miercuri, 12 mai 2010
Comentariul săptămânii 22.04-28.04.2008
Intrăm în Săptămâna Mare, premergătoare Sfintelor Paşti şi orice om, oricât de apropiat sau nu ar fi de fenomenul religios, nu se poate să nu fie pătruns de spiritul acestor sfinte sărbători.
Dincolo de agitaţia şi inevitabila febră a cumpărăturilor, dincolo de ,,mărunţişurile” vieţii cotidiene, fiecare dintre noi ne lăsăm cuprinşi de semnificaţia spirituală a acestor zile. Pentru că, la un moment dat, măcar din când în când, sufletul nostru are nevoie de acea linişte pe care o aduc aceste zile de sărbătoare creştină. Deşi ar trebui ca această stare de pace, linişte interioară şi împăcare cu sine şi cu ceilalţi ar trebui să fie prezentă în permanenţă în viaţa noastră, e bine ca măcar acum să ne facem timp pentru acea mult-dorită ,,curăţenie” a sufletului, mult prea încărcat de păcatele acestei vieţi. Recunosc că relaţia mea cu Dumnezeu nu este una prea ,,strânsă” şi că prea rar I-am călcat pragul casei Sale, biserica, astfel încât consider că nu sunt eu cel mai în măsură să dau sfaturi de această natură. Însă, consider că, Dumnezeu trebuie să fie prezent în fiecare dintre noi şi fie că vrem sau nu, harul Său se află în fiinţa noastră de la naştere şi până dincolo de Marea Trecere în lumea spiritelor. Consider că Dumnezeu nu are nevoie de false dovezi de iubire. Nu avem o relaţie mai bună cu El doar călcându-I pragul casei Sale în fiecare duminică şi în toate sărbătorile religioase, doar din obişnuinţă, fără a fi pătrunşi într-adevăr de harul şi învăţăturile Sale. Nu este suficient să tocim podelele făcând mătănii şi cruci largi în faţa icoanelor, dacă după ce ieşim din biserică ne întoarcem la intrigile şi duşmăniile noastre mărunte şi deşarte. Acesta ar putea fi un păcat mai mare decât a fi un necredincios. Cred că această credinţă a fiecăruia nu are nevoie neapărat de o ,,exteriorizare” cu orice preţ şi cu orice ocazie, doar pentru a fi văzut şi perceput ca un ,,credincios”. Ea se află, sau ar trebui să se afle, în fiecare dintre noi, luminându-ne viaţa, făcându-ne să trăim în spiritul ei, al adevăratei credinţe. Şi dacă suntem conştienţi de asta, dacă ştim că mai presus de noi şi de voinţa noastră se află voinţa divină de care depinde viaţa noastră în fiecare clipă, mai mult decât orice pe pământ, atunci ne putem numi cu adevărat creştini. Atunci ne-am trăi viaţa cu frica de Dumnezeu, am fi mai buni unii cu ceilalţi, am fi mai curaţi spiritual şi mai luminoşi în suflet. Iar viaţa adevărată nu înseamnă doar plăcerile vieţii lumeşti, banii, averile. Ele sunt lucruri atât de uşor de obţinut dar la fel de uşor de pierdut. Este la fel de adevărat că ,,averea spirituală” este greu de obţinut, nu aduce aceeaşi satisfacţie precum partea materială a vieţii, dar, odată găsită ea rămâne veşnică. Cei puţini care o găsesc, se pot considera cu adevărat împliniţi pe acest pământ, se pot considera mai aproape de Dumnezeu.
Acum, în aceste vremuri tulburi şi de restrişte, sufletul omului are nevoie mai mult ca oricând de acea linişte, de înălţare a lui deasupra celor lumeşti şi de comuniunea sa cu El. Găsindu-L, nu vom mai fi rătăcitori prin deşertăciunea vieţii, ne vom găsi împlinirea şi puterea de a trăi mai departe pe acest pământ. Să ne bucurăm şi să credem cu adevărat când spunem ,,Hristos a înviat!” şi ,,Adevărat a înviat!”.
Viorel Dodan
21.04.2008
Intrăm în Săptămâna Mare, premergătoare Sfintelor Paşti şi orice om, oricât de apropiat sau nu ar fi de fenomenul religios, nu se poate să nu fie pătruns de spiritul acestor sfinte sărbători.
Dincolo de agitaţia şi inevitabila febră a cumpărăturilor, dincolo de ,,mărunţişurile” vieţii cotidiene, fiecare dintre noi ne lăsăm cuprinşi de semnificaţia spirituală a acestor zile. Pentru că, la un moment dat, măcar din când în când, sufletul nostru are nevoie de acea linişte pe care o aduc aceste zile de sărbătoare creştină. Deşi ar trebui ca această stare de pace, linişte interioară şi împăcare cu sine şi cu ceilalţi ar trebui să fie prezentă în permanenţă în viaţa noastră, e bine ca măcar acum să ne facem timp pentru acea mult-dorită ,,curăţenie” a sufletului, mult prea încărcat de păcatele acestei vieţi. Recunosc că relaţia mea cu Dumnezeu nu este una prea ,,strânsă” şi că prea rar I-am călcat pragul casei Sale, biserica, astfel încât consider că nu sunt eu cel mai în măsură să dau sfaturi de această natură. Însă, consider că, Dumnezeu trebuie să fie prezent în fiecare dintre noi şi fie că vrem sau nu, harul Său se află în fiinţa noastră de la naştere şi până dincolo de Marea Trecere în lumea spiritelor. Consider că Dumnezeu nu are nevoie de false dovezi de iubire. Nu avem o relaţie mai bună cu El doar călcându-I pragul casei Sale în fiecare duminică şi în toate sărbătorile religioase, doar din obişnuinţă, fără a fi pătrunşi într-adevăr de harul şi învăţăturile Sale. Nu este suficient să tocim podelele făcând mătănii şi cruci largi în faţa icoanelor, dacă după ce ieşim din biserică ne întoarcem la intrigile şi duşmăniile noastre mărunte şi deşarte. Acesta ar putea fi un păcat mai mare decât a fi un necredincios. Cred că această credinţă a fiecăruia nu are nevoie neapărat de o ,,exteriorizare” cu orice preţ şi cu orice ocazie, doar pentru a fi văzut şi perceput ca un ,,credincios”. Ea se află, sau ar trebui să se afle, în fiecare dintre noi, luminându-ne viaţa, făcându-ne să trăim în spiritul ei, al adevăratei credinţe. Şi dacă suntem conştienţi de asta, dacă ştim că mai presus de noi şi de voinţa noastră se află voinţa divină de care depinde viaţa noastră în fiecare clipă, mai mult decât orice pe pământ, atunci ne putem numi cu adevărat creştini. Atunci ne-am trăi viaţa cu frica de Dumnezeu, am fi mai buni unii cu ceilalţi, am fi mai curaţi spiritual şi mai luminoşi în suflet. Iar viaţa adevărată nu înseamnă doar plăcerile vieţii lumeşti, banii, averile. Ele sunt lucruri atât de uşor de obţinut dar la fel de uşor de pierdut. Este la fel de adevărat că ,,averea spirituală” este greu de obţinut, nu aduce aceeaşi satisfacţie precum partea materială a vieţii, dar, odată găsită ea rămâne veşnică. Cei puţini care o găsesc, se pot considera cu adevărat împliniţi pe acest pământ, se pot considera mai aproape de Dumnezeu.
Acum, în aceste vremuri tulburi şi de restrişte, sufletul omului are nevoie mai mult ca oricând de acea linişte, de înălţare a lui deasupra celor lumeşti şi de comuniunea sa cu El. Găsindu-L, nu vom mai fi rătăcitori prin deşertăciunea vieţii, ne vom găsi împlinirea şi puterea de a trăi mai departe pe acest pământ. Să ne bucurăm şi să credem cu adevărat când spunem ,,Hristos a înviat!” şi ,,Adevărat a înviat!”.
Viorel Dodan
21.04.2008
Comentariul săptămânii 20.05-26.05.2009
Euro…viziuni
Concursul Eurovision de zilele trecute a iscat din nou multe controverse legate de calitatea pieselor prezentate dar mai ales de însăşi utilitatea lui în peisajul muzical european.
Şi ca de fiecare dată, nu se făcea, mă-nţelegi, să nu facem şi noi act de prezenţă în acest eveniment muzical. Pentru că la asta s-a limitat echipa României, la prezenţă. E-adevărat că accederea în finala concursului poate însemna totuşi o mare scofală, având în vedere regulamentul concursului şi modul de selecţie a finaliştilor. În materie de organizare, ruşii s-au întrecut pe ei înşişi la acest capitol. Scenografia, efectele vizuale şi locaţia desfăşurării acestuia, totul a fost specific rusesc. Adică mare, grandios! Se pare că această grandoare a avut rolul de a suplini subţirimea pieselor prezentate în concurs. Nici măcar Patricia Kaas nu mai e ce-a fost odată. Mi s-a părut cam ,,obosită”, din altă epocă şi cam pe dinafara concursului cu piesa ei ,,Et s’il fallait le faire”. Da’ ce bine arăta!...Madame Patricia! Il etait un fois! Laissé nous….Fost-ai lele cât ai fost! Acu’ gata!...Urmărind această finală, mie mi-au plăcut piesele Azerbaidjanului şi Greciei care au fost cumva altfel faţă de celelalte. Apoi, dintr-un subiectivism firesc, pe locul trei ar fi Elena noastră cu al ei ,,Balkan girl”. Acu’, ce să zic!…Nu e pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte. Locul 19 o fi bun? Ce mai contează? În condiţiile în care se tot spune despre acest concurs că a devenit inutil şi irelevant, rămânem cu satisfacţia că am fost acolo. Dar ca de fiecare dată, înainte de marele concurs, ne-am îmbătat româneşte cu apă rece: ,,Elena, cea mai sexy concurentă!” ,,Elena, urmărită de un fan grec!” ,,Românca, favorita publicului!”, etc…Şi la urmă, eterna autoflagelare:,,Suntem buni, dar am fost nedreptăţiţi!”…Mai mult, unii zic că Elena ar fi mimat cântecul. Ce oameni răi!...Dacă e aşa, ar fi la fel cum am procedat cu intrarea în UE. Am mimat aderarea apoi ne-am umflat în pene că vom face şi vom drege, iar apoi ne-am revenit făcându-ne mici când am aflat de fapt care ne e locul: la marginea Europei, mimând în continuare europenismul! Nu comentez calitatea piesei sau prestaţia de scenă a Elenei. Nu că m-aş pricepe la aşa ceva…Dar din acest punct de vedere au fost mereu discuţii în legătură cu un anume stil care s-ar potrivi fiecărei ediţii. Însă ediţiile anterioare au dovedit că nu se caută un anume stil muzical ci o anumită ţară câştigătoare. Se poate ca în acest concurs, regulile competiţiei să fi fost înlocuite de cele ale politicii. Asta s-ar explica prin ,,prieteniile” dintre unele ţări care s-au votat între ele. Şi dacă e aşa, atunci putem înţelege de ce vecinii noştri unguri, bulgari sau moldoveni, nu ne-au votat aşa cum ne aşteptam. Acum am văzut că România nu prea are prieteni prin Europa şi tot românii din străinătate ne-au ,,scos”. O fi contat imaginea României în mintea celor care au votat, sau asta e valoarea adevărată a acelei piese? Nu vom şti niciodată, la fel cum nu vom şti dacă Norvegia chiar a meritat să câştige.
Se dovedeşte încă o dată că euro-viziunile de mărire ale românilor sunt doar nişte baloane de săpun. Pot fi mari, frumoase dar se sparg repede la prima adiere de vânt…Şi după cum ştim, noi românii am fost mereu în calea multor astfel de…vânturi.
Viorel Dodan
17.05.2009
Euro…viziuni
Concursul Eurovision de zilele trecute a iscat din nou multe controverse legate de calitatea pieselor prezentate dar mai ales de însăşi utilitatea lui în peisajul muzical european.
Şi ca de fiecare dată, nu se făcea, mă-nţelegi, să nu facem şi noi act de prezenţă în acest eveniment muzical. Pentru că la asta s-a limitat echipa României, la prezenţă. E-adevărat că accederea în finala concursului poate însemna totuşi o mare scofală, având în vedere regulamentul concursului şi modul de selecţie a finaliştilor. În materie de organizare, ruşii s-au întrecut pe ei înşişi la acest capitol. Scenografia, efectele vizuale şi locaţia desfăşurării acestuia, totul a fost specific rusesc. Adică mare, grandios! Se pare că această grandoare a avut rolul de a suplini subţirimea pieselor prezentate în concurs. Nici măcar Patricia Kaas nu mai e ce-a fost odată. Mi s-a părut cam ,,obosită”, din altă epocă şi cam pe dinafara concursului cu piesa ei ,,Et s’il fallait le faire”. Da’ ce bine arăta!...Madame Patricia! Il etait un fois! Laissé nous….Fost-ai lele cât ai fost! Acu’ gata!...Urmărind această finală, mie mi-au plăcut piesele Azerbaidjanului şi Greciei care au fost cumva altfel faţă de celelalte. Apoi, dintr-un subiectivism firesc, pe locul trei ar fi Elena noastră cu al ei ,,Balkan girl”. Acu’, ce să zic!…Nu e pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte. Locul 19 o fi bun? Ce mai contează? În condiţiile în care se tot spune despre acest concurs că a devenit inutil şi irelevant, rămânem cu satisfacţia că am fost acolo. Dar ca de fiecare dată, înainte de marele concurs, ne-am îmbătat româneşte cu apă rece: ,,Elena, cea mai sexy concurentă!” ,,Elena, urmărită de un fan grec!” ,,Românca, favorita publicului!”, etc…Şi la urmă, eterna autoflagelare:,,Suntem buni, dar am fost nedreptăţiţi!”…Mai mult, unii zic că Elena ar fi mimat cântecul. Ce oameni răi!...Dacă e aşa, ar fi la fel cum am procedat cu intrarea în UE. Am mimat aderarea apoi ne-am umflat în pene că vom face şi vom drege, iar apoi ne-am revenit făcându-ne mici când am aflat de fapt care ne e locul: la marginea Europei, mimând în continuare europenismul! Nu comentez calitatea piesei sau prestaţia de scenă a Elenei. Nu că m-aş pricepe la aşa ceva…Dar din acest punct de vedere au fost mereu discuţii în legătură cu un anume stil care s-ar potrivi fiecărei ediţii. Însă ediţiile anterioare au dovedit că nu se caută un anume stil muzical ci o anumită ţară câştigătoare. Se poate ca în acest concurs, regulile competiţiei să fi fost înlocuite de cele ale politicii. Asta s-ar explica prin ,,prieteniile” dintre unele ţări care s-au votat între ele. Şi dacă e aşa, atunci putem înţelege de ce vecinii noştri unguri, bulgari sau moldoveni, nu ne-au votat aşa cum ne aşteptam. Acum am văzut că România nu prea are prieteni prin Europa şi tot românii din străinătate ne-au ,,scos”. O fi contat imaginea României în mintea celor care au votat, sau asta e valoarea adevărată a acelei piese? Nu vom şti niciodată, la fel cum nu vom şti dacă Norvegia chiar a meritat să câştige.
Se dovedeşte încă o dată că euro-viziunile de mărire ale românilor sunt doar nişte baloane de săpun. Pot fi mari, frumoase dar se sparg repede la prima adiere de vânt…Şi după cum ştim, noi românii am fost mereu în calea multor astfel de…vânturi.
Viorel Dodan
17.05.2009
Comentariul săptămânii 19.11-25.11.2008
După ce guvernanţii au încercat să ne adoarmă şi bruma de vigilenţă pe care o aveam, spunându-ne că această criză nu ne va afecta, iată că acum sunt nevoiţi să ia măsuri disperate.
Tăriceanu a venit cu un plan de ieşire din criză, în valoare de 10 mil. de euro. Acesta prevede stimulente de 1000 de euro pentru fiecare nou angajat în firmele româneşti, subvenţii consistente la credite, scutiri de impozite şi taxe, etc. Dacă acest plan va fi vreo mare scofală, vom vedea în curând pe pielea noastră, la primăvară. Cei care vom mai ajunge până atunci!...Ceea ce mă surprinde este faptul că, iată, pentru ieşirea din criză s-au putut găsi ,,resurse”, în schimb pentru aplicarea unei legi de salarizare a profesorilor, votată de Parlament, nu s-au putut găsi astfel de resurse. Sigur că situaţiile nu se pot compara din punct de vedere al priorităţilor, în actualul context. Dar asta mă face pe mine să mă gândesc că, deşi s-a furat la greu din ea, uite că ţara asta găseşte resurse nebănuite de a încerca să facă faţă chiar şi unei astfel de criză. În timp ce Tăriceanu se luptă cu asta, Băsescu se luptă cu inamicii din viitor care , zice el, ,,pe la apus de soare, vor să mi-l omoare” cu o lovitură de stat. ,,Săriţi, lumeee!Mă atacă duşmanii! Ştiu că voi mă iubiţi şi trebuie să mă apăraţi de inamicii PSD şi PNL”. Şi ca gest de sfidare la adresa lor, îi ameninţă de pe acum de la tv., cu pumnul strâns muncitoreşte, că oricine va avea majoritatea, prim-ministru va fi tot cine ,,va vrea muşchii lui”. Şi îşi ia ca aliat în această luptă, armata, amintind discret că este comandantul ei suprem. Ce ..,,puşca” lui?!...Mai jos, în teritoriu, campania electorală continuă de parcă nimic nu s-ar întâmpla! Se fac promisiuni pe care le-am auzit şi la alegerile din iunie şi din totdeauna, concerte, afişe, etc. Nimeni nu ne spune însă, cum îşi vor ţine frumoasele lor promisiuni dacă această criza va reduce zdravăn libertatea de mişcare bugetară. Cu ce bani vor face? De unde? Cum vor face şi vor drege tot ce ne-au strigat la tot felul de microfoane colorate peste tot prin ţară, dacă situaţia este una de o singură culoare: maro? Dacă tot îi ,,frământă” grija de noi cetăţenii lor ,,iubiţi”, n-ar fi mai bine să amâne ei alegerile astea până când s-or limpezi apele şi o mai trece criza asta? Şi atunci banii ăştia care se cheltuie pentru atâta hârtie pentru afişe şi formaţii care fac nişte playback-uri jalnice prin ţară, s-ar putea returna la buget pentru a face faţă mai bine situaţiei apărute? N-ar fi acesta un suprem gest de responsabilitate şi grijă pentru soarta ţării, din partea candidaţilor? Parcă altfel am vota, văzând cum s-au sacrificat ei pentru binele nostru, nu? Şi poate la primăvară, cei câţiva câţi om mai ieşi din ea, tot om vota! Vom fi mai calmi, mai lucizi şi mai îngăduitori cu minciunile lor, lucru care le-ar fi de folos, până la urmă!
Da’ de unde! N-ai să vezi! Nu se poate întâmpla aşa ceva! Pentru că pentru unii e ,,acum ori niciodată” iar pentru alţii e ,,încă o dată”, încrâncenarea cu care vor să se urce în vârful acestui adevărat ,,lanţ trofic” numit politică, face ca orice urmă de bun simţ, raţiune şi empatie să dispară. Lăsând locul ignoranţei crase, nesimţirii şi lipsei oricărei etici şi morale!...
Viorel Dodan
13.11.2008
După ce guvernanţii au încercat să ne adoarmă şi bruma de vigilenţă pe care o aveam, spunându-ne că această criză nu ne va afecta, iată că acum sunt nevoiţi să ia măsuri disperate.
Tăriceanu a venit cu un plan de ieşire din criză, în valoare de 10 mil. de euro. Acesta prevede stimulente de 1000 de euro pentru fiecare nou angajat în firmele româneşti, subvenţii consistente la credite, scutiri de impozite şi taxe, etc. Dacă acest plan va fi vreo mare scofală, vom vedea în curând pe pielea noastră, la primăvară. Cei care vom mai ajunge până atunci!...Ceea ce mă surprinde este faptul că, iată, pentru ieşirea din criză s-au putut găsi ,,resurse”, în schimb pentru aplicarea unei legi de salarizare a profesorilor, votată de Parlament, nu s-au putut găsi astfel de resurse. Sigur că situaţiile nu se pot compara din punct de vedere al priorităţilor, în actualul context. Dar asta mă face pe mine să mă gândesc că, deşi s-a furat la greu din ea, uite că ţara asta găseşte resurse nebănuite de a încerca să facă faţă chiar şi unei astfel de criză. În timp ce Tăriceanu se luptă cu asta, Băsescu se luptă cu inamicii din viitor care , zice el, ,,pe la apus de soare, vor să mi-l omoare” cu o lovitură de stat. ,,Săriţi, lumeee!Mă atacă duşmanii! Ştiu că voi mă iubiţi şi trebuie să mă apăraţi de inamicii PSD şi PNL”. Şi ca gest de sfidare la adresa lor, îi ameninţă de pe acum de la tv., cu pumnul strâns muncitoreşte, că oricine va avea majoritatea, prim-ministru va fi tot cine ,,va vrea muşchii lui”. Şi îşi ia ca aliat în această luptă, armata, amintind discret că este comandantul ei suprem. Ce ..,,puşca” lui?!...Mai jos, în teritoriu, campania electorală continuă de parcă nimic nu s-ar întâmpla! Se fac promisiuni pe care le-am auzit şi la alegerile din iunie şi din totdeauna, concerte, afişe, etc. Nimeni nu ne spune însă, cum îşi vor ţine frumoasele lor promisiuni dacă această criza va reduce zdravăn libertatea de mişcare bugetară. Cu ce bani vor face? De unde? Cum vor face şi vor drege tot ce ne-au strigat la tot felul de microfoane colorate peste tot prin ţară, dacă situaţia este una de o singură culoare: maro? Dacă tot îi ,,frământă” grija de noi cetăţenii lor ,,iubiţi”, n-ar fi mai bine să amâne ei alegerile astea până când s-or limpezi apele şi o mai trece criza asta? Şi atunci banii ăştia care se cheltuie pentru atâta hârtie pentru afişe şi formaţii care fac nişte playback-uri jalnice prin ţară, s-ar putea returna la buget pentru a face faţă mai bine situaţiei apărute? N-ar fi acesta un suprem gest de responsabilitate şi grijă pentru soarta ţării, din partea candidaţilor? Parcă altfel am vota, văzând cum s-au sacrificat ei pentru binele nostru, nu? Şi poate la primăvară, cei câţiva câţi om mai ieşi din ea, tot om vota! Vom fi mai calmi, mai lucizi şi mai îngăduitori cu minciunile lor, lucru care le-ar fi de folos, până la urmă!
Da’ de unde! N-ai să vezi! Nu se poate întâmpla aşa ceva! Pentru că pentru unii e ,,acum ori niciodată” iar pentru alţii e ,,încă o dată”, încrâncenarea cu care vor să se urce în vârful acestui adevărat ,,lanţ trofic” numit politică, face ca orice urmă de bun simţ, raţiune şi empatie să dispară. Lăsând locul ignoranţei crase, nesimţirii şi lipsei oricărei etici şi morale!...
Viorel Dodan
13.11.2008
Comentariul săptămânii 19.08-25.08.2008
Bine v-am regăsit, dragi cititori! Am revenit dintr-o scurtă pauză editorială, timp în care s-au întâmplat multe lucruri în oraşul nostru. Unele plăcute, altele mai puţin plăcute. C-aşa e viaţa! Are din toate câte ceva.
