirii sunt aceleaşi : banii, dorinţa de parvenire şi faima cu orice preţ.
Viorel Dodan
15.03.2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