Din ,,galeria” lucrurilor plăcute putem nominaliza organizarea pentru prima dată în oraşul nostru a ,,Zilelor Râmnicului”. Un eveniment deosebit care a adus puţină agitaţie în oraşul nostru toropit de caniculă. Cu miting aviatic, concert în aer liber şi focuri de artificii, toate astea stropite din plin cu bere, evenimentul a făcut deliciul cetăţenilor acestui oraş. Sau măcar al unora dintre ei. Pentru că au fost şi voci care au contestat organizarea acestui eveniment, pe motiv că fondurile alocate ar fi putut fi folosite în alte scopuri mai practice. Mă gândesc că, dacă pentru un astfel de eveniment care se adresează tuturor cetăţenilor oraşului şi are rolul de a le aduce bucurie, respectivii se indignează atât de tare, atunci aş vrea să ştiu părerea lor şi despre evenimentele neplăcute petrecute la cazinoul din oraş. Acest tip de ,,eveniment” este unul exclusivist la care au ,,bilete” doar unii din cetăţenii oraşului. Iar el face parte din celălalt tip de evenimente, mai puţin plăcute. Sau poate respectivii domni încă n-au avut timp să-şi arate indignarea faţă de un eveniment neplăcut care se întâmplă în chiar centrul oraşului şi este provocat de unii din cetăţenii oraşului. Ca să nu mai vorbim că aşa ceva era inevitabil şi că trebuia să se întâmple odată şi-odată! Şi astfel deschisă ,,calea”, vor urma şi alte astfel de incidente. Pentru că, după cum ştim, jocurile de noroc, cazinoul, ruleta, înfierbântă minţile şi sângele. Iar de aici până la fapte mai grave, nu e decât un pas. Deocamdată, poliţia va trebui să stabilească ce legi trebuie respectate şi care sunt mai ,,tari”: cele ale statului român, care prevăd, cel puţin teoretic, egalitatea tuturor în faţa lor, sau cele ale unui grup de indivizi care-şi închipuie că poate face o altfel de lege, aceea a pumnului. În rest, de admirat ,,solidaritatea” de grup a acestor oameni, care au fost alături de unul din membrii comunităţii lor, într-o astfel de situaţie. Asta dacă nu cumva s-a vrut a fi o demonstraţie de forţă împotriva legii.
Dar, să sperăm că acest gen de lucruri nu se vor mai repeta şi că vom avea parte în acest mandat doar de evenimente de genul ,,Zilele Oraşului” ca să ne putem concentra cu toţii la lucruri mai importante, cum ar fi punerea oraşului în mişcare. O mişcare benefică pentru toţi, nu doar una… de stradă!
Viorel Dodan
18.08.2008
Bine v-am regăsit, dragi cititori! Am revenit dintr-o scurtă pauză editorială, timp în care s-au întâmplat multe lucruri în oraşul nostru. Unele plăcute, altele mai puţin plăcute. C-aşa e viaţa! Are din toate câte ceva.
Din ,,galeria” lucrurilor plăcute putem nominaliza organizarea pentru prima dată în oraşul nostru a ,,Zilelor Râmnicului”. Un eveniment deosebit care a adus puţină agitaţie în oraşul nostru toropit de caniculă. Cu miting aviatic, concert în aer liber şi focuri de artificii, toate astea stropite din plin cu bere, evenimentul a făcut deliciul cetăţenilor acestui oraş. Sau măcar al unora dintre ei. Pentru că au fost şi voci care au contestat organizarea acestui eveniment, pe motiv că fondurile alocate ar fi putut fi folosite în alte scopuri mai practice. Mă gândesc că, dacă pentru un astfel de eveniment care se adresează tuturor cetăţenilor oraşului şi are rolul de a le aduce bucurie, respectivii se indignează atât de tare, atunci aş vrea să ştiu părerea lor şi despre evenimentele neplăcute petrecute la cazinoul din oraş. Acest tip de ,,eveniment” este unul exclusivist la care au ,,bilete” doar unii din cetăţenii oraşului. Iar el face parte din celălalt tip de evenimente, mai puţin plăcute. Sau poate respectivii domni încă n-au avut timp să-şi arate indignarea faţă de un eveniment neplăcut care se întâmplă în chiar centrul oraşului şi este provocat de unii din cetăţenii oraşului. Ca să nu mai vorbim că aşa ceva era inevitabil şi că trebuia să se întâmple odată şi-odată! Şi astfel deschisă ,,calea”, vor urma şi alte astfel de incidente. Pentru că, după cum ştim, jocurile de noroc, cazinoul, ruleta, înfierbântă minţile şi sângele. Iar de aici până la fapte mai grave, nu e decât un pas. Deocamdată, poliţia va trebui să stabilească ce legi trebuie respectate şi care sunt mai ,,tari”: cele ale statului român, care prevăd, cel puţin teoretic, egalitatea tuturor în faţa lor, sau cele ale unui grup de indivizi care-şi închipuie că poate face o altfel de lege, aceea a pumnului. În rest, de admirat ,,solidaritatea” de grup a acestor oameni, care au fost alături de unul din membrii comunităţii lor, într-o astfel de situaţie. Asta dacă nu cumva s-a vrut a fi o demonstraţie de forţă împotriva legii.
Dar, să sperăm că acest gen de lucruri nu se vor mai repeta şi că vom avea parte în acest mandat doar de evenimente de genul ,,Zilele Oraşului” ca să ne putem concentra cu toţii la lucruri mai importante, cum ar fi punerea oraşului în mişcare. O mişcare benefică pentru toţi, nu doar una… de stradă!
Viorel Dodan
18.08.2008
Comentariul săptămânii 18.02-24.02.2009
S-a făcut mare caz de moartea handbalistului Cozma, ucis cu sânge rece de o bandă de ţigani, în Ungaria. Posturile de televiziune au prezentat pe larg aspecte ale acestei tragice întâmplări. Au fost emisiuni-maraton pe această temă şi am auzit diverse păreri.
Am văzut cu această ocazie cum acest sportiv, oarecum anonim până acum, a fost în centrul atenţiei unei ţări întregi şi nu numai. Moartea sa a iscat un val de solidaritate în rândul sportivilor dar şi al oamenilor obişnuiţi, români şi maghiari deopotrivă. Pentru că a fost la momentul şi locul nepotrivite, acesta a plătit cu viaţa faptul că a luat atitudine faţă de agresarea unei barmaniţe din clubul respectiv. Dar cel mai mult a contat faptul că, nefiind din zonă, nu-i cunoştea pe acei interlopi. Pentru că altfel ar fi procedat precum toţi ceilalţi prezenţi în acel club. Aceştia au întors capul în altă parte şi s-au fi făcut că nu văd nimic, tocmai pentru că îi cunoşteau pe acei indivizi. Pentru că n-au vrut să asiste pasivi la o nedreptate, cei trei sportivi au plătit. Şi cel mai mult a plătit Marian Cozma. Cu un cuţit înfipt în inimă care i-a curmat viaţa şi ascensiunea în carieră. Dincolo de toată această solidaritate în faţa acestui tip de fapte, de la oamenii de pe stradă şi până la oficialii ambelor guverne, dincolo de statuia ridicată acestuia în faţa unui stadion sau doar în inimile suporterilor, un lucru e clar : a avea spirit civic, a lua atitudine în faţa unor astfel de fapte, se plăteşte scump. A dovedit-o cazul ,,eroului’’de la Braşov, o dovedeşte încă o dată această tragică întâmplare. În astfel de momente, tot ce ai învăţat că e cinstit şi frumos, bun şi corect în viaţă, devine inutil. Pentru că aceste valori care ţi-au fost inoculate prin educaţia din familie şi şcoală pălesc în faţa realităţii. Viaţa, oamenii nu sunt buni, cinstiţi şi corecţi ! Dar mai ales, se dovedeşte încă o dată că civismul nu e o calitate pe care trebuie s-o etalezi în public. Da, poţi vorbi despre ea în emisiuni tv. dar…atât. Nu trebuie să ieşi din rândul celor cu capetele plecate, dacă ţii la viaţa ta. Acesta e mesajul care se strecoară în sufletele celor care privesc la tv desfăşurarea acestor evenimente. Să ţinem capul plecat, să nu ieşim din rând şi din mulţime şi să facem ,,ciocul mic’’. Pentru că şi dacă e posibil să ai dreptate, tot nu merită să rişti să intri în acel hăţiş al justiţiei care te va face să regreţi orice luare de atitudine. Chiar dacă e o palidă consolare, cu toţii sperăm ca măcar acolo în Ungaria, acei criminali să nu fie condamnaţi ,,cu suspendare’’ fiindcă ,,nu reprezintă un pericol public’’ sau pentru că nu suportă detenţia. Pentru că în aceste momente, s-ar justifica din plin acele sloganuri ,,ochi pentru ochi’’ sau ,,moarte pentru moarte’’, mult mai la îndemână decât dreptatea făcută de ,,doamna legată la ochi’’. Ar mai fi justiţia divină la care apelăm cu toţii când cea pământească nu reuşeşte. Şi ne rugăm la Dumnezeu să ne audă şi să facă dreptate. Dar, după cum ştim, până la Dumnezeu ne mănâncă sfinţii !…
Ar fi bine ca toată această atitudine de solidaritate stârnită de moartea lui Cozma să fie prezentă şi în cazul oricărui alt om. Nu ne-am dori să ajungem cu toţii vedete în anumite domenii doar pentru a fi luaţi în seamă şi trataţi corect. Dar cel mai mult, niciunul dintre noi nu şi-ar dori să ajungă ,,vedetă’’ post-mortem… Şi atunci, această ,,floare rară’’ numită ,,conştiinţă civică’’ poate nu va dispărea de tot, iar astfel de fapte de curaj să nu mai fie considerate o nebunie ci o normalitate...
Viorel Dodan
15.02.2009
S-a făcut mare caz de moartea handbalistului Cozma, ucis cu sânge rece de o bandă de ţigani, în Ungaria. Posturile de televiziune au prezentat pe larg aspecte ale acestei tragice întâmplări. Au fost emisiuni-maraton pe această temă şi am auzit diverse păreri.
Am văzut cu această ocazie cum acest sportiv, oarecum anonim până acum, a fost în centrul atenţiei unei ţări întregi şi nu numai. Moartea sa a iscat un val de solidaritate în rândul sportivilor dar şi al oamenilor obişnuiţi, români şi maghiari deopotrivă. Pentru că a fost la momentul şi locul nepotrivite, acesta a plătit cu viaţa faptul că a luat atitudine faţă de agresarea unei barmaniţe din clubul respectiv. Dar cel mai mult a contat faptul că, nefiind din zonă, nu-i cunoştea pe acei interlopi. Pentru că altfel ar fi procedat precum toţi ceilalţi prezenţi în acel club. Aceştia au întors capul în altă parte şi s-au fi făcut că nu văd nimic, tocmai pentru că îi cunoşteau pe acei indivizi. Pentru că n-au vrut să asiste pasivi la o nedreptate, cei trei sportivi au plătit. Şi cel mai mult a plătit Marian Cozma. Cu un cuţit înfipt în inimă care i-a curmat viaţa şi ascensiunea în carieră. Dincolo de toată această solidaritate în faţa acestui tip de fapte, de la oamenii de pe stradă şi până la oficialii ambelor guverne, dincolo de statuia ridicată acestuia în faţa unui stadion sau doar în inimile suporterilor, un lucru e clar : a avea spirit civic, a lua atitudine în faţa unor astfel de fapte, se plăteşte scump. A dovedit-o cazul ,,eroului’’de la Braşov, o dovedeşte încă o dată această tragică întâmplare. În astfel de momente, tot ce ai învăţat că e cinstit şi frumos, bun şi corect în viaţă, devine inutil. Pentru că aceste valori care ţi-au fost inoculate prin educaţia din familie şi şcoală pălesc în faţa realităţii. Viaţa, oamenii nu sunt buni, cinstiţi şi corecţi ! Dar mai ales, se dovedeşte încă o dată că civismul nu e o calitate pe care trebuie s-o etalezi în public. Da, poţi vorbi despre ea în emisiuni tv. dar…atât. Nu trebuie să ieşi din rândul celor cu capetele plecate, dacă ţii la viaţa ta. Acesta e mesajul care se strecoară în sufletele celor care privesc la tv desfăşurarea acestor evenimente. Să ţinem capul plecat, să nu ieşim din rând şi din mulţime şi să facem ,,ciocul mic’’. Pentru că şi dacă e posibil să ai dreptate, tot nu merită să rişti să intri în acel hăţiş al justiţiei care te va face să regreţi orice luare de atitudine. Chiar dacă e o palidă consolare, cu toţii sperăm ca măcar acolo în Ungaria, acei criminali să nu fie condamnaţi ,,cu suspendare’’ fiindcă ,,nu reprezintă un pericol public’’ sau pentru că nu suportă detenţia. Pentru că în aceste momente, s-ar justifica din plin acele sloganuri ,,ochi pentru ochi’’ sau ,,moarte pentru moarte’’, mult mai la îndemână decât dreptatea făcută de ,,doamna legată la ochi’’. Ar mai fi justiţia divină la care apelăm cu toţii când cea pământească nu reuşeşte. Şi ne rugăm la Dumnezeu să ne audă şi să facă dreptate. Dar, după cum ştim, până la Dumnezeu ne mănâncă sfinţii !…
Ar fi bine ca toată această atitudine de solidaritate stârnită de moartea lui Cozma să fie prezentă şi în cazul oricărui alt om. Nu ne-am dori să ajungem cu toţii vedete în anumite domenii doar pentru a fi luaţi în seamă şi trataţi corect. Dar cel mai mult, niciunul dintre noi nu şi-ar dori să ajungă ,,vedetă’’ post-mortem… Şi atunci, această ,,floare rară’’ numită ,,conştiinţă civică’’ poate nu va dispărea de tot, iar astfel de fapte de curaj să nu mai fie considerate o nebunie ci o normalitate...
Viorel Dodan
15.02.2009
Comentariul săptămânii 18-24.03.2009
În buna tradiţie a presei româneşti, nu trebuie să treacă nici o zi fără scandal. Şi dacă nu e, se inventează!
Eterna şi fascinanta Românie s-a oprit o clipă din rutina zilnică şi s-a adăpat din nou de la izvorul nesecat al scandalurilor din lumea mondenă. ,,Regina’’ audienţelor de la Antena 1, Mihaela Rădulescu a fost şi ea subiect de presă zilele astea. Unde odată divorţa cu zâmbetul pe buze de Schwartzembergu’ ei, acum se dă de ceasu’ morţii pozând în victimă. ,,Fată dragă, chiar fii tristă fiindcă e adevărat! Când Elan nu mai există, totu-i terminat!’’ Se poate, măi Mihaela, ca tocmai tu, să faci atâta caz pentru o poză a unui papparazzo ? Parcă ai lucra în croitorie, nu în televiziune ! Judecăţile de valoare în astfel de cazuri au ca punct de pornire prejudecăţile, acele idei preconcepute despre cineva, bazate pe informaţii de cele mai multe ori denaturate, exagerate, chiar false. Putem să-i judecăm şi să dăm rapid verdicte atunci când e vorba de viaţa altora, mai ales a vedetelor. Astfel, despre Elan, se poate spune că e doar un alt bogătaş căzut în capcana unei femei dornice de parvenire. Despre Mihaela, putem spune că este tipul de femeie capricioasă care, după ce şi-a atins scopurile, banii i-au luat minţile, încercând ,,senzaţii tari’’cu tinerei precum Dani Oţil. După ce şi-a luat ,,Elan’’, într-un astfel de scandal, e puţin probabil să mai fie crezută de cineva. Chiar dacă apari la tv. şi spui că ai renunţat la mulţi bani după acest divorţ. Şi nu e vorba neapărat de prejudecăţi sau misoginism aici…În aceste condiţii, ea procedează la fel cum ar proceda oricine din branşă în situaţia ei. Pozează în victimă, jucând rolul mamei singure cu un copil de crescut, încercând să sensibilizeze opinia publică în direct şi la ore de maximă audienţă în emisiunea personală. Irona sorţii, emisiunea se numeşte ,,Duminica în familie’’…Dincolo de penibilul situaţiei, nu pot să nu remarc ipocrizia celor doi. Ni se serveşte acelaşi discurs pe care îl bănuiam : eu am iubit, dar el/ea m-a trădat, etc. Urmează ,,next level’’, adică prezenţa la OTV, pentru ca acest scandal să primească adevărata confirmare ! Pentru că numai OTV-ul este cel care dă adevărata valoare a scandalurilor ! Se presupune că Mihaela şi Elan mai au măcar o urmă de demnitate încât să nu ajungă subiect de serial OTV-ist…Dacă tot trebuie să-şi spele rufele în public, au ales o ,,maşină de spălat’’ de firmă, adică Antena 1. Deşi, nici aceasta nu mai e ce-a fost odată, cedând şi ea în faţa otevizării mass-media.
Nici nu mai contează cine are dreptate în astfel de scandaluri. Ideea care se desprinde de aici este aceea că acum iese la iveală un adevăr aproape general valabil despre vedete. Sub strălucirea de pe micul ecran şi sub aparenţa perfecţiunii, iar în cazul lor a dragostei se ascunde aceeaşi ipocrizie. Motivele ,,dragostei’’ şi al despărţirii sunt aceleaşi : banii, dorinţa de parvenire şi faima cu orice preţ.
Viorel Dodan
15.03.2009
În buna tradiţie a presei româneşti, nu trebuie să treacă nici o zi fără scandal. Şi dacă nu e, se inventează!
Eterna şi fascinanta Românie s-a oprit o clipă din rutina zilnică şi s-a adăpat din nou de la izvorul nesecat al scandalurilor din lumea mondenă. ,,Regina’’ audienţelor de la Antena 1, Mihaela Rădulescu a fost şi ea subiect de presă zilele astea. Unde odată divorţa cu zâmbetul pe buze de Schwartzembergu’ ei, acum se dă de ceasu’ morţii pozând în victimă. ,,Fată dragă, chiar fii tristă fiindcă e adevărat! Când Elan nu mai există, totu-i terminat!’’ Se poate, măi Mihaela, ca tocmai tu, să faci atâta caz pentru o poză a unui papparazzo ? Parcă ai lucra în croitorie, nu în televiziune ! Judecăţile de valoare în astfel de cazuri au ca punct de pornire prejudecăţile, acele idei preconcepute despre cineva, bazate pe informaţii de cele mai multe ori denaturate, exagerate, chiar false. Putem să-i judecăm şi să dăm rapid verdicte atunci când e vorba de viaţa altora, mai ales a vedetelor. Astfel, despre Elan, se poate spune că e doar un alt bogătaş căzut în capcana unei femei dornice de parvenire. Despre Mihaela, putem spune că este tipul de femeie capricioasă care, după ce şi-a atins scopurile, banii i-au luat minţile, încercând ,,senzaţii tari’’cu tinerei precum Dani Oţil. După ce şi-a luat ,,Elan’’, într-un astfel de scandal, e puţin probabil să mai fie crezută de cineva. Chiar dacă apari la tv. şi spui că ai renunţat la mulţi bani după acest divorţ. Şi nu e vorba neapărat de prejudecăţi sau misoginism aici…În aceste condiţii, ea procedează la fel cum ar proceda oricine din branşă în situaţia ei. Pozează în victimă, jucând rolul mamei singure cu un copil de crescut, încercând să sensibilizeze opinia publică în direct şi la ore de maximă audienţă în emisiunea personală. Irona sorţii, emisiunea se numeşte ,,Duminica în familie’’…Dincolo de penibilul situaţiei, nu pot să nu remarc ipocrizia celor doi. Ni se serveşte acelaşi discurs pe care îl bănuiam : eu am iubit, dar el/ea m-a trădat, etc. Urmează ,,next level’’, adică prezenţa la OTV, pentru ca acest scandal să primească adevărata confirmare ! Pentru că numai OTV-ul este cel care dă adevărata valoare a scandalurilor ! Se presupune că Mihaela şi Elan mai au măcar o urmă de demnitate încât să nu ajungă subiect de serial OTV-ist…Dacă tot trebuie să-şi spele rufele în public, au ales o ,,maşină de spălat’’ de firmă, adică Antena 1. Deşi, nici aceasta nu mai e ce-a fost odată, cedând şi ea în faţa otevizării mass-media.
Nici nu mai contează cine are dreptate în astfel de scandaluri. Ideea care se desprinde de aici este aceea că acum iese la iveală un adevăr aproape general valabil despre vedete. Sub strălucirea de pe micul ecran şi sub aparenţa perfecţiunii, iar în cazul lor a dragostei se ascunde aceeaşi ipocrizie. Motivele ,,dragostei’’ şi al despărţirii sunt aceleaşi : banii, dorinţa de parvenire şi faima cu orice preţ.
Viorel Dodan
15.03.2009
Comentariul săptămânii 18-24.03.2008
Am asistat deunăzi la un atac furibund al Preşedintelui îndreptat împotriva presei. Presă care, i-a atacat ,,copilul timid” care a scos capul în politică.
Erijându-se într-un vajnic apărător al familiei al cărei cap este, acesta a tunat şi a fulgerat acuzând mass-media de imixtiune în treburile familiei. Personal cred că acest fapt e doar încă un motiv ca El să iasă în faţă. De data asta s-a folosit de un motiv total nepotrivit. Pentru că, dincolo de reacţia aparent firească de părinte, pe care am putea s-o înţelegem, dacă ar fi vrut ca fiica sa să rămână în continuare acelaşi copil timid, ar fi sfătuit-o să nu intre în politică, printre politicieni. Acei politicieni pe care i-a numit ,,zoaie”, tratându-i astfel cu dispreţ. Sau, dacă în inconştienţa vârstei, aceasta nu l-ar fi ascultat, aceasta ar fi trebuit să ştie măcar din văzute şi auzite că politica nu e pentru firi delicate şi nu e precum prezentările de modă. Dacă vrea să facă politică, atunci trebuie să-şi asume şi ,,riscurile” ce le implică aceasta şi să conştientizeze că are de înfruntat atacuri fără menajamente tocmai pentru că e ,,fata lu’ tata”.
Iată cum, din cauza unui copil timid, preşedintele şi-a ieşit din fire, folosind cuvinte dure, numind o anumită parte a presei ,,tonomate cu euro” Şi zău, că aceste cuvinte ,,ne doare”.
Viorel Dodan
17.03.2008
Am asistat deunăzi la un atac furibund al Preşedintelui îndreptat împotriva presei. Presă care, i-a atacat ,,copilul timid” care a scos capul în politică.
Erijându-se într-un vajnic apărător al familiei al cărei cap este, acesta a tunat şi a fulgerat acuzând mass-media de imixtiune în treburile familiei. Personal cred că acest fapt e doar încă un motiv ca El să iasă în faţă. De data asta s-a folosit de un motiv total nepotrivit. Pentru că, dincolo de reacţia aparent firească de părinte, pe care am putea s-o înţelegem, dacă ar fi vrut ca fiica sa să rămână în continuare acelaşi copil timid, ar fi sfătuit-o să nu intre în politică, printre politicieni. Acei politicieni pe care i-a numit ,,zoaie”, tratându-i astfel cu dispreţ. Sau, dacă în inconştienţa vârstei, aceasta nu l-ar fi ascultat, aceasta ar fi trebuit să ştie măcar din văzute şi auzite că politica nu e pentru firi delicate şi nu e precum prezentările de modă. Dacă vrea să facă politică, atunci trebuie să-şi asume şi ,,riscurile” ce le implică aceasta şi să conştientizeze că are de înfruntat atacuri fără menajamente tocmai pentru că e ,,fata lu’ tata”.
Iată cum, din cauza unui copil timid, preşedintele şi-a ieşit din fire, folosind cuvinte dure, numind o anumită parte a presei ,,tonomate cu euro” Şi zău, că aceste cuvinte ,,ne doare”.
Viorel Dodan
17.03.2008
Comentariul săptămânii 17-23.06.2009
Femeile din toată lumea au fost răzbunate! Au trăit satisfacţia de a vedea primul bărbat însărcinat. Şi nu o dată, ci a doua oară! De unde până acum acest privilegiu era exclusiv feminin, iată că emanciparea se manifestă şi în sens invers.
Presa din toată lumea a anunţat cu o surprindere îndreptăţită acest fenomen neobişnuit. Şi la prima vedere acesta chiar ar părea ciudat, dacă n-am fi fost înştiinţaţi că de fapt acel bărbat era de fapt o femeie aflată în plin proces de schimbare de sex. Femeie care, a vrut să fie bărbat pentru a se căsători cu aleasa ei, dar despre care a aflat că nu poate avea copii. Remarcăm o oarecare nehotărâre în comportamentul acelei femei. Ea nu s-a hotărât dacă vrea să fie un bărbat complet, cu toate ,,anexele” necesare sau vrea să rămână o femeie aşa cum a hotărât genetica. E posibil ca la auzul veştii, mulţi dintre noi, ,,masculi feroce”sau nu, să se fi uitat mai cu atenţie în pantaloni. Nu de alta, dar să nu constatăm vreo ,,lipsă la inventar”… E adevărat că de multe ori diferenţele dintre sexe au suscitat discuţii nesfârşite în ceea ce priveşte aşa zisele avantaje sau dezavantaje. Noi bărbaţii, ne lăudăm cu avantajele masculinităţii într-o lume dominată de bărbaţi şi de testosteron. Ele, femeile se laudă cu acea sensibilitate specific feminină-zic ele-tot mai puţin apreciată şi înţeleasă în aceste vremuri. Nu ştiu dacă acest lucru a influenţat gândirea acestei femei într-atât încât aceasta să recurgă la schimbarea de sex. Cert e că tehnica modernă poate face astfel de minuni prin transformări de ambele părţi. Şi dacă la începuturile lor astfel de operaţii au fost privite cu oprobriu de opinia publică, cu timpul acestea au devenit obişnuite şi tolerate. Homosexualii, transsexualii şi lesbienele au devenit acum nişte comunităţi numeroase care şi-au câştigat multe drepturi şi cu pretenţia de a fi consideraţi nişte oameni normali. În cazul de faţă, mă gândesc că aceia care nu au ştiut cu cine au de-a face, văzând rotunjimile acestuia, au crezut probabil că ele se datorează acelor ,,investiţii” specific bărbăteşti măsurate în butoaie de bere şi grătare de mici, mândria oricărui bărbat sadea. Trecând peste faptul în sine, mă gândesc ce atitudine vor avea copii lor când vor fi nevoiţi să facă faţă răutăţilor specifice în diferite etape ale socializării: grădiniţă, şcoală, liceu, etc. Ce debusolaţi vor fi cei doi copii când vor fi mari şi mai ales vor fi bătaia de joc a celor din jur, traumatizaţi de tot felul de expresii răutăcioase, iar ,,părinţii” se vor întreba de ce copiii lor au nevoie de consiliere psihologică. Asta înseamnă egoism, să faci ceva doar pentru că vrei să-ţi satisfaci un capriciu temporar, dar fără să te gândeşti la consecinţe şi la cei dragi. Cârcotaşii m-ar putea acuza că judec acest lucru cu mentalitatea românului intolerant la astfel de schimbări contra naturii şi că ,,afară” lucrurile stau cu totul altfel. Mă îndoiesc însă că deschiderea la nou, toleranţa şi înţelegerea americanilor au ajuns la un astfel de nivel încât respectiva ,,familie” nu va avea astfel de probleme.
Astfel de bizarerii pot fi expresia derutei care domină lumea în aceste vremuri, pot fi doar nişte deviaţii comportamentale sau doar o dorinţă de a încerca senzaţii noi. Dar până ne lămurim cărei laturi a umanului aparţin şi cum vor fi ele integrate în societatea de azi şi de mâine, ele vor stârni în continuare controverse. Până una-alta eu şi soţia mea o să ne monitorizăm reciproc în permanenţă. Aşa…să fim siguri!
Viorel Dodan
15.06.2009
Femeile din toată lumea au fost răzbunate! Au trăit satisfacţia de a vedea primul bărbat însărcinat. Şi nu o dată, ci a doua oară! De unde până acum acest privilegiu era exclusiv feminin, iată că emanciparea se manifestă şi în sens invers.
Presa din toată lumea a anunţat cu o surprindere îndreptăţită acest fenomen neobişnuit. Şi la prima vedere acesta chiar ar părea ciudat, dacă n-am fi fost înştiinţaţi că de fapt acel bărbat era de fapt o femeie aflată în plin proces de schimbare de sex. Femeie care, a vrut să fie bărbat pentru a se căsători cu aleasa ei, dar despre care a aflat că nu poate avea copii. Remarcăm o oarecare nehotărâre în comportamentul acelei femei. Ea nu s-a hotărât dacă vrea să fie un bărbat complet, cu toate ,,anexele” necesare sau vrea să rămână o femeie aşa cum a hotărât genetica. E posibil ca la auzul veştii, mulţi dintre noi, ,,masculi feroce”sau nu, să se fi uitat mai cu atenţie în pantaloni. Nu de alta, dar să nu constatăm vreo ,,lipsă la inventar”… E adevărat că de multe ori diferenţele dintre sexe au suscitat discuţii nesfârşite în ceea ce priveşte aşa zisele avantaje sau dezavantaje. Noi bărbaţii, ne lăudăm cu avantajele masculinităţii într-o lume dominată de bărbaţi şi de testosteron. Ele, femeile se laudă cu acea sensibilitate specific feminină-zic ele-tot mai puţin apreciată şi înţeleasă în aceste vremuri. Nu ştiu dacă acest lucru a influenţat gândirea acestei femei într-atât încât aceasta să recurgă la schimbarea de sex. Cert e că tehnica modernă poate face astfel de minuni prin transformări de ambele părţi. Şi dacă la începuturile lor astfel de operaţii au fost privite cu oprobriu de opinia publică, cu timpul acestea au devenit obişnuite şi tolerate. Homosexualii, transsexualii şi lesbienele au devenit acum nişte comunităţi numeroase care şi-au câştigat multe drepturi şi cu pretenţia de a fi consideraţi nişte oameni normali. În cazul de faţă, mă gândesc că aceia care nu au ştiut cu cine au de-a face, văzând rotunjimile acestuia, au crezut probabil că ele se datorează acelor ,,investiţii” specific bărbăteşti măsurate în butoaie de bere şi grătare de mici, mândria oricărui bărbat sadea. Trecând peste faptul în sine, mă gândesc ce atitudine vor avea copii lor când vor fi nevoiţi să facă faţă răutăţilor specifice în diferite etape ale socializării: grădiniţă, şcoală, liceu, etc. Ce debusolaţi vor fi cei doi copii când vor fi mari şi mai ales vor fi bătaia de joc a celor din jur, traumatizaţi de tot felul de expresii răutăcioase, iar ,,părinţii” se vor întreba de ce copiii lor au nevoie de consiliere psihologică. Asta înseamnă egoism, să faci ceva doar pentru că vrei să-ţi satisfaci un capriciu temporar, dar fără să te gândeşti la consecinţe şi la cei dragi. Cârcotaşii m-ar putea acuza că judec acest lucru cu mentalitatea românului intolerant la astfel de schimbări contra naturii şi că ,,afară” lucrurile stau cu totul altfel. Mă îndoiesc însă că deschiderea la nou, toleranţa şi înţelegerea americanilor au ajuns la un astfel de nivel încât respectiva ,,familie” nu va avea astfel de probleme.
Astfel de bizarerii pot fi expresia derutei care domină lumea în aceste vremuri, pot fi doar nişte deviaţii comportamentale sau doar o dorinţă de a încerca senzaţii noi. Dar până ne lămurim cărei laturi a umanului aparţin şi cum vor fi ele integrate în societatea de azi şi de mâine, ele vor stârni în continuare controverse. Până una-alta eu şi soţia mea o să ne monitorizăm reciproc în permanenţă. Aşa…să fim siguri!
Viorel Dodan
15.06.2009
Comentariul săptămânii 17.06-23.06.2008
Mutuleeeee!.....Ce-ai făcut, băi tată, bă ?...Cât a fost poarta aia de mare, tocmai în picioarele ,,buffonului” ăluia o dăduşi?
Că putem să-i batem şi scăpam de grijă, nene! Şi mai scăpăm şi noi de complexu’ acela de cioban mioritic care se gândeşte că ăla şi cu ăl’lalt o să ,,mi-l omoare la apus de soare”. De ce trebuie să tremurăm noi de fiecare dată când traversăm un moment important? De ce trebuie să ne muşcăm degetele aşteptând până în ultima secundă a vreunui meci, sperând, visând….murind şi înviind în acelaşi timp? Nu era mai bine, mă Mutule, băiatule, dacă le-o înfigeai tu atunci în minutul 80? Că poate am fi uitat şi noi că ne-am bucurat doar un singur minut de golul tău….Am fi stat şi noi relaxaţi, ca băieţii, fără nici o grijă şi am fi făcut mişto de amărâţii ăia de ,,cocoşi galici” şi de ,,macaronari”.
Facem acum calcule că olandezii vor juca cu rezervele, că o vor lăsa mai moale în meciul de azi, că istoria ne arată că vom învinge, etc….Ce istorie, ce calcule? Nu tre’ să mai fim la mâna nimănui, să ne bazăm pe ,,jocul rezultatelor”! Noi tre’ să jucăm pentru noi, să-i batem pe ,,portocalii”! Asta e singura variantă onorabilă şi sigură pentru a ne califica fără probleme!
Aşa că, să faci tu bine şi să te revanşezi pentru ratarea aia. Şi împreună cu ceilalţi băieţi să ne faceţi cei mai fericiţi şi mândri de voi. Aveţi această obligaţie în faţa atâtor suporteri care au suferit de prea multe ori în faţa televizoarelor. Şi dacă vreţi ca această generaţie ,,Chivu-Mutu” să nu fie numită ,,de rataţi”……Hai România!
Mutuleeeee!.....Ce-ai făcut, băi tată, bă ?...Cât a fost poarta aia de mare, tocmai în picioarele ,,buffonului” ăluia o dăduşi?
Că putem să-i batem şi scăpam de grijă, nene! Şi mai scăpăm şi noi de complexu’ acela de cioban mioritic care se gândeşte că ăla şi cu ăl’lalt o să ,,mi-l omoare la apus de soare”. De ce trebuie să tremurăm noi de fiecare dată când traversăm un moment important? De ce trebuie să ne muşcăm degetele aşteptând până în ultima secundă a vreunui meci, sperând, visând….murind şi înviind în acelaşi timp? Nu era mai bine, mă Mutule, băiatule, dacă le-o înfigeai tu atunci în minutul 80? Că poate am fi uitat şi noi că ne-am bucurat doar un singur minut de golul tău….Am fi stat şi noi relaxaţi, ca băieţii, fără nici o grijă şi am fi făcut mişto de amărâţii ăia de ,,cocoşi galici” şi de ,,macaronari”.
Facem acum calcule că olandezii vor juca cu rezervele, că o vor lăsa mai moale în meciul de azi, că istoria ne arată că vom învinge, etc….Ce istorie, ce calcule? Nu tre’ să mai fim la mâna nimănui, să ne bazăm pe ,,jocul rezultatelor”! Noi tre’ să jucăm pentru noi, să-i batem pe ,,portocalii”! Asta e singura variantă onorabilă şi sigură pentru a ne califica fără probleme!
Aşa că, să faci tu bine şi să te revanşezi pentru ratarea aia. Şi împreună cu ceilalţi băieţi să ne faceţi cei mai fericiţi şi mândri de voi. Aveţi această obligaţie în faţa atâtor suporteri care au suferit de prea multe ori în faţa televizoarelor. Şi dacă vreţi ca această generaţie ,,Chivu-Mutu” să nu fie numită ,,de rataţi”……Hai România!
Comentariul săptămânii 15.04-21.04.2008
Quod erat demonstrandum !
Ceea ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat, ceea ce trebuie demonstrat s-a demonstrat! Ministrul Cioroianu şi-a dat demisia! Se întrerupe astfel şirul gafelor de tot felul cu care deja ne obişnuisem din partea lui.
Tragica moarte a românului Crulic într-o închisoare din Polonia, a pus capac răbdării premierului. Acesta, deşi a fost cel mai puternic susţinător al său, n-a mai avut încotro şi i-a acceptat demisia. Toată această tevatură creată de respectivul demnitar, îi dă ,,apă la moară” lui Băsescu care va avea acum satisfacţia de a i se da dreptate în privinţa tergiversării numirii lui Cioroianu în funcţie. Chiar dacă ,,din punct de vedere tehnic” nu a avut vreo vină, chiar dacă, aşa cum spune, pe masa lui nu a ajuns niciodată vreun memoriu de la respectivul aflat în închisoare, această din urmă întâmplare nu mai putea să nu aibă astfel de urmări. Asta dovedeşte, odată în plus, că politica externă a României, reprezentarea României în lume, este dată pe mâna unor ageamii, unor ,,necalificaţi” în domeniu. Aceştia, intitulându-se cu emfază ,,ambasadori”, ,,consuli”, etc. Să mai vorbim despre aceste lucruri cu astfel de oameni ? Oameni care preferă ,,căldurica” funcţiilor departe de ţară, în locul unei implicări active şi profesioniste în meseria pe care şi-au ales-o ? Nu cred că mai poate fi vorba de aşa ceva!
Cioroianu va rămâne ceea ce a fost dintotdeauna: un istoric, un profesor de istorie. Unul cu ceva sex-appeal la doamne şi domnişoare, dar atât. Iar în C.V-ul lui va fi scris pentru eternitate ,,fost ministru de externe al României”. Pe o perioadă foarte scurtă şi foarte săracă în realizări, aşa că istoria nu-l va consemna cu ceva deosebit în filele ei….
Viorel Dodan
14.04.2008
Quod erat demonstrandum !
Ceea ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat, ceea ce trebuie demonstrat s-a demonstrat! Ministrul Cioroianu şi-a dat demisia! Se întrerupe astfel şirul gafelor de tot felul cu care deja ne obişnuisem din partea lui.
Tragica moarte a românului Crulic într-o închisoare din Polonia, a pus capac răbdării premierului. Acesta, deşi a fost cel mai puternic susţinător al său, n-a mai avut încotro şi i-a acceptat demisia. Toată această tevatură creată de respectivul demnitar, îi dă ,,apă la moară” lui Băsescu care va avea acum satisfacţia de a i se da dreptate în privinţa tergiversării numirii lui Cioroianu în funcţie. Chiar dacă ,,din punct de vedere tehnic” nu a avut vreo vină, chiar dacă, aşa cum spune, pe masa lui nu a ajuns niciodată vreun memoriu de la respectivul aflat în închisoare, această din urmă întâmplare nu mai putea să nu aibă astfel de urmări. Asta dovedeşte, odată în plus, că politica externă a României, reprezentarea României în lume, este dată pe mâna unor ageamii, unor ,,necalificaţi” în domeniu. Aceştia, intitulându-se cu emfază ,,ambasadori”, ,,consuli”, etc. Să mai vorbim despre aceste lucruri cu astfel de oameni ? Oameni care preferă ,,căldurica” funcţiilor departe de ţară, în locul unei implicări active şi profesioniste în meseria pe care şi-au ales-o ? Nu cred că mai poate fi vorba de aşa ceva!
Cioroianu va rămâne ceea ce a fost dintotdeauna: un istoric, un profesor de istorie. Unul cu ceva sex-appeal la doamne şi domnişoare, dar atât. Iar în C.V-ul lui va fi scris pentru eternitate ,,fost ministru de externe al României”. Pe o perioadă foarte scurtă şi foarte săracă în realizări, aşa că istoria nu-l va consemna cu ceva deosebit în filele ei….
Viorel Dodan
14.04.2008
Comentariul săptămânii 13.05- 17.05.2008
Spuneam odată că nu sunt un fan al fotbalului din campionatul intern. Şi spuneam atunci şi de ce. Afirmaţii pe care le susţin în continuare.
Dar, ca un simplu privitor neutru, nici nu pot să nu observ agitaţia din jurul acestui fenomen. Şi atât cât am înţeles eu din acest campionat abia încheiat, îmi pot face o părere. Constat deci, că nea Gigi s-a agitat degeaba ca Steaua să revină pe primul loc, pentru că în cele din urmă tot CFR Cluj a câştigat campionatul. Ba a mai luat şi cupa României. Plecaţi să cumpere ,,bomboane”, cu milioane de euro, emisarii latifundiarului din Pipera, trebuiau de fapt să cumpere ,,teren” în Cluj. Se pare că aceştia au ajuns pe terenul DNA, băgându-l ,,la belea” pe ,,războinicul luminii”. Care războinic şi-a cam şifonat imaginea în faţa celor care mai credeau în el . Pentru că a demonstrat o dată în plus, că în lupta lui cu ,,balaurul”, nu foloseşte doar sabia dreptăţii, aşa cum perorează pe toate posturile tv. ci şi unele metode total neortodoxe. În orice caz, cred că în situaţia de faţă, nici nu poate avea altfel de pretenţii şi va trebui să se mulţumească cu locul doi care oricum îl va duce acolo unde a visat, adică în Champions League. Ceea ce oricum e mult mai bine decât pentru rivalii de-o viaţă de la Dinamo care acum îşi ling rănile şi-şi plâng în pumni ascunşi prin birouri . Acum, după această poveste cu milioanele, cică DNA l-a acuzat (din nou!) pe Becali pentru dare de mită. Şi de această dată, va fi la fel ca data trecută, adică nu se va întâmpla nimic . DNA-ul îşi va face numărul, puţină agitaţie, toţi din fotbal îşi vor da cu părerea, dar nimic nu se va întâmpla. Nimeni nu va avea de suferit şi toţi vor scăpa basma curată! De ce oare nu ne mai miră? Aproape că şi un copil poate prevedea deznodământul acestui circ mediatic. Se pare că DNA-ul nu a învăţat nimic din experienţele nefericite din trecut, pentru că nu a reuşit să aducă dovezi concrete că acei bani erau pentru cumpărarea unui meci. Nici de această dată, flagrantul nu a fost realizat, permiţându-i războinicului să strige că e nevinovat.
Sau poate că, la fel ca şi în cazul ,,caltaboşul”, totul nu e decât praf în ochii opiniei publice. Ca de obicei!
Viorel Dodan
13.05.2008
Spuneam odată că nu sunt un fan al fotbalului din campionatul intern. Şi spuneam atunci şi de ce. Afirmaţii pe care le susţin în continuare.
Dar, ca un simplu privitor neutru, nici nu pot să nu observ agitaţia din jurul acestui fenomen. Şi atât cât am înţeles eu din acest campionat abia încheiat, îmi pot face o părere. Constat deci, că nea Gigi s-a agitat degeaba ca Steaua să revină pe primul loc, pentru că în cele din urmă tot CFR Cluj a câştigat campionatul. Ba a mai luat şi cupa României. Plecaţi să cumpere ,,bomboane”, cu milioane de euro, emisarii latifundiarului din Pipera, trebuiau de fapt să cumpere ,,teren” în Cluj. Se pare că aceştia au ajuns pe terenul DNA, băgându-l ,,la belea” pe ,,războinicul luminii”. Care războinic şi-a cam şifonat imaginea în faţa celor care mai credeau în el . Pentru că a demonstrat o dată în plus, că în lupta lui cu ,,balaurul”, nu foloseşte doar sabia dreptăţii, aşa cum perorează pe toate posturile tv. ci şi unele metode total neortodoxe. În orice caz, cred că în situaţia de faţă, nici nu poate avea altfel de pretenţii şi va trebui să se mulţumească cu locul doi care oricum îl va duce acolo unde a visat, adică în Champions League. Ceea ce oricum e mult mai bine decât pentru rivalii de-o viaţă de la Dinamo care acum îşi ling rănile şi-şi plâng în pumni ascunşi prin birouri . Acum, după această poveste cu milioanele, cică DNA l-a acuzat (din nou!) pe Becali pentru dare de mită. Şi de această dată, va fi la fel ca data trecută, adică nu se va întâmpla nimic . DNA-ul îşi va face numărul, puţină agitaţie, toţi din fotbal îşi vor da cu părerea, dar nimic nu se va întâmpla. Nimeni nu va avea de suferit şi toţi vor scăpa basma curată! De ce oare nu ne mai miră? Aproape că şi un copil poate prevedea deznodământul acestui circ mediatic. Se pare că DNA-ul nu a învăţat nimic din experienţele nefericite din trecut, pentru că nu a reuşit să aducă dovezi concrete că acei bani erau pentru cumpărarea unui meci. Nici de această dată, flagrantul nu a fost realizat, permiţându-i războinicului să strige că e nevinovat.
Sau poate că, la fel ca şi în cazul ,,caltaboşul”, totul nu e decât praf în ochii opiniei publice. Ca de obicei!
Viorel Dodan
13.05.2008
Comentariul săptămânii 12.11-18.11.2008
După avalanşa de greve şi revendicări salariale, amplificate de ameninţarea crizei mondiale, se pare că s-a aşternut pacea electorală între guvern şi sindicate.
Deşi nu cred că şi-au închipuit vreodată că ar fi putut obţine acel 50% procent de mărire salarială, sindicatele au obţinut maxim din ceea ce se putea. Au obţinut în primul rând mărirea cu 28% a salariilor, cel puţin pentru unii, dar mai important, au obţinut o lege a salarizării bugetarilor. Lege care-şi propune să diminueze decalajele dintre nivelele de salarizare în sectorul bugetar, în funcţie de importanţa activităţilor şi gradul de profesionalizare a respectivului domeniu. S-a instaurat astfel mult-dorita ,,pace socială”, atât de necesară în aceste vremuri de restrişte electorală. Din nou, guvernul Tăriceanu îşi va face din asta un titlu de onoare că a reuşit să ajungă la o înţelegere cu sindicatele, pe o problemă atât de arzătoare cum e salarizarea. Nu e clar cum şi din ce fonduri se vor pune în practică respectivele înţelegeri. Dar ce mai contează? Important că acum e linişte, iar campania electorală se poate desfăşura în voie. Deşi mie personal mi se pare că a acţionat ,,pompieristic”, grăbindu-se să ,,stingă” acest conflict cu orice preţ, fără a oferi explicaţii concrete despre ce va urma, se pare că acest guvern a ajutat indirect pe toţi participanţii la această campanie. A asigurat astfel o bază solidă pentru noi promisiuni din partea tuturor candidaţilor, indiferent de partidul din care fac parte. Bunăoară, P.S.D-iştii,după ce au scăpat neatinşi de gloanţele ,,duşmanilor”, au putut ieşi acum zâmbitori pe ,,uliţele” oraşelor pentru a planta pomi în curţile oamenilor. Vor probabil să demonstreze că au ,,mână bună” şi că acei copaci vor prinde rădăcini adânci şi vor da roade bogate. Adică noi trebuie să înţelegem că, dacă va ajunge la putere, firavul ,,copăcel” P.S.D-ist, va prinde ,,rădăcini” adânci la guvernare iar ţara va culege astfel aceste ,,roade”? Au renunţat la cei 20.000 de euro cash pe care-i promiteau celor care se vor întoarce din străinătate? Apropo, aceia se vor întoarce până la urmă de nevoie, având în vedere situaţia internaţională…. P.D-L-iştii au încins o miuţă împreună cu copiii pe terenurile de sport, vrând să ne arate că sunt o echipă care va ,,marca” multe ,,goluri” dacă va ajunge la guvernare. Se bazează pe ,,căpitanul” de echipă care mai e şi preşedintele ,,federaţiei”. Mai trebuie să demonstreze că au trecut de la ,,amatorii” care sunt acum, care joacă în ,,diviziile” inferioare, la ,,profesioniştii” care joacă în ,,champions league”-ul european. În timp ce P.N.L-iştii îşi ling rănile după bătăile administrate de gorilele P.N.G-C.D-iste, pozând în victime la toate posturile tv., sub atenta supraveghere a lui Orban, ,,Justiţiarul”, ceilalţi membrii de partid se străduiesc din greu să mai repare din imaginea destul de şifonată a partidului în teritoriu. Fără prea mari şanse de reuşită, însă…
Deşi la nivel naţional se practică o campanie după principiul: ,,dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i”, îmi place să cred că electoratul român a ajuns la o minimă conştiinţă colectivă şi un discernământ care să-i permită să aleagă dintre atâtea rele, răul cel mai mic. Dincolo de concerte, sloganuri, focuri de artificii şi promisiunile unuia sau altuia dintre candidaţi, oamenii rămân imprevizibili în ceea ce priveşte votul lor. Mai ales că experienţa anilor electorali trecuţi, le-a demonstrat că între vorbele şi faptele candidaţilor este o cale foarte lungă…
Viorel Dodan
10.11.2008
După avalanşa de greve şi revendicări salariale, amplificate de ameninţarea crizei mondiale, se pare că s-a aşternut pacea electorală între guvern şi sindicate.
Deşi nu cred că şi-au închipuit vreodată că ar fi putut obţine acel 50% procent de mărire salarială, sindicatele au obţinut maxim din ceea ce se putea. Au obţinut în primul rând mărirea cu 28% a salariilor, cel puţin pentru unii, dar mai important, au obţinut o lege a salarizării bugetarilor. Lege care-şi propune să diminueze decalajele dintre nivelele de salarizare în sectorul bugetar, în funcţie de importanţa activităţilor şi gradul de profesionalizare a respectivului domeniu. S-a instaurat astfel mult-dorita ,,pace socială”, atât de necesară în aceste vremuri de restrişte electorală. Din nou, guvernul Tăriceanu îşi va face din asta un titlu de onoare că a reuşit să ajungă la o înţelegere cu sindicatele, pe o problemă atât de arzătoare cum e salarizarea. Nu e clar cum şi din ce fonduri se vor pune în practică respectivele înţelegeri. Dar ce mai contează? Important că acum e linişte, iar campania electorală se poate desfăşura în voie. Deşi mie personal mi se pare că a acţionat ,,pompieristic”, grăbindu-se să ,,stingă” acest conflict cu orice preţ, fără a oferi explicaţii concrete despre ce va urma, se pare că acest guvern a ajutat indirect pe toţi participanţii la această campanie. A asigurat astfel o bază solidă pentru noi promisiuni din partea tuturor candidaţilor, indiferent de partidul din care fac parte. Bunăoară, P.S.D-iştii,după ce au scăpat neatinşi de gloanţele ,,duşmanilor”, au putut ieşi acum zâmbitori pe ,,uliţele” oraşelor pentru a planta pomi în curţile oamenilor. Vor probabil să demonstreze că au ,,mână bună” şi că acei copaci vor prinde rădăcini adânci şi vor da roade bogate. Adică noi trebuie să înţelegem că, dacă va ajunge la putere, firavul ,,copăcel” P.S.D-ist, va prinde ,,rădăcini” adânci la guvernare iar ţara va culege astfel aceste ,,roade”? Au renunţat la cei 20.000 de euro cash pe care-i promiteau celor care se vor întoarce din străinătate? Apropo, aceia se vor întoarce până la urmă de nevoie, având în vedere situaţia internaţională…. P.D-L-iştii au încins o miuţă împreună cu copiii pe terenurile de sport, vrând să ne arate că sunt o echipă care va ,,marca” multe ,,goluri” dacă va ajunge la guvernare. Se bazează pe ,,căpitanul” de echipă care mai e şi preşedintele ,,federaţiei”. Mai trebuie să demonstreze că au trecut de la ,,amatorii” care sunt acum, care joacă în ,,diviziile” inferioare, la ,,profesioniştii” care joacă în ,,champions league”-ul european. În timp ce P.N.L-iştii îşi ling rănile după bătăile administrate de gorilele P.N.G-C.D-iste, pozând în victime la toate posturile tv., sub atenta supraveghere a lui Orban, ,,Justiţiarul”, ceilalţi membrii de partid se străduiesc din greu să mai repare din imaginea destul de şifonată a partidului în teritoriu. Fără prea mari şanse de reuşită, însă…
Deşi la nivel naţional se practică o campanie după principiul: ,,dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i”, îmi place să cred că electoratul român a ajuns la o minimă conştiinţă colectivă şi un discernământ care să-i permită să aleagă dintre atâtea rele, răul cel mai mic. Dincolo de concerte, sloganuri, focuri de artificii şi promisiunile unuia sau altuia dintre candidaţi, oamenii rămân imprevizibili în ceea ce priveşte votul lor. Mai ales că experienţa anilor electorali trecuţi, le-a demonstrat că între vorbele şi faptele candidaţilor este o cale foarte lungă…
Viorel Dodan
10.11.2008
Comentariul săptămânii 12.08-18.08.2009
A mai dispărut încă un simbol industrial al oraşului nostru: ,,Confecţia”. După ce că ,,Ţigaretele” s-au stins, ,,Frânele” abia mai ţin, iar ,,Armata”s-a retras cu torţe din oraş, a venit şi rândul repectivei fabrici. Se vede treaba că la Râmnic doar ,,Turnătoria” mai merge…
Şi printr-o nefericită legătură, această dispariţie se leagă de numele noului ministru al Tineretului şi Sportului, Plăcinta de Focşani. Prin numirea ei în această funcţie, s-a dovedit că ministerul Tineretului şi Sportului îşi merită pe deplin numele. E o permanentă ,,mişcare” şi o permanentă ,,tinereţe” pe-acolo. Se practică sporturile de ,,scenă”, dar pentru că nu a făcut suficientă ,,încălzire”, Ridzi s-a accidentat şi s-a lovit cu capul de o pârdalnică de scenă supraevaluată şi cumpărată de două ori…După ce s-a scuturat de praf, a vrut să pară că e OK, dar ,,medicii” din Parlament au zis că e mai bine să iasă pe margine şi să i se facă nişte ,,investigaţii” mai amănunţite. Aşa…preventiv. Până se va lămuri cât de gravă e ,,lovitura”, în teren a intrat repede Plăcinta de Focşani. Spre deosebire de Ridzi, Plăcintă a avut grijă să-şi facă dinainte încălzirea. A făcut ,,sprinturi” electorale şi a aruncat cu ,,greutăţi” de milioane de euro. Datorită eforturilor sale, partidul portocaliu a acumulat puncte bune în ,,clasamentul general”, aşa că a găsit de cuviinţă că ea merită să fie câştigătoarea ,,loteriei vizelor” pentru tineret şi sport. Se dovedeşte încă o dată care este principiul după care se fac numirile în funcţii publice în Guvern, oricare ar fi el: acela al recunoştinţei pentru sponsorizările generoase din campanie şi nu cel al competenţei demonstrate într-un anumit domeniu. Cât despre doamna Plăcintă, noi râmnicenii nu avem cuvinte prea academice despre ea, pentru că după ce ne-a luat şi ultimul simbol industrial al oraşului, Confecţia şi a mutat-o în Focşaniul natal, acum o vedem ştearsă cu totul din peisajul oraşului, prin dărâmare…Este adevărat că nu dumneaei a dărâmat respectiva construcţie. Doar a golit-o de conţinut puţin mai înainte, contribuind indirect la dispariţia definitivă a acelei clădiri şi a tot ce a însemnat ea. În locul ei va răsări un alt gen de construcţie, simbolul capitalismului modern şi sălbatic. Nostalgicii vremurilor trecute, foşti şi actuali angajaţi vor deplânge soarta acelei fabrici, clătinând cu tristeţe din cap amintindu-şi de vremurile ei de glorie. Poate că aceste mişcări generatoare de schimbări se pliază perfect pe sloganul care spune că ,,punem oraşul în mişcare” şi vor face uitată vechea fabrică prin apariţia noii construcţii. Oamenii vor uita dacă ceea ce se va construi în loc le va da de muncă în continuare….
Nu ştiu dacă blestemele foştilor angajaţi ai fabricii, obligaţi să facă acum naveta la Focşani, au ajuns-o pe doamna Plăcintă. Cert e că, dacă acestea au existat, atunci nu şi-au făcut efectul. Ce vremuri, dom’le! Îi ,,urezi” cuiva să-i moară, să-i coacă, să n-aibă parte, să-i facă, să-i dreagă…şi uite cu ce te-alegi! Ăla/aia ajunge ministru. Nu!...E clar! Nici blestemele astea nu mai sunt ce-au fost odată!...Sau poate tocmai noua funcţie să fie parte dintr-o astfel de lucrare necurată care-i va aduce pedeapsa pentru faptele sale?...Va avea şi Plăcintă soarta lui Ridzi până la urmă? Vom vedea!...
Viorel Dodan
07.08.2009
A mai dispărut încă un simbol industrial al oraşului nostru: ,,Confecţia”. După ce că ,,Ţigaretele” s-au stins, ,,Frânele” abia mai ţin, iar ,,Armata”s-a retras cu torţe din oraş, a venit şi rândul repectivei fabrici. Se vede treaba că la Râmnic doar ,,Turnătoria” mai merge…
Şi printr-o nefericită legătură, această dispariţie se leagă de numele noului ministru al Tineretului şi Sportului, Plăcinta de Focşani. Prin numirea ei în această funcţie, s-a dovedit că ministerul Tineretului şi Sportului îşi merită pe deplin numele. E o permanentă ,,mişcare” şi o permanentă ,,tinereţe” pe-acolo. Se practică sporturile de ,,scenă”, dar pentru că nu a făcut suficientă ,,încălzire”, Ridzi s-a accidentat şi s-a lovit cu capul de o pârdalnică de scenă supraevaluată şi cumpărată de două ori…După ce s-a scuturat de praf, a vrut să pară că e OK, dar ,,medicii” din Parlament au zis că e mai bine să iasă pe margine şi să i se facă nişte ,,investigaţii” mai amănunţite. Aşa…preventiv. Până se va lămuri cât de gravă e ,,lovitura”, în teren a intrat repede Plăcinta de Focşani. Spre deosebire de Ridzi, Plăcintă a avut grijă să-şi facă dinainte încălzirea. A făcut ,,sprinturi” electorale şi a aruncat cu ,,greutăţi” de milioane de euro. Datorită eforturilor sale, partidul portocaliu a acumulat puncte bune în ,,clasamentul general”, aşa că a găsit de cuviinţă că ea merită să fie câştigătoarea ,,loteriei vizelor” pentru tineret şi sport. Se dovedeşte încă o dată care este principiul după care se fac numirile în funcţii publice în Guvern, oricare ar fi el: acela al recunoştinţei pentru sponsorizările generoase din campanie şi nu cel al competenţei demonstrate într-un anumit domeniu. Cât despre doamna Plăcintă, noi râmnicenii nu avem cuvinte prea academice despre ea, pentru că după ce ne-a luat şi ultimul simbol industrial al oraşului, Confecţia şi a mutat-o în Focşaniul natal, acum o vedem ştearsă cu totul din peisajul oraşului, prin dărâmare…Este adevărat că nu dumneaei a dărâmat respectiva construcţie. Doar a golit-o de conţinut puţin mai înainte, contribuind indirect la dispariţia definitivă a acelei clădiri şi a tot ce a însemnat ea. În locul ei va răsări un alt gen de construcţie, simbolul capitalismului modern şi sălbatic. Nostalgicii vremurilor trecute, foşti şi actuali angajaţi vor deplânge soarta acelei fabrici, clătinând cu tristeţe din cap amintindu-şi de vremurile ei de glorie. Poate că aceste mişcări generatoare de schimbări se pliază perfect pe sloganul care spune că ,,punem oraşul în mişcare” şi vor face uitată vechea fabrică prin apariţia noii construcţii. Oamenii vor uita dacă ceea ce se va construi în loc le va da de muncă în continuare….
Nu ştiu dacă blestemele foştilor angajaţi ai fabricii, obligaţi să facă acum naveta la Focşani, au ajuns-o pe doamna Plăcintă. Cert e că, dacă acestea au existat, atunci nu şi-au făcut efectul. Ce vremuri, dom’le! Îi ,,urezi” cuiva să-i moară, să-i coacă, să n-aibă parte, să-i facă, să-i dreagă…şi uite cu ce te-alegi! Ăla/aia ajunge ministru. Nu!...E clar! Nici blestemele astea nu mai sunt ce-au fost odată!...Sau poate tocmai noua funcţie să fie parte dintr-o astfel de lucrare necurată care-i va aduce pedeapsa pentru faptele sale?...Va avea şi Plăcintă soarta lui Ridzi până la urmă? Vom vedea!...
Viorel Dodan
07.08.2009
Comentariul săptămânii 11.12-16.12.2009
Odă preşedintelui iubit
La zidirea exit-poll-ului se stie,
Blaga a muncit o veşnicie,
Noi votând intocmai ne-am ales cu,
Ne-am ales din nou cu dom’ Băsescu
Domnul ce cu palma sa maiastră,
A făcut lumină-n viaţa noastră,
E Băseeeescu, E Băseeeescu,
Îl votară unii, adineauri,
Şi-i puseră pe cap iar lauri,
Pe alţii însă, îi apucă plânsul,
Văzând că tot nu au scăpat de Dânsul,
Nu stiau că votul li-l furară,
Şi peste hotare şi în ţară.
E Băseeeeescu, E Băseeeeeescu.
Refren
Suntem de c…t în toate,
Mostră de pasivitate,
Şi ne dăm cocote pudice,
De avem sau nu dreptate,
Să trăim aduşi de spate,
Dom’ Băsescu să ne judece.
Acum simt că am pe lume parte,
Pot dormi din nou pe mai departe,
Stiu că frate-mi eşti
Şi preşedinte,
Şi că sondajul tău nu minte.
Bine ai venit din nou în casa noastră,
Ca preşedinte, tu floarea mea albastră,
Dom’ Băseeescu, Dom’ Băseeescu!.
Adaptare după versurile melodiei ,,Eminescu”
cântată de Doina şi Ion Aldea-Teodorovici
Ultrasul portocaliu
Aceste rânduri sunt un pamflet şi trebuie tratate ca atare.
Odă preşedintelui iubit
La zidirea exit-poll-ului se stie,
Blaga a muncit o veşnicie,
Noi votând intocmai ne-am ales cu,
Ne-am ales din nou cu dom’ Băsescu
Domnul ce cu palma sa maiastră,
A făcut lumină-n viaţa noastră,
E Băseeeescu, E Băseeeescu,
Îl votară unii, adineauri,
Şi-i puseră pe cap iar lauri,
Pe alţii însă, îi apucă plânsul,
Văzând că tot nu au scăpat de Dânsul,
Nu stiau că votul li-l furară,
Şi peste hotare şi în ţară.
E Băseeeeescu, E Băseeeeeescu.
Refren
Suntem de c…t în toate,
Mostră de pasivitate,
Şi ne dăm cocote pudice,
De avem sau nu dreptate,
Să trăim aduşi de spate,
Dom’ Băsescu să ne judece.
Acum simt că am pe lume parte,
Pot dormi din nou pe mai departe,
Stiu că frate-mi eşti
Şi preşedinte,
Şi că sondajul tău nu minte.
Bine ai venit din nou în casa noastră,
Ca preşedinte, tu floarea mea albastră,
Dom’ Băseeescu, Dom’ Băseeescu!.
Adaptare după versurile melodiei ,,Eminescu”
cântată de Doina şi Ion Aldea-Teodorovici
Ultrasul portocaliu
Aceste rânduri sunt un pamflet şi trebuie tratate ca atare.
Comentariul săptămânii 11.02-17.02.2009
Ce este viaţa?...Dar moartea? Nimeni nu ştie şi nu poate da o definiţie a acestor două lucruri. Pentru că nimeni nu a trăit destul să povestească ce este viaţa. Şi nimeni nu s-a întors de ,,dincolo’’ să ne spună ce este moartea…
Aceste întrebări au dus la apariţia multor teorii ştiinţifice sau religioase care însă n-au aflat şi nici nu vor afla un răspuns. Dar fiecare dintre noi are propria părere despre aceste două noţiuni. Părerea mea e că moartea este o certitudine. Singura! Viaţa este relativă, viaţa poate fi o întâmplare, tristă sau veselă. Din păcate, o trăim ca şi cum n-am muri niciodată şi murim în cele din urmă ca şi cum n-am fi trăit niciodată. Pentru fiecare vine o zi, o oră, un minut sau o secundă fatidică pe care n-o putem evita şi nici prevedea. Atunci se spune că viaţa ni se derulează cu viteză prin faţa ochilor, ca o ultimă consolare înainte de Marea Trecere. De multe ori fiolozofăm pe marginea acestei eterne întrebări: pentru ce atâta zbucium în timpul scurtei noastre vieţi, când ,,dincolo’’nu există nimic? Puşi în faţa acestei dileme ne simţim mici, inutili, fără rost pe lumea asta. Ne simţim ca făcând parte dintr-un plan al Creatorului care are pentru fiecare un destin pe pământ, destin din calea căruia nu ne putem ascunde. Ne simţim neputincioşi la gândul că poate cineva, azi, mâine sau peste câţiva ani, decide că ne-am încheiat rostul nostru pe pământ. Şi atunci, toată împotrivirea noastră, cu mijloacele lumeşti, este zadarnică. Tineri sau bătrâni, ajunşi în această situaţie, constatăm că n-am trăit destul pentru câte ne-am propus să facem, vrem cu disperare să mai trăim şi înţelegem atunci-prea târziu, însă-inutilitatea şi neputinţa în faţa destinului. Aţi observat că viaţa nu are o personificare anume ? O numim în multe feluri, dar fără a avea în minte o imagine anume. Pe când moartea este întruchipată în ,,doamna cu coasa’’, fără chip şi suflet. Dar ea poate lua multe chipuri, toate hidoase…Adânc în subconştientul nostru, trăim cu gândul că toată această înşiruire de fapte, întâmplări şi vise, numită prea simplu viaţă, nu este decât o pregătire pentru ce va fi ,,după’’…Ne măsurăm valoarea prin averi, orgolii, ambiţii şi bani în timpul vieţii, uitând că toate astea, nu vor putea cumpăra eternitatea sau nemurirea. Şi în goana asta după deşertăciunile lumeşti, ajungem să murim fără să ştim, goliţi de sentimentele care ne fac umani, vânzându-ne sau amanetându-ne până şi sufletul pentru o fericire iluzorie. Ne amăgim cu gândul că, în marea lui bunătate, Dumnezeu ne va ierta toate păcatele făcute ,,cu voie sau fără de voie’’ din timpul vieţii şi că ne va primi pe toţi ,,la loc luminat, loc cu verdeaţă’’, într-o eternă odihnă după frământările vieţii… Şi deşi cea mai mare frică a noastră în timpul vieţii este să nu ajungem în iad după moarte, faptele noastre ne recomandă din plin pentru asta. Dar odată plecaţi în marea călătorie pe lumea de dincolo, tot ce mai contează e ceea ce rămâne frumos în urmă şi cum ai trăit ,,bucata’’ de viaţă care ţi-a fost dată….
Dispariţia oricăruia dintre noi, lasă în urmă un imens gol în sufletele celor dragi. Dar sclipirea de stea a spiritului, stinsă pe pământ, se va adăuga acolo sus, mulţimii de stele licărind pentru o eternitate, cea atât de râvnită pe pământ.
Viorel Dodan
08.02.2009
Ce este viaţa?...Dar moartea? Nimeni nu ştie şi nu poate da o definiţie a acestor două lucruri. Pentru că nimeni nu a trăit destul să povestească ce este viaţa. Şi nimeni nu s-a întors de ,,dincolo’’ să ne spună ce este moartea…
Aceste întrebări au dus la apariţia multor teorii ştiinţifice sau religioase care însă n-au aflat şi nici nu vor afla un răspuns. Dar fiecare dintre noi are propria părere despre aceste două noţiuni. Părerea mea e că moartea este o certitudine. Singura! Viaţa este relativă, viaţa poate fi o întâmplare, tristă sau veselă. Din păcate, o trăim ca şi cum n-am muri niciodată şi murim în cele din urmă ca şi cum n-am fi trăit niciodată. Pentru fiecare vine o zi, o oră, un minut sau o secundă fatidică pe care n-o putem evita şi nici prevedea. Atunci se spune că viaţa ni se derulează cu viteză prin faţa ochilor, ca o ultimă consolare înainte de Marea Trecere. De multe ori fiolozofăm pe marginea acestei eterne întrebări: pentru ce atâta zbucium în timpul scurtei noastre vieţi, când ,,dincolo’’nu există nimic? Puşi în faţa acestei dileme ne simţim mici, inutili, fără rost pe lumea asta. Ne simţim ca făcând parte dintr-un plan al Creatorului care are pentru fiecare un destin pe pământ, destin din calea căruia nu ne putem ascunde. Ne simţim neputincioşi la gândul că poate cineva, azi, mâine sau peste câţiva ani, decide că ne-am încheiat rostul nostru pe pământ. Şi atunci, toată împotrivirea noastră, cu mijloacele lumeşti, este zadarnică. Tineri sau bătrâni, ajunşi în această situaţie, constatăm că n-am trăit destul pentru câte ne-am propus să facem, vrem cu disperare să mai trăim şi înţelegem atunci-prea târziu, însă-inutilitatea şi neputinţa în faţa destinului. Aţi observat că viaţa nu are o personificare anume ? O numim în multe feluri, dar fără a avea în minte o imagine anume. Pe când moartea este întruchipată în ,,doamna cu coasa’’, fără chip şi suflet. Dar ea poate lua multe chipuri, toate hidoase…Adânc în subconştientul nostru, trăim cu gândul că toată această înşiruire de fapte, întâmplări şi vise, numită prea simplu viaţă, nu este decât o pregătire pentru ce va fi ,,după’’…Ne măsurăm valoarea prin averi, orgolii, ambiţii şi bani în timpul vieţii, uitând că toate astea, nu vor putea cumpăra eternitatea sau nemurirea. Şi în goana asta după deşertăciunile lumeşti, ajungem să murim fără să ştim, goliţi de sentimentele care ne fac umani, vânzându-ne sau amanetându-ne până şi sufletul pentru o fericire iluzorie. Ne amăgim cu gândul că, în marea lui bunătate, Dumnezeu ne va ierta toate păcatele făcute ,,cu voie sau fără de voie’’ din timpul vieţii şi că ne va primi pe toţi ,,la loc luminat, loc cu verdeaţă’’, într-o eternă odihnă după frământările vieţii… Şi deşi cea mai mare frică a noastră în timpul vieţii este să nu ajungem în iad după moarte, faptele noastre ne recomandă din plin pentru asta. Dar odată plecaţi în marea călătorie pe lumea de dincolo, tot ce mai contează e ceea ce rămâne frumos în urmă şi cum ai trăit ,,bucata’’ de viaţă care ţi-a fost dată….
Dispariţia oricăruia dintre noi, lasă în urmă un imens gol în sufletele celor dragi. Dar sclipirea de stea a spiritului, stinsă pe pământ, se va adăuga acolo sus, mulţimii de stele licărind pentru o eternitate, cea atât de râvnită pe pământ.
Viorel Dodan
08.02.2009
Comentariul săptămânii 10.12-16.12.2008
Deşi alegerile pentru Parlamentul uninominal s-au încheiat de o săptămână, nici acum nu ştim cine o să ne mai ,,păstorească” în următorii patru ani.
Am sperat că acest vot uninominal va limpezi lucrurile în viaţa politică a României. Dar se vede treaba că mai mult a încurcat-o. Şi din câte se pare, nici cei care au votat acest nou sistem nu mai sunt mulţumiţi de el. Unii şi-au luat o mare ţeapăăă!...Alţii, precum însuşi Tăriceanu au tremurat la gândul că ar putea să nu ,,se aleagă”. Dar vorba aia: ,,Nu se făţea, mă-ntzeledzi, ca tocmai eu să rămân fără coledzi! Nu se putea, neicusorule! “ Au fost şi destui de-ăştia de-alde Agamiţă Dandanache care au candidat aşa…ca să-şi facă o plăcere sau dintr-un impuls de moment. Şi spre surprinderea lor, după acea redistribuire s-au trezit că sunt parlamentari, în ciuda altora mult mai ,,grei” din politică. De data asta, fiecare din cei trei mari actori politici şi-au însuşit câte o ,,felie” din voturile populaţiei. PD-L-ul şi PSD-ul au luat ,,caimacul”, iar PNL-ul a ajuns să se bucure că după patru ani de guvernare a luat un procent de aproximativ 22% şi că ăsta e cel mai bun scor al PNL de după revoluţie. Paradoxal, acest ,,cel mai bun scor” nu prea le garantează că vor fi la guvernare, în ciuda parteneriatului cu UDMR.
Ba mai mult, aceşti parteneri minoritari de conjunctură, îi vor trăda la primul semn că ar avea certitudinea că vor fi băgaţi în seamă, că vor intra la guvernare, indiferent cu cine s-ar alia. În toată această ,,vâltoare” apare o nouă idee prin care se vrea schimbarea Constituţiei. Dintr-o dată, Constituţia încurcă treburile în ţara asta şi în loc ca politicienii să se plieze pe cerinţele ei, hotărăsc că aceasta trebuie să se schimbe după cum vor ,,înălţimile lor”. Aşa că, după ce se vor fi instalat fiecare la locul său, la guvernare sau în opoziţie, vor avea ei ac de cojocul acestei pârdalnice Constituţii care le pune atâtea piedici în drumul lor către bunăstare! Noroc cu ,,marele Băsescu” care a hotărât că după aceste alegeri au ieşit doi câştigători: cel moral, PSD şi cel constituţional, PD-L. Ceea ce sfidează toate legile oricărei întreceri, care spun că învingător poate fi doar unul singur! Iar acum cei doi câştigători se luptă să-şi facă loc amândoi pe podiumul de premiere, pentru a primi o singură medalie, aceea a guvernării.
Astfel, cei doi câştigători vor uita vremurile când îşi dădeau la ,,gioale” prin toate mijloacele şi afişează acum rânjetul victoriei. Conflictele dintre ei au fost îngropate sub un strat subţire de ,,responsabilitate pentru soarta ţării în vremuri de criză”. De fapt, ambii ,,inculpaţi” sunt prea disperaţi de putere ca să mai poată rezista în opoziţie, ceea ce i-a făcut să-şi ,,bage picioarele” în toate principiile şi incompatibilităţile care-i despărţeau până nu demult.
La ora când scriu aceste rânduri, se pare că PSD-ul va face ,,echipă” şi guvern cu PD-L-ul, iar marele PNL va ,,freca banca” opoziţiei până îşi va aduce aminte Băse. Iar UDMR-ul va fi, bineînţeles şi el prezent la masa guvernării, chiar dacă va primi doar resturile rămase din marele ciolan al acesteia. Dar, după cum am văzut până acum, nimic nu e ceea ce pare, iar adevărul este întotdeauna dincolo de noi!
Viorel Dodan
08.12.2008
Deşi alegerile pentru Parlamentul uninominal s-au încheiat de o săptămână, nici acum nu ştim cine o să ne mai ,,păstorească” în următorii patru ani.
Am sperat că acest vot uninominal va limpezi lucrurile în viaţa politică a României. Dar se vede treaba că mai mult a încurcat-o. Şi din câte se pare, nici cei care au votat acest nou sistem nu mai sunt mulţumiţi de el. Unii şi-au luat o mare ţeapăăă!...Alţii, precum însuşi Tăriceanu au tremurat la gândul că ar putea să nu ,,se aleagă”. Dar vorba aia: ,,Nu se făţea, mă-ntzeledzi, ca tocmai eu să rămân fără coledzi! Nu se putea, neicusorule! “ Au fost şi destui de-ăştia de-alde Agamiţă Dandanache care au candidat aşa…ca să-şi facă o plăcere sau dintr-un impuls de moment. Şi spre surprinderea lor, după acea redistribuire s-au trezit că sunt parlamentari, în ciuda altora mult mai ,,grei” din politică. De data asta, fiecare din cei trei mari actori politici şi-au însuşit câte o ,,felie” din voturile populaţiei. PD-L-ul şi PSD-ul au luat ,,caimacul”, iar PNL-ul a ajuns să se bucure că după patru ani de guvernare a luat un procent de aproximativ 22% şi că ăsta e cel mai bun scor al PNL de după revoluţie. Paradoxal, acest ,,cel mai bun scor” nu prea le garantează că vor fi la guvernare, în ciuda parteneriatului cu UDMR.
Ba mai mult, aceşti parteneri minoritari de conjunctură, îi vor trăda la primul semn că ar avea certitudinea că vor fi băgaţi în seamă, că vor intra la guvernare, indiferent cu cine s-ar alia. În toată această ,,vâltoare” apare o nouă idee prin care se vrea schimbarea Constituţiei. Dintr-o dată, Constituţia încurcă treburile în ţara asta şi în loc ca politicienii să se plieze pe cerinţele ei, hotărăsc că aceasta trebuie să se schimbe după cum vor ,,înălţimile lor”. Aşa că, după ce se vor fi instalat fiecare la locul său, la guvernare sau în opoziţie, vor avea ei ac de cojocul acestei pârdalnice Constituţii care le pune atâtea piedici în drumul lor către bunăstare! Noroc cu ,,marele Băsescu” care a hotărât că după aceste alegeri au ieşit doi câştigători: cel moral, PSD şi cel constituţional, PD-L. Ceea ce sfidează toate legile oricărei întreceri, care spun că învingător poate fi doar unul singur! Iar acum cei doi câştigători se luptă să-şi facă loc amândoi pe podiumul de premiere, pentru a primi o singură medalie, aceea a guvernării.
Astfel, cei doi câştigători vor uita vremurile când îşi dădeau la ,,gioale” prin toate mijloacele şi afişează acum rânjetul victoriei. Conflictele dintre ei au fost îngropate sub un strat subţire de ,,responsabilitate pentru soarta ţării în vremuri de criză”. De fapt, ambii ,,inculpaţi” sunt prea disperaţi de putere ca să mai poată rezista în opoziţie, ceea ce i-a făcut să-şi ,,bage picioarele” în toate principiile şi incompatibilităţile care-i despărţeau până nu demult.
La ora când scriu aceste rânduri, se pare că PSD-ul va face ,,echipă” şi guvern cu PD-L-ul, iar marele PNL va ,,freca banca” opoziţiei până îşi va aduce aminte Băse. Iar UDMR-ul va fi, bineînţeles şi el prezent la masa guvernării, chiar dacă va primi doar resturile rămase din marele ciolan al acesteia. Dar, după cum am văzut până acum, nimic nu e ceea ce pare, iar adevărul este întotdeauna dincolo de noi!
Viorel Dodan
08.12.2008
Comentariul săptămânii 10.09-16.09.2008
O nouă Revoluţie la Timişoara! Urlă ziarele şi televiziunile că o echipă de fotbal a fost depunctată, ceea ce a iscat mişcări de stradă într-un oraş-bastion al Revoluţiei române.
Din postura de trăitor al acelor vremuri şi participant la Revoluţie, consider că este o mare ruşine pentru presa din România, şi o jignire pentru poporul român să poată fi asociat cu această mare mizerie din fotbalul românesc . Nu este posibil să asociezi un fapt istoric major, de o însemnătate majoră, cu mafia din fotbalul românesc. La revoluţie au murit oameni pentru un crez, pentru libertate, fără a se gândi la viaţa lor…Pe când aici e vorba de nişte indivizi care îşi văd ameninţate doar propriile buzunare şi interese. E vorba de un Marian Iancu, care atunci când i-a fost lui bine s-a bătut prieteneşte pe spate cu ,,Naşul”, iar acum îl acuză de corupţie. E vorba de aceeaşi mizerie pe care o vedem zilnic în fotbalul românesc, sub atenta supraveghere a ,,naşului” Sandu. Cei care au văzut filmul ,,Naşul” ştiu că personajul interpretat magistral de Marlon Brando, degaja un fel de distincţie şi eleganţă chiar dacă era capul unei familii mafiote. Acest apelativ i-a fost adresat lui Mircea Sandu de cei care nu mai conteneau cu pupincurismul şi linguşelile, aşa că s-au gândit să-l răsfeţe cu această adresare:,,Naşule! Eşti mare, dom’le! Săru’ mâna!”….Iar acesta, în marea lui aroganţă (sau prostie) a acceptat, considerând că-l merită….Dar ce ,,degajă” acest ,,naş” de la Federaţie?….Ce anume degajă el sau acest Marian Iancu? Sau mulţi alţii asemenea lor? Poate doar miros de corupţie şi şantaj. Un miros pestilenţial de nesimţire şi tupeu clădit pe grămezi de bani de provenienţă dubioasă. Dar mai ales o mare ignoranţă, ascunsă sub o spoială de ştiinţă de carte….A spune că, pentru aceste motive de natură pur materială a unor îmbuibaţi, se declanşează o ,,nouă revoluţie” este o adevărată blasfemie şi o lipsă de respect pentru cei care au murit atunci pentru ca astăzi unii să poată să se exprime liber.
Înţeleg frustrarea şi revolta acelor suporteri, total dedicaţi echipei lor, dar consider că s-au lăsat manipulaţi în acest joc murdar, ei nefiind decât o masă de manevră a unora care se închipuie ,,cineva” pe lumea asta.
Viorel Dodan
05.09.2008
O nouă Revoluţie la Timişoara! Urlă ziarele şi televiziunile că o echipă de fotbal a fost depunctată, ceea ce a iscat mişcări de stradă într-un oraş-bastion al Revoluţiei române.
Din postura de trăitor al acelor vremuri şi participant la Revoluţie, consider că este o mare ruşine pentru presa din România, şi o jignire pentru poporul român să poată fi asociat cu această mare mizerie din fotbalul românesc . Nu este posibil să asociezi un fapt istoric major, de o însemnătate majoră, cu mafia din fotbalul românesc. La revoluţie au murit oameni pentru un crez, pentru libertate, fără a se gândi la viaţa lor…Pe când aici e vorba de nişte indivizi care îşi văd ameninţate doar propriile buzunare şi interese. E vorba de un Marian Iancu, care atunci când i-a fost lui bine s-a bătut prieteneşte pe spate cu ,,Naşul”, iar acum îl acuză de corupţie. E vorba de aceeaşi mizerie pe care o vedem zilnic în fotbalul românesc, sub atenta supraveghere a ,,naşului” Sandu. Cei care au văzut filmul ,,Naşul” ştiu că personajul interpretat magistral de Marlon Brando, degaja un fel de distincţie şi eleganţă chiar dacă era capul unei familii mafiote. Acest apelativ i-a fost adresat lui Mircea Sandu de cei care nu mai conteneau cu pupincurismul şi linguşelile, aşa că s-au gândit să-l răsfeţe cu această adresare:,,Naşule! Eşti mare, dom’le! Săru’ mâna!”….Iar acesta, în marea lui aroganţă (sau prostie) a acceptat, considerând că-l merită….Dar ce ,,degajă” acest ,,naş” de la Federaţie?….Ce anume degajă el sau acest Marian Iancu? Sau mulţi alţii asemenea lor? Poate doar miros de corupţie şi şantaj. Un miros pestilenţial de nesimţire şi tupeu clădit pe grămezi de bani de provenienţă dubioasă. Dar mai ales o mare ignoranţă, ascunsă sub o spoială de ştiinţă de carte….A spune că, pentru aceste motive de natură pur materială a unor îmbuibaţi, se declanşează o ,,nouă revoluţie” este o adevărată blasfemie şi o lipsă de respect pentru cei care au murit atunci pentru ca astăzi unii să poată să se exprime liber.
Înţeleg frustrarea şi revolta acelor suporteri, total dedicaţi echipei lor, dar consider că s-au lăsat manipulaţi în acest joc murdar, ei nefiind decât o masă de manevră a unora care se închipuie ,,cineva” pe lumea asta.
Viorel Dodan
05.09.2008
Comentariul săptămânii 10.06-16.06.2009
Zilele trecute am văzut cum se implică un premier al unui stat în mersul economiei ţării sale. E adevărat că acea ţară e Rusia, iar acel premier e Putin. Iar subiectul implicării sale era o fabrică de ciment privată, proprietatea unui investitor, Oleg Deripaska.
Fiind în vizită la una din fabricile recent achiziţionate de magnatul rus, Putin s-a supărat rău pe respectivul că a lăsat acea fabrică în paragină şi muncitorii cu salariile neplătite de 3 luni. Mai mult l-a umilit public pe respectivul multimiliardar, punându-l să semneze un contract adus de el. Şi omu’ a semnat, cu un stilou împrumutat chiar de Putin, fără măcar să mai citească acel contract, ruşinat de o aşa umilinţă. Ba mai mult şi-a mai plătit şi toate restanţele faţă de muncitori….Câţi dintre noi nu s-au minunat de aşa mod de acţiune? ,,Uite, dom’le! Aşa ar trebui şi la noi! Să vină unu’ ca Putin să le mai dea peste nas la toţi miliardarii ăştia care-şi bat joc de poporul muncitor! Bine i-a făcut!...Mama lui de oligarh!”. Din păcate, eu cred că acest mod de manifestare este doar pentru imaginea proprie a lui Putin. Pentru că, aşa cum spuneam într-un număr precedent al ziarului, democraţia rusească este una cu limite. Asemenea oligarhi n-ar fi apărut dacă nu ar fi beneficiat de oblăduirea atentă a statului. Li s-a permis să facă averi uriaşe cu condiţia de a contribui din plin la campaniile electorale şi de a nu comenta politica statului. Este foarte probabil ca respectivul ,,băiat” să fi avut cu totul altă problemă prin care să-l fi supărat pe ,,şefu’ ăl mare”. Nu starea fabricii ăleia de ciment era grija lui Putin ci faptul că Olea a călcat ,,pe bec” faţă de el. Şi atunci Putin s-a simţit nevoit să-i arate până unde poate merge cu ,,gluma” lovindu-l unde-l doare mai tare pe orice oligarh: la bani. E adevărat că până la urmă acele 41,24 milioane de ruble (aproape un milion de euro) pe care a trebuit forţat să le scoată din conturi, nu înseamnă mai nimic pe lângă celelalte multe sute de milioane. Ideea e că respectivul oligarh şi-a învăţat lecţia şi va şti de-aici înainte ce are de făcut.
După toate astea fiecare are de câştigat. Putin câştigă puncte la capitolul imagine publică, apărător al poporului care dă de pământ cu cei care-şi bat joc de el, iar cel vinovat câştigă ani de viaţă înainte, pentru a face avere în continuare cu condiţia să nu repete aceeaşi greşeală de două ori. Iar cei care au visat pentru moment că şi la noi se va întâmpla aşa ceva, fie şi pentru imagine de presă, trebuie să se trezească. România nu e Rusia, Putin nu e Boc şi nici oligarhii noştri nu sunt ca ai lor…
Viorel Dodan
08.06.2009
Zilele trecute am văzut cum se implică un premier al unui stat în mersul economiei ţării sale. E adevărat că acea ţară e Rusia, iar acel premier e Putin. Iar subiectul implicării sale era o fabrică de ciment privată, proprietatea unui investitor, Oleg Deripaska.
Fiind în vizită la una din fabricile recent achiziţionate de magnatul rus, Putin s-a supărat rău pe respectivul că a lăsat acea fabrică în paragină şi muncitorii cu salariile neplătite de 3 luni. Mai mult l-a umilit public pe respectivul multimiliardar, punându-l să semneze un contract adus de el. Şi omu’ a semnat, cu un stilou împrumutat chiar de Putin, fără măcar să mai citească acel contract, ruşinat de o aşa umilinţă. Ba mai mult şi-a mai plătit şi toate restanţele faţă de muncitori….Câţi dintre noi nu s-au minunat de aşa mod de acţiune? ,,Uite, dom’le! Aşa ar trebui şi la noi! Să vină unu’ ca Putin să le mai dea peste nas la toţi miliardarii ăştia care-şi bat joc de poporul muncitor! Bine i-a făcut!...Mama lui de oligarh!”. Din păcate, eu cred că acest mod de manifestare este doar pentru imaginea proprie a lui Putin. Pentru că, aşa cum spuneam într-un număr precedent al ziarului, democraţia rusească este una cu limite. Asemenea oligarhi n-ar fi apărut dacă nu ar fi beneficiat de oblăduirea atentă a statului. Li s-a permis să facă averi uriaşe cu condiţia de a contribui din plin la campaniile electorale şi de a nu comenta politica statului. Este foarte probabil ca respectivul ,,băiat” să fi avut cu totul altă problemă prin care să-l fi supărat pe ,,şefu’ ăl mare”. Nu starea fabricii ăleia de ciment era grija lui Putin ci faptul că Olea a călcat ,,pe bec” faţă de el. Şi atunci Putin s-a simţit nevoit să-i arate până unde poate merge cu ,,gluma” lovindu-l unde-l doare mai tare pe orice oligarh: la bani. E adevărat că până la urmă acele 41,24 milioane de ruble (aproape un milion de euro) pe care a trebuit forţat să le scoată din conturi, nu înseamnă mai nimic pe lângă celelalte multe sute de milioane. Ideea e că respectivul oligarh şi-a învăţat lecţia şi va şti de-aici înainte ce are de făcut.
După toate astea fiecare are de câştigat. Putin câştigă puncte la capitolul imagine publică, apărător al poporului care dă de pământ cu cei care-şi bat joc de el, iar cel vinovat câştigă ani de viaţă înainte, pentru a face avere în continuare cu condiţia să nu repete aceeaşi greşeală de două ori. Iar cei care au visat pentru moment că şi la noi se va întâmpla aşa ceva, fie şi pentru imagine de presă, trebuie să se trezească. România nu e Rusia, Putin nu e Boc şi nici oligarhii noştri nu sunt ca ai lor…
Viorel Dodan
08.06.2009
Comentariul săptămânii 08.04-14.04.2009
Săptămâna trecută a avut loc Summit-ul aniversar NATO, care s-a desfăşurat la Strasbourg, Baden-Baden şi Kehl, marcând a 60-a aniversare a creării Alianţei Nord-Atlantice. Cu această ocazie am aflat că degeaba ne-am umflat noi în pene anu’ trecut cu cel mai mare summit din istoria NATO. Ăsta de acu’ n-o fi fost el cel mai mare, da’ cică a fost cel mai important.
Dupa ce am văzut la televizor imaginile live de la acest summit, mai întâi m-a invadat o imensă ruşine naţională, înlocuită treptat de o la fel de imensă milă creştinească. Am văzut în acele imagini pe preşedintele României care nu-şi găsea locul pur şi simplu, în toată liota de şefi de state. N-a găsit nici măcar un omolog cu care eventual să mimeze purtarea unui dialog, fiind ignorat cu desăvârşire de către toţi participanţii la întrunire şi lăsat să-şi plângă singur amarul.
Văzându-l pe omul care în ţara lui, nestingherit de nimeni, îşi face toate mendrele în materie de sfidare a legilor statului de drept şi conducere discreţionară, cum se gudură şi dă din coadă pe lângă mai marii lumii, m-am simţit dintr-o dată mic. Ca făcând parte dintr-un popor mic, condus de oameni mici, precum arăta ,,marele’’ nostru preşedinte. Am văzut un om ignorat şi izolat precum un paria al civilizaţiei europene şi nu numai. La un moment dat, încercând să-şi mascheze micimea, a încercat nişte glume, sfârşind însă prin a fi privit ca un bufon naţional. Mă gândeam apoi că, dacă respectivul nu va reuşi să mai câştige un mandat, va ajunge să sfârşească sfâşiat cu poftă de cei pe care timp de cinci ani de zile i-a terorizat cu prezenţa şi actele sale. În acel moment, mai mult ca sigur că va trebui să deconteze toate ilegalităţile în care s-a scufundat ca preşedinte pentru a satisface poftele de parvenire şi îmbogăţire ale clanului şi ale camarilei formate din slugile sale politice. Am înţeles de ce acest om ar face orice pentru a-şi asigura fără drept de apel un nou mandat prezidenţial. Pentru că e disperat de evoluţia trendului electoral care, după ultimile dezvăluiri legate de neamul său, cât şi ca urmare a comportamentului mârlănesco-mafiot al acestuia, este în cădere liberă tinzând către valori negative, precum ,,creşterea” economică a României.
Vom vedea atunci câte reproşuri şi câtă ocară va încasa acest personaj, după ce va pica de la Putere. Dar poate că asta-i singura răsplată justă cuvenită unui om, care timp de cinci ani de zile a semănat vânt, pentru ca în final să culeagă furtună, uitând că a ajuns acolo cu ajutorul unora care l-au votat şi cărora le-a promis că vor trăi bine… Vorba aceea: Traiane, nici nu ştii cât de mic începi să fii!
Viorel Dodan
06.04.2009
Săptămâna trecută a avut loc Summit-ul aniversar NATO, care s-a desfăşurat la Strasbourg, Baden-Baden şi Kehl, marcând a 60-a aniversare a creării Alianţei Nord-Atlantice. Cu această ocazie am aflat că degeaba ne-am umflat noi în pene anu’ trecut cu cel mai mare summit din istoria NATO. Ăsta de acu’ n-o fi fost el cel mai mare, da’ cică a fost cel mai important.
Dupa ce am văzut la televizor imaginile live de la acest summit, mai întâi m-a invadat o imensă ruşine naţională, înlocuită treptat de o la fel de imensă milă creştinească. Am văzut în acele imagini pe preşedintele României care nu-şi găsea locul pur şi simplu, în toată liota de şefi de state. N-a găsit nici măcar un omolog cu care eventual să mimeze purtarea unui dialog, fiind ignorat cu desăvârşire de către toţi participanţii la întrunire şi lăsat să-şi plângă singur amarul.
Văzându-l pe omul care în ţara lui, nestingherit de nimeni, îşi face toate mendrele în materie de sfidare a legilor statului de drept şi conducere discreţionară, cum se gudură şi dă din coadă pe lângă mai marii lumii, m-am simţit dintr-o dată mic. Ca făcând parte dintr-un popor mic, condus de oameni mici, precum arăta ,,marele’’ nostru preşedinte. Am văzut un om ignorat şi izolat precum un paria al civilizaţiei europene şi nu numai. La un moment dat, încercând să-şi mascheze micimea, a încercat nişte glume, sfârşind însă prin a fi privit ca un bufon naţional. Mă gândeam apoi că, dacă respectivul nu va reuşi să mai câştige un mandat, va ajunge să sfârşească sfâşiat cu poftă de cei pe care timp de cinci ani de zile i-a terorizat cu prezenţa şi actele sale. În acel moment, mai mult ca sigur că va trebui să deconteze toate ilegalităţile în care s-a scufundat ca preşedinte pentru a satisface poftele de parvenire şi îmbogăţire ale clanului şi ale camarilei formate din slugile sale politice. Am înţeles de ce acest om ar face orice pentru a-şi asigura fără drept de apel un nou mandat prezidenţial. Pentru că e disperat de evoluţia trendului electoral care, după ultimile dezvăluiri legate de neamul său, cât şi ca urmare a comportamentului mârlănesco-mafiot al acestuia, este în cădere liberă tinzând către valori negative, precum ,,creşterea” economică a României.
Vom vedea atunci câte reproşuri şi câtă ocară va încasa acest personaj, după ce va pica de la Putere. Dar poate că asta-i singura răsplată justă cuvenită unui om, care timp de cinci ani de zile a semănat vânt, pentru ca în final să culeagă furtună, uitând că a ajuns acolo cu ajutorul unora care l-au votat şi cărora le-a promis că vor trăi bine… Vorba aceea: Traiane, nici nu ştii cât de mic începi să fii!
Viorel Dodan
06.04.2009
Comentariul săptămânii 08.04-14.04.2008
Diplomaţia nesimţirii
Am aflat zilele astea că, într-o închisoare din Polonia, un român a murit de foame. Omul făcea greva foamei pentru că a fost condamnat pe nedrept de furt, probele împotriva lui nefiind suficient de clare.
În tot acest timp el a trimis memorii ambasadorului român în Polonia, dar nu a primit nici un răspuns. Măcar un singur răspuns. După tragicul eveniment, respectivul ambasador se apără spunând că a primit asigurări din partea procurorului de caz că individul e tratat conform legii. Şi atât ! Atât a avut de spus ambasadorul român cu privire la soarta unui conaţional de-al său pe care se presupune că îl reprezintă în ţara respectivă. Dacă procurorul respectiv i-ar fi spus că omul e tratat cu lapte şi miere, că se odihneşte pe un pat din frunze de laur iar şapte thailandeze îi fac masaj erotic, tot l-ar fi crezut… Uzanţele diplomatice prevăd ca, în astfel de situaţii, autoritatea respectivă să ia contact direct cu cel în cauză şi să acţioneze în interesul acestuia. Mai ales că ar fi trebuit să facă asta ca răspuns la memoriile făcute de bietul om. Era de datoria sa analizarea cazului şi acordarea de asistenţă juridică dacă era cazul şi sesizarea instanţelor dacă s-a făcut o greşeală, aşa cum susţinea cel în cauză. Dar, nu ! Tot ce a catadicsit să facă acesta, a fost să-l întrebe în treacăt pe procuror despre soarta deţinutului. Ceea ce demonstrează două lucruri: ori a fost luat prin surprindere de situaţie şi nu a ştiut cum să procedeze pentru că nu era pregătiti pentru aşa ceva într-o ţară ca Polonia, şi atunci asta se numeşte incompetenţă. Ori, pur şi simplu nu l-a interesat acest caz, ignorând cu bună ştiinţă toate sesizările făcute de acesta şi atunci se numeşte nesimţire, lipsă de respect, autosuficienţă, ziceţi-i cum vreţi…Ar fi interesant de ştiut dacă îi ştie numele acelui nefericit…În fond, nu asta e acum marea problemă a respectivului ambasador. Marea lui problemă e că din cauza acestui tragic incident a ieşit din anonimatul autoimpus. A ieşit din rutina zilnică şi liniştea unui post fără probleme, din ,,căldurica” vieţii departe de agitaţia de acasă . Iar acum va trebui să dea explicaţii şefilor, să facă lucruri pentru care nici nu era pregătit şi la care nici nu se aştepta. Asta va fi acum marea lui problemă ! Cât despre grija faţă de cei pe care îi reprezintă, lasă că răspunde Cioroianu! Şi va trebui să răspundă cum a ajuns acel om în postul respectiv, cum a fost selectat, din ce partid face parte, prin ce relaţie a ajuns acolo, etc.
Iar noi, ocupaţi să vedem acest lucru ca un simplu fapt divers, vom uita că în spatele lui se ascunde o tragedie umană, o mare durere a celor apropiaţi, durere ce nu poate fi compensată de nici o sumă de bani, oricât de consistentă ar fi ea.
Viorel Dodan
06.04.2008
Diplomaţia nesimţirii
Am aflat zilele astea că, într-o închisoare din Polonia, un român a murit de foame. Omul făcea greva foamei pentru că a fost condamnat pe nedrept de furt, probele împotriva lui nefiind suficient de clare.
În tot acest timp el a trimis memorii ambasadorului român în Polonia, dar nu a primit nici un răspuns. Măcar un singur răspuns. După tragicul eveniment, respectivul ambasador se apără spunând că a primit asigurări din partea procurorului de caz că individul e tratat conform legii. Şi atât ! Atât a avut de spus ambasadorul român cu privire la soarta unui conaţional de-al său pe care se presupune că îl reprezintă în ţara respectivă. Dacă procurorul respectiv i-ar fi spus că omul e tratat cu lapte şi miere, că se odihneşte pe un pat din frunze de laur iar şapte thailandeze îi fac masaj erotic, tot l-ar fi crezut… Uzanţele diplomatice prevăd ca, în astfel de situaţii, autoritatea respectivă să ia contact direct cu cel în cauză şi să acţioneze în interesul acestuia. Mai ales că ar fi trebuit să facă asta ca răspuns la memoriile făcute de bietul om. Era de datoria sa analizarea cazului şi acordarea de asistenţă juridică dacă era cazul şi sesizarea instanţelor dacă s-a făcut o greşeală, aşa cum susţinea cel în cauză. Dar, nu ! Tot ce a catadicsit să facă acesta, a fost să-l întrebe în treacăt pe procuror despre soarta deţinutului. Ceea ce demonstrează două lucruri: ori a fost luat prin surprindere de situaţie şi nu a ştiut cum să procedeze pentru că nu era pregătiti pentru aşa ceva într-o ţară ca Polonia, şi atunci asta se numeşte incompetenţă. Ori, pur şi simplu nu l-a interesat acest caz, ignorând cu bună ştiinţă toate sesizările făcute de acesta şi atunci se numeşte nesimţire, lipsă de respect, autosuficienţă, ziceţi-i cum vreţi…Ar fi interesant de ştiut dacă îi ştie numele acelui nefericit…În fond, nu asta e acum marea problemă a respectivului ambasador. Marea lui problemă e că din cauza acestui tragic incident a ieşit din anonimatul autoimpus. A ieşit din rutina zilnică şi liniştea unui post fără probleme, din ,,căldurica” vieţii departe de agitaţia de acasă . Iar acum va trebui să dea explicaţii şefilor, să facă lucruri pentru care nici nu era pregătit şi la care nici nu se aştepta. Asta va fi acum marea lui problemă ! Cât despre grija faţă de cei pe care îi reprezintă, lasă că răspunde Cioroianu! Şi va trebui să răspundă cum a ajuns acel om în postul respectiv, cum a fost selectat, din ce partid face parte, prin ce relaţie a ajuns acolo, etc.
Iar noi, ocupaţi să vedem acest lucru ca un simplu fapt divers, vom uita că în spatele lui se ascunde o tragedie umană, o mare durere a celor apropiaţi, durere ce nu poate fi compensată de nici o sumă de bani, oricât de consistentă ar fi ea.
Viorel Dodan
06.04.2008
Comentariul săptămânii 06.05-12.05.2008
Am urmărit deunăzi pe toate canalele tv. reportaje despre austriacul a cărui faptă a oripilat o lume întreagă. Am aflat astfel cu stupoare de ce poate fi în stare o fiinţă umană.
Dar mai ales am aflat până unde poate merge ignoranţa şi indiferenţa semenilor noştri, într-o ţară care se presupune a fi mult mai civilizată decât altele. Uite că în ţara în care s-au născut creatorii valsurilor, în care se află o adevărată tradiţie a aristocraţiei trecute şi moderne, într-o ţară în care civilizaţia şi simbolurile culturale se află la tot pasul, există şi astfel de specimene umane de cea mai joasă speţă ! N-o să mai reamintesc acum faptele acestuia, ştim cu toţii ce s-a întâmplat. Ceea ce vreau să constat e diferenţa de imagine şi de atitudine a mass-media naţionale şi străine. Dacă în cazul românului care se presupune că a ucis-o pe italiancă anul trecut, cu toţii ne arătau acuzatori cu degetul, aruncându-ne în cârcă toate relele făcute şi nefăcute în ţările pe unde se aflau români, acum constat o oarecare detaşare, chiar o oarecare înţelegere (dacă poate fi vorba de aşa ceva, în acest caz). Presa nu mai ţipă la fel de tare, ziarele sunt oarecum reţinute în articolele lor, deşi fapta în sine o întrece în cruzime şi cinism pe cea a respectivului cetăţean român. Asta pentru că, probabil a existat o anume cenzură de bun simţ din partea ziariştilor din cauză că Austria nu e România….Sau poate că respectivul, deşi era el criminal şi psihopat era totuşi ,,de-al lor”. Sau poate că există o diferenţă între sângele nostru latin, năvalnic şi fierbinte şi cel prusac, albastru şi nobil. Popoare diferite, tratamente diferite….
A! Şi mai e ceva ! În timp ce România şi-a turnat cenuşă-n cap peste tot pe unde s-a putut şi şi-a acceptat cu oarecare umilinţă situaţia în care s-a aflat la un moment dat, după toată această tărăşenie, Austria a angajat fonduri şi firme prin care să-şi reabiliteze imaginea idilică până atunci . Fapt care înseamnă mult şi care subliniază încă odată diferenţa de abordare a drepturilor cetăţenilor şi a imaginii unei ţări în lume.
Viorel Dodan
05.05. 2008
Am urmărit deunăzi pe toate canalele tv. reportaje despre austriacul a cărui faptă a oripilat o lume întreagă. Am aflat astfel cu stupoare de ce poate fi în stare o fiinţă umană.
Dar mai ales am aflat până unde poate merge ignoranţa şi indiferenţa semenilor noştri, într-o ţară care se presupune a fi mult mai civilizată decât altele. Uite că în ţara în care s-au născut creatorii valsurilor, în care se află o adevărată tradiţie a aristocraţiei trecute şi moderne, într-o ţară în care civilizaţia şi simbolurile culturale se află la tot pasul, există şi astfel de specimene umane de cea mai joasă speţă ! N-o să mai reamintesc acum faptele acestuia, ştim cu toţii ce s-a întâmplat. Ceea ce vreau să constat e diferenţa de imagine şi de atitudine a mass-media naţionale şi străine. Dacă în cazul românului care se presupune că a ucis-o pe italiancă anul trecut, cu toţii ne arătau acuzatori cu degetul, aruncându-ne în cârcă toate relele făcute şi nefăcute în ţările pe unde se aflau români, acum constat o oarecare detaşare, chiar o oarecare înţelegere (dacă poate fi vorba de aşa ceva, în acest caz). Presa nu mai ţipă la fel de tare, ziarele sunt oarecum reţinute în articolele lor, deşi fapta în sine o întrece în cruzime şi cinism pe cea a respectivului cetăţean român. Asta pentru că, probabil a existat o anume cenzură de bun simţ din partea ziariştilor din cauză că Austria nu e România….Sau poate că respectivul, deşi era el criminal şi psihopat era totuşi ,,de-al lor”. Sau poate că există o diferenţă între sângele nostru latin, năvalnic şi fierbinte şi cel prusac, albastru şi nobil. Popoare diferite, tratamente diferite….
A! Şi mai e ceva ! În timp ce România şi-a turnat cenuşă-n cap peste tot pe unde s-a putut şi şi-a acceptat cu oarecare umilinţă situaţia în care s-a aflat la un moment dat, după toată această tărăşenie, Austria a angajat fonduri şi firme prin care să-şi reabiliteze imaginea idilică până atunci . Fapt care înseamnă mult şi care subliniază încă odată diferenţa de abordare a drepturilor cetăţenilor şi a imaginii unei ţări în lume.
Viorel Dodan
05.05. 2008
Comentariul săptămânii 05.11-11.11.2008
,,Vând soţie, an fabricaţie 1993, bine întreţinută”. Acest anunţ a apărut nu demult pe un site de vânzări maşini second-hand. Tipu’ care l-a postat, susţine că a vrut să facă o glumă, dar nu a reuşit decât să atragă atenţia asupra sa…
Nu ştiu dacă o fi avut solicitări pentru nevasta lui din ”93, chiar aşa bine întreţinută cum zice el! Că, vorba aia : cine mai vrea o nevastă în plus, care, pe deasupra mai e şi ,,rulată” în ţară? O maşină în plus ar mai merge, dar o nevastă second-hand? Măcar dac-ar fi fost cu 0 km….
Datorită avântului pe care l-au luat vânzările de maşini noi sau second-hand, s-a ajuns să se confunde pasiunea pentru acestea cu pasiunea pentru femei…Astfel, mai trendy e ca acum să-ţi iei nevasta în ,,leasing”. După ce ai făcut ceva ,,km” cu ea, o schimbi!..Că nu mai rentează să bagi bani în ea: ba ,,scârţâie” că vrea la mă-sa, ba că vrea ,,benzină” scumpă de la benzinăriile ,,Chanel”, ba vrea s-o încalţi cu ,,cauciucuri” Jimmy Chu, ba că nu i-ai mai ,,schimbat uleiul” la timp şi în plus, începe să ,,pape”cam mult la ,,sută”, să ,,claxoneze” fără rost şi mai dă şi ,,noxe”…. Dar dacă-i umbli puţin la ,,avans” şi-i dai o ,,talpă” până la ,,blană”, începe să ,,toarcă” frumos şi ,,rotund”, îşi ia ,,demaraj” şi-şi revine imediat… E foarte important ca un proprietar de maşină (sau nevastă) să ştie ce nevoi are proprietatea sa, dar mai ales să i le şi satisfacă. Pentru că altfel, ambele te lasă-n drum când ţi-e lumea mai dragă! Până vine altul care ştie cum şi unde să umble şi pleacă cu ea!…De unde se vede că nu e de ajuns doar să-i ,,pompezi” benzină şi ,,s-o calci până la blană”. Trebuie să-i mai iei şi nişte ,,bijuterii”: nişte ,,capace de roţi” metalizate pe cap, nişte ,,simeringuri” în urechi, nişte ,,huse” Armani sau orice fel de alte ,,ornamente” exterioare…Nu-i mai puţin adevărat că după un timp, orice proprietar de maşină sau de nevastă, începe să vadă şi defectele proprietăţii sale. I se pare dintr-o dată, că ,,actuala” se poate înscrie cu succes în programul ,,Rabla”…Şi atunci, ochii-i fug după alte ,,piese” noi din traficul autohton. Şi slavă domnului, piaţa e mare! Vezi câte una pe stradă …belea! ,,Portbagaj” ridicat, ,,faruri de ceaţă”, ,,airbag-uri” şofer şi pasager, vopsită ,,metalizat”, zici că e ,,nouă”, cu 0 km. Are şi ,,aere”, iar dacă-ţi mai dă şi nişte ,,flash-uri”, îţi ia ochii! Totuşi ca un cunoscător ce eşti, nu ,,te dai pe faţă”: îi dai ocol, o studiezi şi din spate şi din faţă, o pipăi, o verifici la ,,cartea tehnică” şi ,,certificatul de înmatriculare”, o întrebi ce ,,euro” are….Bineînţeles că îţi va spune că e,,euro 4”, că nu consumă mult, că ,,se-nfige” la drum, că are ,,catalizator” şi alte vrăjeli, doar-doar pui botu’ ! Tu îi spui că e ,,noneuro”, iar ea jignită, ,,tuşeşte” şi scoate fum pe ,,eşapament” că nu se dă pe una ,,nouă”, alea-alea... După care o întrebi cu tupeu: Când ţi-ai făcut RAR-ul ultima dată? Şi ea îţi arată „certificatul de înmatriculare” în care spune că toţi ,,kilometrii” ei sunt reali şi că i-a făcut prin Italia, Spania, Germania… Ce mai! Super ,,maşină”! Dar după ce ai dat o ,,tură” cu ea, vezi că are ,,kilometri” la greu, au ,,obosit-o” mulţi alţii înaintea ta care i-au dat kilometrajul înapoi şi i-au dat ,,viteză”, are ,,planetarele” strâmbe de cât a ,,muncit” şi că s-a ,,făcut la bot” doar pentru a se mai ,,vinde” la colţ de stradă. Ce mai! Tipa nu mai e demult ,,second hand” ci e ,,multi-hand”!
După toată această aventură, ajungi la concluzia că tot cea pe care o ai deja e mai bună! Măcar îi ştii ,,defectele”, ştii cum şi când să umbli cu ea, ce ,,ulei” şi ce ,,benzină” îi trebuie, cât trebuie s-o ,,calci” ca să se ,,aşeze” la drum, cât consumă, ce faci când i se ,,urcă apa” repede şi câte ,,greutăţi” poate să ducă ….
Viorel Dodan
02.11.2008
,,Vând soţie, an fabricaţie 1993, bine întreţinută”. Acest anunţ a apărut nu demult pe un site de vânzări maşini second-hand. Tipu’ care l-a postat, susţine că a vrut să facă o glumă, dar nu a reuşit decât să atragă atenţia asupra sa…
Nu ştiu dacă o fi avut solicitări pentru nevasta lui din ”93, chiar aşa bine întreţinută cum zice el! Că, vorba aia : cine mai vrea o nevastă în plus, care, pe deasupra mai e şi ,,rulată” în ţară? O maşină în plus ar mai merge, dar o nevastă second-hand? Măcar dac-ar fi fost cu 0 km….
Datorită avântului pe care l-au luat vânzările de maşini noi sau second-hand, s-a ajuns să se confunde pasiunea pentru acestea cu pasiunea pentru femei…Astfel, mai trendy e ca acum să-ţi iei nevasta în ,,leasing”. După ce ai făcut ceva ,,km” cu ea, o schimbi!..Că nu mai rentează să bagi bani în ea: ba ,,scârţâie” că vrea la mă-sa, ba că vrea ,,benzină” scumpă de la benzinăriile ,,Chanel”, ba vrea s-o încalţi cu ,,cauciucuri” Jimmy Chu, ba că nu i-ai mai ,,schimbat uleiul” la timp şi în plus, începe să ,,pape”cam mult la ,,sută”, să ,,claxoneze” fără rost şi mai dă şi ,,noxe”…. Dar dacă-i umbli puţin la ,,avans” şi-i dai o ,,talpă” până la ,,blană”, începe să ,,toarcă” frumos şi ,,rotund”, îşi ia ,,demaraj” şi-şi revine imediat… E foarte important ca un proprietar de maşină (sau nevastă) să ştie ce nevoi are proprietatea sa, dar mai ales să i le şi satisfacă. Pentru că altfel, ambele te lasă-n drum când ţi-e lumea mai dragă! Până vine altul care ştie cum şi unde să umble şi pleacă cu ea!…De unde se vede că nu e de ajuns doar să-i ,,pompezi” benzină şi ,,s-o calci până la blană”. Trebuie să-i mai iei şi nişte ,,bijuterii”: nişte ,,capace de roţi” metalizate pe cap, nişte ,,simeringuri” în urechi, nişte ,,huse” Armani sau orice fel de alte ,,ornamente” exterioare…Nu-i mai puţin adevărat că după un timp, orice proprietar de maşină sau de nevastă, începe să vadă şi defectele proprietăţii sale. I se pare dintr-o dată, că ,,actuala” se poate înscrie cu succes în programul ,,Rabla”…Şi atunci, ochii-i fug după alte ,,piese” noi din traficul autohton. Şi slavă domnului, piaţa e mare! Vezi câte una pe stradă …belea! ,,Portbagaj” ridicat, ,,faruri de ceaţă”, ,,airbag-uri” şofer şi pasager, vopsită ,,metalizat”, zici că e ,,nouă”, cu 0 km. Are şi ,,aere”, iar dacă-ţi mai dă şi nişte ,,flash-uri”, îţi ia ochii! Totuşi ca un cunoscător ce eşti, nu ,,te dai pe faţă”: îi dai ocol, o studiezi şi din spate şi din faţă, o pipăi, o verifici la ,,cartea tehnică” şi ,,certificatul de înmatriculare”, o întrebi ce ,,euro” are….Bineînţeles că îţi va spune că e,,euro 4”, că nu consumă mult, că ,,se-nfige” la drum, că are ,,catalizator” şi alte vrăjeli, doar-doar pui botu’ ! Tu îi spui că e ,,noneuro”, iar ea jignită, ,,tuşeşte” şi scoate fum pe ,,eşapament” că nu se dă pe una ,,nouă”, alea-alea... După care o întrebi cu tupeu: Când ţi-ai făcut RAR-ul ultima dată? Şi ea îţi arată „certificatul de înmatriculare” în care spune că toţi ,,kilometrii” ei sunt reali şi că i-a făcut prin Italia, Spania, Germania… Ce mai! Super ,,maşină”! Dar după ce ai dat o ,,tură” cu ea, vezi că are ,,kilometri” la greu, au ,,obosit-o” mulţi alţii înaintea ta care i-au dat kilometrajul înapoi şi i-au dat ,,viteză”, are ,,planetarele” strâmbe de cât a ,,muncit” şi că s-a ,,făcut la bot” doar pentru a se mai ,,vinde” la colţ de stradă. Ce mai! Tipa nu mai e demult ,,second hand” ci e ,,multi-hand”!
După toată această aventură, ajungi la concluzia că tot cea pe care o ai deja e mai bună! Măcar îi ştii ,,defectele”, ştii cum şi când să umbli cu ea, ce ,,ulei” şi ce ,,benzină” îi trebuie, cât trebuie s-o ,,calci” ca să se ,,aşeze” la drum, cât consumă, ce faci când i se ,,urcă apa” repede şi câte ,,greutăţi” poate să ducă ….
Viorel Dodan
02.11.2008
Comentariul săptămânii 04.03- 11.03.2008
,,Habemus Minister !” În sfârşit, după intense lupte politice de culise, problema asta s-a rezolvat mai repede şi mai neaşteptat decât credeam. Tăriceanu l-a găsit disponibil pe băiatul ăsta, Cătălin Predoiu, l-a luat din timpul lui liber şi i-a pus pe umeri o mare răspundere.
Bine că la sfârşit, toată lumea a fost mulţumită. Tăriceanu că a scăpat de o grijă, chiar dacă nu s-a consultat cu partidul, iar Meleşcanu că a scăpat de interimat şi că se poate întoarce la Apărare. Cel mai mult ne bucură faptul că Preşedintele nu a mai avut nici o obiecţie şi-senzaţional-a bătut palma cu Tăriceanu pe problema asta. Aparent necunoscut, noul ministru va trebui să se mişte în apele periculoase ale politicii la o vârstă destul de fragedă. Rămâne de văzut dacă va fi sau nu ,,mâncat” de ,,bătrânii rechini”....Adversarii PNL au spus că partidul a rămas fără resurse umane, dacă a trebuit să găsească o astfel de soluţie. Atunci, cei care susţin acest lucru, ar trebui să se uite în ,,grădina” proprie. Pentru că, în timp ce tineretul PD-L-ist era ocupat să-şi aleagă liderii, liberalii îi promovează deja în funcţii....Pentru cei cărora aceste rânduri li se vor părea pro-PNL, vreau să spun că, buzoian fiind, nu pot decât să mă mândresc şi să mă bucur că ,,unul de-al nostru” a ajuns ministru în Guvernul României.
Rămâne de văzut cât va rămâne şi ce va putea să realizeze, iar noi vom şti astfel dacă într-adevăr a venit timpul tinerilor în politică
Viorel Dodan
02.03.2008
,,Habemus Minister !” În sfârşit, după intense lupte politice de culise, problema asta s-a rezolvat mai repede şi mai neaşteptat decât credeam. Tăriceanu l-a găsit disponibil pe băiatul ăsta, Cătălin Predoiu, l-a luat din timpul lui liber şi i-a pus pe umeri o mare răspundere.
Bine că la sfârşit, toată lumea a fost mulţumită. Tăriceanu că a scăpat de o grijă, chiar dacă nu s-a consultat cu partidul, iar Meleşcanu că a scăpat de interimat şi că se poate întoarce la Apărare. Cel mai mult ne bucură faptul că Preşedintele nu a mai avut nici o obiecţie şi-senzaţional-a bătut palma cu Tăriceanu pe problema asta. Aparent necunoscut, noul ministru va trebui să se mişte în apele periculoase ale politicii la o vârstă destul de fragedă. Rămâne de văzut dacă va fi sau nu ,,mâncat” de ,,bătrânii rechini”....Adversarii PNL au spus că partidul a rămas fără resurse umane, dacă a trebuit să găsească o astfel de soluţie. Atunci, cei care susţin acest lucru, ar trebui să se uite în ,,grădina” proprie. Pentru că, în timp ce tineretul PD-L-ist era ocupat să-şi aleagă liderii, liberalii îi promovează deja în funcţii....Pentru cei cărora aceste rânduri li se vor părea pro-PNL, vreau să spun că, buzoian fiind, nu pot decât să mă mândresc şi să mă bucur că ,,unul de-al nostru” a ajuns ministru în Guvernul României.
Rămâne de văzut cât va rămâne şi ce va putea să realizeze, iar noi vom şti astfel dacă într-adevăr a venit timpul tinerilor în politică
Viorel Dodan
02.03.2008
Comentariul săptămânii 03.12-09.12.2008
,,Limba noastră-i o comoară”… Aşa spune un vers dintr-o poezie închinată limbii române.
Dar, spre deosebire de comoară, care după ce este descoperită i se pune în valoare frumuseţea, pentru unii ar trebui ca această comoară a limbii române să rămână îngropată, pentru a nu fi batjocorită şi siluită de tot felul de agramaţi.
Peste tot vedem indivizi cu pretenţii de ,,literaţi” care ne spun cu fraze sforăitoare un mare…nimic. Un nimic ambalat în cuvinte strălucitoare care ne iau ochii şi ne abat atenţia de la incultura lor. La o analiză atentă a discursului lor, vedem că el ascunde o ignoranţă crasă, vecină cu prostia. De la fetiţele sumar îmbrăcate cititoare de cifre pe prompter, ce ţopăie jalnic având pretenţii de dive nu putem avea mari aşteptări. Ele aşa sunt! Acela e scopul lor, pur vizual! Nu trebuie să fie şi deştepte. Ar fi deja prea mult pentru ele! Dar ce ne facem cu ceilalţi care la adăpostul calităţilor oficiale pe care le au, ne spun o mulţime de nonsensuri pe care se presupune că noi să le luăm în considerare, tocmai fiindcă vin de la ,,persoane avizate”. Şi mă gândesc aici la (unii) , moderatori de televiziune, presă scrisă sau de radio, cu mare impact la publicul ascultător sau cititor. Aşa zişi formatori de caractere şi personalităţi în cadrul unor emisiuni, aceştia nu se ridică nici măcar la înălţimea unor începători. Aceştia îşi închipuie că sunt vedete, că pământul se învârte în jurul lor, ei fiind un centru al universului lor imaginar. Ceea ce e mai rău e că nu-şi dau seama de asta, ceea ce-i face şi mai penibili. Sub masca ,,erudiţiei”, se ascunde de cele mai multe ori un mare ,,zero”, atât profesional cât şi uman. În astfel de indivizi întâlnim cele trei stări de agregare la un loc: ,,gazoşi” de la atâtea aere şi ,,răşini” pe care le au în cap, ,,lichizi” când e vorba să abordeze lucruri concrete şi ,,solizi” în ceea ce priveşte materialul din care este făcută cutia lor craniană….
Ar fi inutil să dau exemplu de cazuri concrete. Ar fi nedrept să îi scot din acel anonimat în care trăiesc şi să-i fac ,,vedete”, chiar şi pentru a-i da exemplu negativ. Fiecare din noi ne-am întâlnit măcar o dată cu astfel de ,,exemplare”. Şi de fiecare dată ne-am minunat de ,,calităţile” lor sau am dat din mână a lehamite. Dormiţi în pace, ,,vedetelor”! Fiţi ,,regi” în lumea voastră mică! Dar nu mai încercaţi să fiţi altfel decât păreţi! Fiţi voi înşivă!
Viorel Dodan
01.12.2008
,,Limba noastră-i o comoară”… Aşa spune un vers dintr-o poezie închinată limbii române.
Dar, spre deosebire de comoară, care după ce este descoperită i se pune în valoare frumuseţea, pentru unii ar trebui ca această comoară a limbii române să rămână îngropată, pentru a nu fi batjocorită şi siluită de tot felul de agramaţi.
Peste tot vedem indivizi cu pretenţii de ,,literaţi” care ne spun cu fraze sforăitoare un mare…nimic. Un nimic ambalat în cuvinte strălucitoare care ne iau ochii şi ne abat atenţia de la incultura lor. La o analiză atentă a discursului lor, vedem că el ascunde o ignoranţă crasă, vecină cu prostia. De la fetiţele sumar îmbrăcate cititoare de cifre pe prompter, ce ţopăie jalnic având pretenţii de dive nu putem avea mari aşteptări. Ele aşa sunt! Acela e scopul lor, pur vizual! Nu trebuie să fie şi deştepte. Ar fi deja prea mult pentru ele! Dar ce ne facem cu ceilalţi care la adăpostul calităţilor oficiale pe care le au, ne spun o mulţime de nonsensuri pe care se presupune că noi să le luăm în considerare, tocmai fiindcă vin de la ,,persoane avizate”. Şi mă gândesc aici la (unii) , moderatori de televiziune, presă scrisă sau de radio, cu mare impact la publicul ascultător sau cititor. Aşa zişi formatori de caractere şi personalităţi în cadrul unor emisiuni, aceştia nu se ridică nici măcar la înălţimea unor începători. Aceştia îşi închipuie că sunt vedete, că pământul se învârte în jurul lor, ei fiind un centru al universului lor imaginar. Ceea ce e mai rău e că nu-şi dau seama de asta, ceea ce-i face şi mai penibili. Sub masca ,,erudiţiei”, se ascunde de cele mai multe ori un mare ,,zero”, atât profesional cât şi uman. În astfel de indivizi întâlnim cele trei stări de agregare la un loc: ,,gazoşi” de la atâtea aere şi ,,răşini” pe care le au în cap, ,,lichizi” când e vorba să abordeze lucruri concrete şi ,,solizi” în ceea ce priveşte materialul din care este făcută cutia lor craniană….
Ar fi inutil să dau exemplu de cazuri concrete. Ar fi nedrept să îi scot din acel anonimat în care trăiesc şi să-i fac ,,vedete”, chiar şi pentru a-i da exemplu negativ. Fiecare din noi ne-am întâlnit măcar o dată cu astfel de ,,exemplare”. Şi de fiecare dată ne-am minunat de ,,calităţile” lor sau am dat din mână a lehamite. Dormiţi în pace, ,,vedetelor”! Fiţi ,,regi” în lumea voastră mică! Dar nu mai încercaţi să fiţi altfel decât păreţi! Fiţi voi înşivă!
Viorel Dodan
01.12.2008
Comentariul săptămânii 03.09-09.09.2008
Pentru că se apropie o nouă campanie electorală, se ascute lupta la vârful partidelor politice. Începe, deci, circul!
După ce s-a dat în bărci la Mamaia, Tăriceanu i-a făcut ,,proşti” pe P.D-L-işti. Iar ăştia au luat foc şi l-au trimis pe ,,buldogul” Blaga să-şi ia revanşa pentru pierderea primăriei Bucureşti şi să-i dea replica, una la fel de dură. Şi Blaga zice cam aşa:,,Tăriceanu e bătut în cap. De soare!” În graba lor de a-i răspunde lui ,,Tări”, portocaliii au uitat că ,,Stolo” dădea interviuri despre cum va fi el prim- ministru. În chiloţi, pe marginea unei piscine unde se relaxa înaintea încrâncenatei bătălii cu ,,peneleii”. Am văzut astfel un viitor fost prim-ministru care vrea să ne arate că ,,are muşchi” şi ,,cojones” să se lupte cu balaurul galben. Supăraţi nevoie-mare că nici nu au fost numiţi partid, ci ,,o adunătură”, pedeliştii s-au simţit lezaţi în orgoliul lor de partid prezidenţial şi au promis răzbunare cruntă în campanie. Dar staţi puţin! Ce face, Băse? Nu a zis nimic până acum! ..A! Uitasem! E ocupat cu alte treburi. Cu turnee prin Georgia, Ucraina şi alte state vecine, iar mai nou e cam plecat cu ,,biznisuri” la o reuniune a ţărilor UE pe problema Georgiei, parcă!... Dar se întoarce el! Cu faţa! Atunci să vedeţi! După ce vor plânge cu lacrimi de sânge la ,,nenea mare”, toţi micuţii din PD-L se vor ascunde în spatele marelui lider. Vor privi de acolo cum dă el de pământ cu obraznicii din PNL care i-au înjurat ca ,,din colţul blocului”. Aşa nenea Băse! Zi-le tu, că noi nu putem! Noi suntem o adunătură mică şi dezorganizată! Să ştii că şi de tine au zis! Te-au înjurat rău! Rupe-le capu’!
În aceste condiţii, faptul că şi Geoană se visează premier într-un guvern pesedisto-penelist, mă face pe mine, un biet nemembru de partid, să mă întreb: ,,Pardon! Eu cu cine votez? Cu republica prezidenţială sau cu monarhia constituţională?”
Viorel Dodan
01.09.2008
Pentru că se apropie o nouă campanie electorală, se ascute lupta la vârful partidelor politice. Începe, deci, circul!
După ce s-a dat în bărci la Mamaia, Tăriceanu i-a făcut ,,proşti” pe P.D-L-işti. Iar ăştia au luat foc şi l-au trimis pe ,,buldogul” Blaga să-şi ia revanşa pentru pierderea primăriei Bucureşti şi să-i dea replica, una la fel de dură. Şi Blaga zice cam aşa:,,Tăriceanu e bătut în cap. De soare!” În graba lor de a-i răspunde lui ,,Tări”, portocaliii au uitat că ,,Stolo” dădea interviuri despre cum va fi el prim- ministru. În chiloţi, pe marginea unei piscine unde se relaxa înaintea încrâncenatei bătălii cu ,,peneleii”. Am văzut astfel un viitor fost prim-ministru care vrea să ne arate că ,,are muşchi” şi ,,cojones” să se lupte cu balaurul galben. Supăraţi nevoie-mare că nici nu au fost numiţi partid, ci ,,o adunătură”, pedeliştii s-au simţit lezaţi în orgoliul lor de partid prezidenţial şi au promis răzbunare cruntă în campanie. Dar staţi puţin! Ce face, Băse? Nu a zis nimic până acum! ..A! Uitasem! E ocupat cu alte treburi. Cu turnee prin Georgia, Ucraina şi alte state vecine, iar mai nou e cam plecat cu ,,biznisuri” la o reuniune a ţărilor UE pe problema Georgiei, parcă!... Dar se întoarce el! Cu faţa! Atunci să vedeţi! După ce vor plânge cu lacrimi de sânge la ,,nenea mare”, toţi micuţii din PD-L se vor ascunde în spatele marelui lider. Vor privi de acolo cum dă el de pământ cu obraznicii din PNL care i-au înjurat ca ,,din colţul blocului”. Aşa nenea Băse! Zi-le tu, că noi nu putem! Noi suntem o adunătură mică şi dezorganizată! Să ştii că şi de tine au zis! Te-au înjurat rău! Rupe-le capu’!
În aceste condiţii, faptul că şi Geoană se visează premier într-un guvern pesedisto-penelist, mă face pe mine, un biet nemembru de partid, să mă întreb: ,,Pardon! Eu cu cine votez? Cu republica prezidenţială sau cu monarhia constituţională?”
Viorel Dodan
01.09.2008
Comentariul săptămânii 02.12-08.12.2009
Venind în prejma Zilei Naţionale, victoria categorică a lui Lucian Bute împotriva lui Librado Andrade, este unul din puţinele motive pentru care ne mândrim că suntem români. Acest eveniment sportiv a făcut puţină linişte în marea de zgomote din ultima perioadă.
După ce euforia momentului s-a mai atenuat, constatăm că, de fapt, evenimentul nu era pe agenda niciunei televiziuni româneşti, mult prea ocupate cu alte ,,sporturi” şi că românii au putut vedea evenimentul datorită unor oameni de bine care au plătit transmisiunea. Sigur că, în asemenea momente ne mândrim că ,,noi suntem români”, dar uităm prea uşor că acest băiat din Pechea, a trebuit să se realizeze în Canada, nu în România. În România nu s-au putut asigura condiţiile propice unor astfel de performanţe, o sală de antrenament ca lumea şi promovarea necesară. Poate de aceea, canadienii îl consideră unul de-al lor, deşi îi respectă originile. Noi rămânem cu bucuria că Bute şi-a făcut datoria patriotică de a se acoperi la final cu drapelul naţional. Deşi acest gest simbolic ar trebui perceput ca o mustrare pentru autorităţile române, care ar trebui să se gândească mai mult la ceea ce au făcut ele pentru asta, acestea se fac că nu pricep semnificaţia gestului. Autorităţile române sunt prea ocupate cu victoriile personale, cum ar fi prezenţa în Comitetul Internaţional Olimpic sau funcţiile din Federaţia Internaţională de Box… Le place să se mândrească cu asemenea oameni, să apară în poze cu ei şi să spună cuvinte de laudă despre ei. Uită însă să spună şi ce merite au avut ei pentru ca acest băiat să ajungă acolo. Poate pentru că nu au avut nici unul? Ne-am bucurat cu toţii de această victorie a lui Bute, indiferent dacă am văzut meciul în direct sau în reluare. Pentru că boxul nu este un sport violent aşa cum îl văd unii. Este un sport bărbătesc, bazat pe reguli şi pe respectul faţă de adversar. Este sportul caracterelor puternice în care, spre deosebire de cele în echipă, competitorii se bazează pe forţele proprii, câştigă sau pierd pe cont propriu. Ne-am bucurat că Bute este unul de-ai noştri şi am perceput victoria lui ca un medicament împotriva dezamăgirilor permanente cu care ne-am obişnuit. De aceea, este trist că efectul acestui medicament este atât de scurt, fiind anihilat prea repede de acelaşi ,,virus” al dezamăgirii naţionale.
Orice asemănare cu evenimentele din viaţa politică pot părea cel puţin nepotrivite. Cu toate astea, deşi nu merită acest lucru, nu mă pot abţine să nu fac o asemănare între pumnii lui Bute şi pumnul lui Băsescu. Aştept să apară cineva care să spună disperat că acel pumn în ficatul lui Andrade este o făcătură. Că lipsesc câteva frame-uri din imaginea originală, că acolo se pot vedea nişte pixeli de demarcaţie care dovedesc falsul, că albul imaculat este de fapt, negru ca noaptea, etc…Diferenţa e că în ciuda oricăror expertize tehnice, lui Bute nu-i poate fura nimeni victoria mai mult decât evidentă, iar nouă nu ne pot strica bucuria momentului.
Viorel Dodan
02.12.2009
Venind în prejma Zilei Naţionale, victoria categorică a lui Lucian Bute împotriva lui Librado Andrade, este unul din puţinele motive pentru care ne mândrim că suntem români. Acest eveniment sportiv a făcut puţină linişte în marea de zgomote din ultima perioadă.
După ce euforia momentului s-a mai atenuat, constatăm că, de fapt, evenimentul nu era pe agenda niciunei televiziuni româneşti, mult prea ocupate cu alte ,,sporturi” şi că românii au putut vedea evenimentul datorită unor oameni de bine care au plătit transmisiunea. Sigur că, în asemenea momente ne mândrim că ,,noi suntem români”, dar uităm prea uşor că acest băiat din Pechea, a trebuit să se realizeze în Canada, nu în România. În România nu s-au putut asigura condiţiile propice unor astfel de performanţe, o sală de antrenament ca lumea şi promovarea necesară. Poate de aceea, canadienii îl consideră unul de-al lor, deşi îi respectă originile. Noi rămânem cu bucuria că Bute şi-a făcut datoria patriotică de a se acoperi la final cu drapelul naţional. Deşi acest gest simbolic ar trebui perceput ca o mustrare pentru autorităţile române, care ar trebui să se gândească mai mult la ceea ce au făcut ele pentru asta, acestea se fac că nu pricep semnificaţia gestului. Autorităţile române sunt prea ocupate cu victoriile personale, cum ar fi prezenţa în Comitetul Internaţional Olimpic sau funcţiile din Federaţia Internaţională de Box… Le place să se mândrească cu asemenea oameni, să apară în poze cu ei şi să spună cuvinte de laudă despre ei. Uită însă să spună şi ce merite au avut ei pentru ca acest băiat să ajungă acolo. Poate pentru că nu au avut nici unul? Ne-am bucurat cu toţii de această victorie a lui Bute, indiferent dacă am văzut meciul în direct sau în reluare. Pentru că boxul nu este un sport violent aşa cum îl văd unii. Este un sport bărbătesc, bazat pe reguli şi pe respectul faţă de adversar. Este sportul caracterelor puternice în care, spre deosebire de cele în echipă, competitorii se bazează pe forţele proprii, câştigă sau pierd pe cont propriu. Ne-am bucurat că Bute este unul de-ai noştri şi am perceput victoria lui ca un medicament împotriva dezamăgirilor permanente cu care ne-am obişnuit. De aceea, este trist că efectul acestui medicament este atât de scurt, fiind anihilat prea repede de acelaşi ,,virus” al dezamăgirii naţionale.
Orice asemănare cu evenimentele din viaţa politică pot părea cel puţin nepotrivite. Cu toate astea, deşi nu merită acest lucru, nu mă pot abţine să nu fac o asemănare între pumnii lui Bute şi pumnul lui Băsescu. Aştept să apară cineva care să spună disperat că acel pumn în ficatul lui Andrade este o făcătură. Că lipsesc câteva frame-uri din imaginea originală, că acolo se pot vedea nişte pixeli de demarcaţie care dovedesc falsul, că albul imaculat este de fapt, negru ca noaptea, etc…Diferenţa e că în ciuda oricăror expertize tehnice, lui Bute nu-i poate fura nimeni victoria mai mult decât evidentă, iar nouă nu ne pot strica bucuria momentului.
Viorel Dodan
02.12.2009
Comentariul săptămânii 01.10-07.10.2008
N-am mai vorbit demult despre Primărie şi despre activitatea acestei instituţii cu privire la bunul mers al urbei noastre. Le-am acordat actualilor edili, să zicem, un timp de ,,acomodare” cu noua situaţie.
După trecerea euforiei alegerilor şi liniştirea ,,apelor” în administraţia locală, a început să ne intereseze care sunt proiectele cu care vine aceasta în întâmpinarea cetăţenilor. Şi se pare că, într-adevăr, oraşul chiar se ,,pune în mişcare”. Pentru că, cel puţin la nivelul urbanisticii , al ,,cosmetizării” peisajului urban, lucrurile chiar se mişcă. În acest sens, nu putem să nu observăm şi să nu remarcăm, excelenta idee a primăriei de a amenaja acel mic spaţiu verde în zona centrală, lângă magazinul ,,Victoria”(încă îl mai putem numi aşa). Se pare că, ori cei de la ,,urbanism” din cadrul primăriei au fost schimbaţi iar cei noi s-au pus pe treabă, ori sunt tot aceeaşi, dar de-abia acum şi-au ,,descătuşat” energiile creatoare. Oricum ar fi, este o realizare deosebită la nivelul oraşului nostru, care dă un aer cochet şi modern în acelaşi timp, respectivei zone, mai ales în perspectiva renovării vechiului magazin. Tot în acelaşi plan de modernizare a oraşului se pare că se încadrează şi reamenajarea parcului din zona pieţei. Se lucrează acum la refacerea aleilor parcului cu covor asfaltic, eliminându-se astfel vechiul aspect îmbătrânit şi sordid al acestuia. Nu pot decât să ne bucure aceste realizări ale actualei administraţii, care vrea să facă uitată în cât mai scurt timp ,,era glaciară” în care am trăit până de curând. Se pare că noii edili ai oraşului au înţeles că aspectul unui oraş începe de la aceste detalii aparent minore, dar care au un rol important în aspectul de ansamblu al unui peisaj urban modern.
Departe de a fi o ,,odă” adusă noilor chiriaşi de la primărie, nu putem să nu constatăm că, cel puţin până acum, aceştia vor şi chiar încearcă sa facă ceea ce ne-au promis în campanie, iar acesta poate fi un bun început. Să nu le fie de deochi!
Viorel Dodan
29.09.2008
N-am mai vorbit demult despre Primărie şi despre activitatea acestei instituţii cu privire la bunul mers al urbei noastre. Le-am acordat actualilor edili, să zicem, un timp de ,,acomodare” cu noua situaţie.
După trecerea euforiei alegerilor şi liniştirea ,,apelor” în administraţia locală, a început să ne intereseze care sunt proiectele cu care vine aceasta în întâmpinarea cetăţenilor. Şi se pare că, într-adevăr, oraşul chiar se ,,pune în mişcare”. Pentru că, cel puţin la nivelul urbanisticii , al ,,cosmetizării” peisajului urban, lucrurile chiar se mişcă. În acest sens, nu putem să nu observăm şi să nu remarcăm, excelenta idee a primăriei de a amenaja acel mic spaţiu verde în zona centrală, lângă magazinul ,,Victoria”(încă îl mai putem numi aşa). Se pare că, ori cei de la ,,urbanism” din cadrul primăriei au fost schimbaţi iar cei noi s-au pus pe treabă, ori sunt tot aceeaşi, dar de-abia acum şi-au ,,descătuşat” energiile creatoare. Oricum ar fi, este o realizare deosebită la nivelul oraşului nostru, care dă un aer cochet şi modern în acelaşi timp, respectivei zone, mai ales în perspectiva renovării vechiului magazin. Tot în acelaşi plan de modernizare a oraşului se pare că se încadrează şi reamenajarea parcului din zona pieţei. Se lucrează acum la refacerea aleilor parcului cu covor asfaltic, eliminându-se astfel vechiul aspect îmbătrânit şi sordid al acestuia. Nu pot decât să ne bucure aceste realizări ale actualei administraţii, care vrea să facă uitată în cât mai scurt timp ,,era glaciară” în care am trăit până de curând. Se pare că noii edili ai oraşului au înţeles că aspectul unui oraş începe de la aceste detalii aparent minore, dar care au un rol important în aspectul de ansamblu al unui peisaj urban modern.
Departe de a fi o ,,odă” adusă noilor chiriaşi de la primărie, nu putem să nu constatăm că, cel puţin până acum, aceştia vor şi chiar încearcă sa facă ceea ce ne-au promis în campanie, iar acesta poate fi un bun început. Să nu le fie de deochi!
Viorel Dodan
29.09.2008
Comentariul săptămânii 01.04-07.04.2009
Ceea ce speram să nu se întâmple s-a întâmplat, totuşi! Mai aveam un licăr de speranţă în sufletele noastre de suporteri, că actuala generaţie de fotbalişti români ne va da măcar un motiv de bucurie în aste vremuri mohorâte de criză…
Ei, aşi ! Vorba aia: ,,N-ai cu cine, bă !’’ Şi chiar că n-am avut cu cine ! Am văzut o echipă naţională formată din figuranţi, fără o viziune şi vreo strategie clară de joc. Chiar şi dacă ar fi jucat în 7, sârbii tot ne-ar fi bătut! Pentru că au avut ceva ce la noi a lipsit mereu: ambiţie, determinare, dorinţă de victorie! Sigur, s-ar spune că acum după război, mulţi viteji se-arată şi-şi dau cu părerea. Cine suntem noi, să ne dăm cu părerea? Ne pricepem noi la fotbal mai mult decât selecţionerul Piţurcă? Noi, suporterii, ar trebui să ne vedem lungul nasului şi să ne vedem de treaba noastră de suporteri ! Să plătim bilete la meciuri, să suferim în faţa televizoarelor şi să sperăm la infinit că poate vom vedea şi fotbal…După fiecare meci al naţionalei, tot felul de reporteri sportivi, pun întrebări tâmpite, de genul : ,,Ce ne-a lipsit astăzi pentru a câştiga ?’’ Iar cei întrebaţi, răspund toţi la fel, fără excepţie şi fără legătură cu întrebarea : ,,Adversarii noştri şi-au dorit mai mult victoria, noi am jucat bine dar am pierdut. Deşi ştiam că sârbii sunt buni la fazele fixe, n-am putut face nimic pentru a schimba asta.’’. Şi alte astfel de inepţii specifice ,,vedetelor’’ din fotbal. Că n-a jucat Chivu, că trebuia să-l bage în teren pe Max Nicu ăla extra, ultra, mega lăudat, adus cu surle şi trâmbiţe, căruia i s-a făcut pasaport românesc la urgenţă pentru a fi selecţionat…în tribună. Că sârbii au avut noroc, iar noi am avut ghinion, că au beneficiat de un autogol şi de un gol din ofsaid…Cam astea sunt justificările de fiecare dată când se pierd meciuri importante ale naţionalei. Eu am avut un ,,deja-vu’’! Am văzut aceeaşi atitudine ca la meciul cu Olanda. În ciuda unor perioade foarte scurte de fotbal, am văzut acelaşi joc la mica ciupeală, aşteptând totul de la Mutu şi cam atât. Dar mai ales aceeaşi atitudine specific românească de după meci : ,,Să sperăm că alţii îi vor bate pe sârbi, îşi vor apăra corect şansele, iar noi vom avea în continuare şanse la calificare’’. Ce să mai zicem ?
Orice comentariu despre fotbal nu face decât să răsucească cuţitul în rana deschisă a oricărui suporter. Este clar de-acum că această generaţie de fotbalişi este una de rataţi ! Şi în condiţiile în care campionatul intern e plin de brazilieni, argentinieni, ghanezi şi alte naţii, poate ar fi bine să-i convocăm pe-ăştia la o ,,multinaţională’’, că poate-aşa nu ne mai supărăm pe ,,naţionala României’’.
Viorel Dodan
30.03.2009
Ceea ce speram să nu se întâmple s-a întâmplat, totuşi! Mai aveam un licăr de speranţă în sufletele noastre de suporteri, că actuala generaţie de fotbalişti români ne va da măcar un motiv de bucurie în aste vremuri mohorâte de criză…
Ei, aşi ! Vorba aia: ,,N-ai cu cine, bă !’’ Şi chiar că n-am avut cu cine ! Am văzut o echipă naţională formată din figuranţi, fără o viziune şi vreo strategie clară de joc. Chiar şi dacă ar fi jucat în 7, sârbii tot ne-ar fi bătut! Pentru că au avut ceva ce la noi a lipsit mereu: ambiţie, determinare, dorinţă de victorie! Sigur, s-ar spune că acum după război, mulţi viteji se-arată şi-şi dau cu părerea. Cine suntem noi, să ne dăm cu părerea? Ne pricepem noi la fotbal mai mult decât selecţionerul Piţurcă? Noi, suporterii, ar trebui să ne vedem lungul nasului şi să ne vedem de treaba noastră de suporteri ! Să plătim bilete la meciuri, să suferim în faţa televizoarelor şi să sperăm la infinit că poate vom vedea şi fotbal…După fiecare meci al naţionalei, tot felul de reporteri sportivi, pun întrebări tâmpite, de genul : ,,Ce ne-a lipsit astăzi pentru a câştiga ?’’ Iar cei întrebaţi, răspund toţi la fel, fără excepţie şi fără legătură cu întrebarea : ,,Adversarii noştri şi-au dorit mai mult victoria, noi am jucat bine dar am pierdut. Deşi ştiam că sârbii sunt buni la fazele fixe, n-am putut face nimic pentru a schimba asta.’’. Şi alte astfel de inepţii specifice ,,vedetelor’’ din fotbal. Că n-a jucat Chivu, că trebuia să-l bage în teren pe Max Nicu ăla extra, ultra, mega lăudat, adus cu surle şi trâmbiţe, căruia i s-a făcut pasaport românesc la urgenţă pentru a fi selecţionat…în tribună. Că sârbii au avut noroc, iar noi am avut ghinion, că au beneficiat de un autogol şi de un gol din ofsaid…Cam astea sunt justificările de fiecare dată când se pierd meciuri importante ale naţionalei. Eu am avut un ,,deja-vu’’! Am văzut aceeaşi atitudine ca la meciul cu Olanda. În ciuda unor perioade foarte scurte de fotbal, am văzut acelaşi joc la mica ciupeală, aşteptând totul de la Mutu şi cam atât. Dar mai ales aceeaşi atitudine specific românească de după meci : ,,Să sperăm că alţii îi vor bate pe sârbi, îşi vor apăra corect şansele, iar noi vom avea în continuare şanse la calificare’’. Ce să mai zicem ?
Orice comentariu despre fotbal nu face decât să răsucească cuţitul în rana deschisă a oricărui suporter. Este clar de-acum că această generaţie de fotbalişi este una de rataţi ! Şi în condiţiile în care campionatul intern e plin de brazilieni, argentinieni, ghanezi şi alte naţii, poate ar fi bine să-i convocăm pe-ăştia la o ,,multinaţională’’, că poate-aşa nu ne mai supărăm pe ,,naţionala României’’.
Viorel Dodan
30.03.2009
Comentariul săptămânii 01.07-07.07.2008
Despre tragicul accident din Tâncăbeşti, cauzat de căderea unei pasarele pietonale peste carosabil, s-a tot scris şi s-a tot vorbit pe toate posturile tv., radio şi în presa scrisă. Şi deşi ar părea expirat, îmi permit totuşi să fac şi eu un comentariu pe marginea acestui subiect.
În astfel de situaţii, ies la iveală modul cum sunt făcute unele lucrări de infrastructură, modul cum sunt interpretate legile rutiere de către unii şoferi, dar mai ales iese la iveală eterna indiferenţă a autorităţilor în ce priveşte viaţa oamenilor. Vedem cum o înlănţuire de evenimente nefericite contribuie la dispariţia tragică a unui semen de-al nostru. De la inconştienţa şi nepăsarea unui şofer de basculantă căruia nu-i pasă de cei din jurul lui, la calitatea îndoielnică a unor lucrări de infrastructură mai ales într-o astfel de zonă de trafic intens şi de ,,importanţă zero” şi până la atitudinea generală faţă de un astfel de eveniment, toate fac ca ,,tabloul” acestui eveniment să fie unul grotesc. Ne-am obişnuit într-atât cu astfel de tragedii, încât ni se pare ceva obişnuit, nu ne mai impresionează aşa cum ar fi firesc. Există chiar o plăcere morbidă pentru astfel de evenimente, chiar o bucurie pentru durerea altuia, dovadă fiind numărul mare de ,,gură-cască”, ,,băgători în seamă” şi ,,dătători cu părerea” adunaţi în zonă. Vedem poliţişti care se agită inutil, ambulanţe care ajung prea târziu, şoferi nervoşi că pierd timpul în trafic din cauza unui ,,fraier”....Moartea face parte din cotidian, ba chiar face parte în mod ciudat din viaţă. Moartea unui om a devenit de-acum un subiect de presă, un mod de atragere a audienţei, aceeaşi ştire fiind ,,ambalată” şi prezentată cât mai spectaculos cu putinţă. Tragediile par a fi mult mai interesante pentru public decât faptele frumoase de viaţă, bucuriile, fericirea. Nimeni din presă nu te caută dacă eşti fericit. Eşti neinteresant! Dacă ai un necaz, o mare durere, ai suferit un accident sau ai o infirmitate, de-abia atunci devii interesant! Toată mass-media se înghesuie să-ţi ia interviu:cum s-a întâmplat?, cum vă simţiţi?, ce părere aveţi despre…? ce-aţi mâncat la prânz?, cum aţi dormit azi-noapte?....şi multe alte întrebări care mai de care mai jenante şi stupide. Ce este mai grav e că uneori, se încearcă exploatarea fără milă a unei astfel de tragedii, doar din dorinţa de a avea audienţă un anume post tv. sau de a se vinde un anumit ziar. Desigur, aceste tragedii fac parte din viaţă şi trebuie prezentate fie şi cu scopul de a avertiza populaţia cu privire la unele lucruri ce se pot întâmpla, dar părerea mea e că de multe ori se exagerează intenţionat astfel de prezentări. Se insistă prea mult pe latura pur jurnalistică, scăpându-se din vedere, intenţionat sau nu, drama ce se petrece dincolo de ecrane sau rândurile seci din ziar. Se uită prea uşor că dincolo de a fi un subiect de reportaj, acea victimă este până la urmă, un om. Un om care, nu şi-a dorit să ajungă o vedetă astfel, iar prin dispariţia lui lasă în urmă o familie, prieteni rude, care îi vor simţi dureros lipsa.
Dar, atâta timp cât aceste tragedii li se întâmplă altora şi nu mie, egoistul din mine îşi va permite mereu să privească detaşat necazul altuia. Pentru că, nu-i aşa, mie nu mi se poate întâmpla aşa ceva! Niciodată!....Oare?!
Viorel Dodan
27.06.2008
Despre tragicul accident din Tâncăbeşti, cauzat de căderea unei pasarele pietonale peste carosabil, s-a tot scris şi s-a tot vorbit pe toate posturile tv., radio şi în presa scrisă. Şi deşi ar părea expirat, îmi permit totuşi să fac şi eu un comentariu pe marginea acestui subiect.
În astfel de situaţii, ies la iveală modul cum sunt făcute unele lucrări de infrastructură, modul cum sunt interpretate legile rutiere de către unii şoferi, dar mai ales iese la iveală eterna indiferenţă a autorităţilor în ce priveşte viaţa oamenilor. Vedem cum o înlănţuire de evenimente nefericite contribuie la dispariţia tragică a unui semen de-al nostru. De la inconştienţa şi nepăsarea unui şofer de basculantă căruia nu-i pasă de cei din jurul lui, la calitatea îndoielnică a unor lucrări de infrastructură mai ales într-o astfel de zonă de trafic intens şi de ,,importanţă zero” şi până la atitudinea generală faţă de un astfel de eveniment, toate fac ca ,,tabloul” acestui eveniment să fie unul grotesc. Ne-am obişnuit într-atât cu astfel de tragedii, încât ni se pare ceva obişnuit, nu ne mai impresionează aşa cum ar fi firesc. Există chiar o plăcere morbidă pentru astfel de evenimente, chiar o bucurie pentru durerea altuia, dovadă fiind numărul mare de ,,gură-cască”, ,,băgători în seamă” şi ,,dătători cu părerea” adunaţi în zonă. Vedem poliţişti care se agită inutil, ambulanţe care ajung prea târziu, şoferi nervoşi că pierd timpul în trafic din cauza unui ,,fraier”....Moartea face parte din cotidian, ba chiar face parte în mod ciudat din viaţă. Moartea unui om a devenit de-acum un subiect de presă, un mod de atragere a audienţei, aceeaşi ştire fiind ,,ambalată” şi prezentată cât mai spectaculos cu putinţă. Tragediile par a fi mult mai interesante pentru public decât faptele frumoase de viaţă, bucuriile, fericirea. Nimeni din presă nu te caută dacă eşti fericit. Eşti neinteresant! Dacă ai un necaz, o mare durere, ai suferit un accident sau ai o infirmitate, de-abia atunci devii interesant! Toată mass-media se înghesuie să-ţi ia interviu:cum s-a întâmplat?, cum vă simţiţi?, ce părere aveţi despre…? ce-aţi mâncat la prânz?, cum aţi dormit azi-noapte?....şi multe alte întrebări care mai de care mai jenante şi stupide. Ce este mai grav e că uneori, se încearcă exploatarea fără milă a unei astfel de tragedii, doar din dorinţa de a avea audienţă un anume post tv. sau de a se vinde un anumit ziar. Desigur, aceste tragedii fac parte din viaţă şi trebuie prezentate fie şi cu scopul de a avertiza populaţia cu privire la unele lucruri ce se pot întâmpla, dar părerea mea e că de multe ori se exagerează intenţionat astfel de prezentări. Se insistă prea mult pe latura pur jurnalistică, scăpându-se din vedere, intenţionat sau nu, drama ce se petrece dincolo de ecrane sau rândurile seci din ziar. Se uită prea uşor că dincolo de a fi un subiect de reportaj, acea victimă este până la urmă, un om. Un om care, nu şi-a dorit să ajungă o vedetă astfel, iar prin dispariţia lui lasă în urmă o familie, prieteni rude, care îi vor simţi dureros lipsa.
Dar, atâta timp cât aceste tragedii li se întâmplă altora şi nu mie, egoistul din mine îşi va permite mereu să privească detaşat necazul altuia. Pentru că, nu-i aşa, mie nu mi se poate întâmpla aşa ceva! Niciodată!....Oare?!
Viorel Dodan
27.06.2008
Comentariul săptămânii
Cioacă!....Florea Cioacă!......Personaj din folclorul atât urban dar şi rural al ţării noastre! Am auzit cu toţii despre acest personaj imaginar şi am făcut referire la el fiecare din noi când nouă sau altcuiva ne merge bine sau când problemele nu ne deranjează.
Despre el se spune că în momentele grele se autosugestionează invocând o durere intr-o anumită parte sensibilă a corpului .După câte văd, tot aşa pare că procedează şi Cioacă cel real. Acuzat de crimă, acesta din urmă are o atitudine de star hollywood-ian căruia i se aşterne la picioare covorul roşu. Zâmbitor, volubil dar un pic dezamăgit că a avut o zi ,,naşpa” la un moment dat. Şi ne arată că în afară de locul ,,acela”, îl mai doare în …ceas! Şi tot la respectivul personaj din popor ne putem gândi când vedem cum reacţionează toţi cei pentru care tocmai s-a dat avizul de urmărire penală, miniştri sau patroni de cluburi de fotbal….Aceştia din urmă, prin atitudinea lor, ne arată aproape explicit unde-i doare de urmărirea penală începută împotriva lor.
Şi iată cum unele personaje aparent fără nici o legătură între ele, sunt unite sub semnul unui personaj de banc. Pe noi însă, toată starea asta de fapt chiar ne doare!..
În….inimă !
Viorel Dodan
Cioacă!....Florea Cioacă!......Personaj din folclorul atât urban dar şi rural al ţării noastre! Am auzit cu toţii despre acest personaj imaginar şi am făcut referire la el fiecare din noi când nouă sau altcuiva ne merge bine sau când problemele nu ne deranjează.
Despre el se spune că în momentele grele se autosugestionează invocând o durere intr-o anumită parte sensibilă a corpului .După câte văd, tot aşa pare că procedează şi Cioacă cel real. Acuzat de crimă, acesta din urmă are o atitudine de star hollywood-ian căruia i se aşterne la picioare covorul roşu. Zâmbitor, volubil dar un pic dezamăgit că a avut o zi ,,naşpa” la un moment dat. Şi ne arată că în afară de locul ,,acela”, îl mai doare în …ceas! Şi tot la respectivul personaj din popor ne putem gândi când vedem cum reacţionează toţi cei pentru care tocmai s-a dat avizul de urmărire penală, miniştri sau patroni de cluburi de fotbal….Aceştia din urmă, prin atitudinea lor, ne arată aproape explicit unde-i doare de urmărirea penală începută împotriva lor.
Şi iată cum unele personaje aparent fără nici o legătură între ele, sunt unite sub semnul unui personaj de banc. Pe noi însă, toată starea asta de fapt chiar ne doare!..
În….inimă !
Viorel Dodan
Comentariul săptămânii
Până la urmă, n-am de ales şi trebuie să vorbesc şi eu, ca toată lumea, despre nenorocita asta de taxa auto, care ne mănâncă zilele, ne tulbură visele şi ne consumă energiile.
Prima dată am fost minţiţi pe faţă, în cel mai josnic mod posibil, cum că e taxă de mediu când de fapt era fiscală. Acum ni se spune că de-abia acum e de mediu, că fondurile obţinute vor ajuta la protecţia mediului, că prin asta ţara noastră va deveni vreo ,,Elveţie a estului”. Tehnic vorbind, modul de aplicare a acestei taxe sfidează nu numai normele bunului simţ ci şi legile fizicii. Ni se spune că o maşină nouă e taxată mai mult pentru că, având o durată mai mare de funcţionare, poluează mai mult în timp. Pe când cele mai vechi, din acelaşi motiv, poluează mai puţin. A mers vreodată nenea expertu’ ăla de mediu, sau ăla de s-a gândit la treaba asta, cu maşina pe drumurile patriei în spatele unor basculante, camioane sau autobuze vechi ? A înghiţit el fumul de la un astfel de vehicul ? Io zic că nu, că altfel vedea atunci taxa asta! Adică printre lacrimi şi înjurături pur româneşti! Ar fi văzut cum în câteva secunde, pierzi zile din viaţă din cauza unor astfel de maşini care poluează într-o oră cât 10 într-o lună. Păi, băi nene! Ăla care te-ai ocupat de treaba asta, şi tu ăla care ai luat-o în serios! Cum poţi să compari o maşină nouă sau una chiar şi de 5 ani vechime cu ..,,furnalele pe roţi” din trafic? Pune, nene, taxe pe astea mai întâi, obligă-i cumva pe proprietarii lor să se încadreze în normele alea de poluare de care zici şi după aia dă şi în noi, ăştilalţi! Ca să nu mai zic că nu se compară maşinile rulate ,,afară” cu cele ,,maltratate” pe şoselele din ţară! Faceţi, băieţi, drumuri ca lumea, autostrăzi, chiar puneţi taxe pentru astea din urmă, da’ măcar faceţi-le! După aia mai vorbim şi de taxe! Aveţi nevoie de bani la buget? Spuneţi măi băieţi, aşa, nu vă jenaţi! Ar fi mai cinstit, decât să ne ,,aburiţi”cu scheme şi manevre financiare! Minţiţi-ne frumos, că trebuie bani pentru pensii, pentru salarii şi poate aşa vă credem. Că, vorba aia:,,trădare să fie, da’ s-o ştim şi noi”.
Ce mai contează o taxă în plus pe lângă cele deja foarte multe pe care le plătim? Că noi românii doar aşa ne simţim bine: când plătim impozite şi taxe! E raţiunea noastră de a fi ! ,,It’s our way of life”! Ca să ne simţim bine, mai plătim o taxă şi dacă n-avem, o inventăm!…De la noi, pentru voi, fără număr, următoarea dedicaţie dintr-o reclamă tv.:,,Give a little bit of …mmm….for you!” Se ştie!
Şoferu’ supărat rău.
Până la urmă, n-am de ales şi trebuie să vorbesc şi eu, ca toată lumea, despre nenorocita asta de taxa auto, care ne mănâncă zilele, ne tulbură visele şi ne consumă energiile.
Prima dată am fost minţiţi pe faţă, în cel mai josnic mod posibil, cum că e taxă de mediu când de fapt era fiscală. Acum ni se spune că de-abia acum e de mediu, că fondurile obţinute vor ajuta la protecţia mediului, că prin asta ţara noastră va deveni vreo ,,Elveţie a estului”. Tehnic vorbind, modul de aplicare a acestei taxe sfidează nu numai normele bunului simţ ci şi legile fizicii. Ni se spune că o maşină nouă e taxată mai mult pentru că, având o durată mai mare de funcţionare, poluează mai mult în timp. Pe când cele mai vechi, din acelaşi motiv, poluează mai puţin. A mers vreodată nenea expertu’ ăla de mediu, sau ăla de s-a gândit la treaba asta, cu maşina pe drumurile patriei în spatele unor basculante, camioane sau autobuze vechi ? A înghiţit el fumul de la un astfel de vehicul ? Io zic că nu, că altfel vedea atunci taxa asta! Adică printre lacrimi şi înjurături pur româneşti! Ar fi văzut cum în câteva secunde, pierzi zile din viaţă din cauza unor astfel de maşini care poluează într-o oră cât 10 într-o lună. Păi, băi nene! Ăla care te-ai ocupat de treaba asta, şi tu ăla care ai luat-o în serios! Cum poţi să compari o maşină nouă sau una chiar şi de 5 ani vechime cu ..,,furnalele pe roţi” din trafic? Pune, nene, taxe pe astea mai întâi, obligă-i cumva pe proprietarii lor să se încadreze în normele alea de poluare de care zici şi după aia dă şi în noi, ăştilalţi! Ca să nu mai zic că nu se compară maşinile rulate ,,afară” cu cele ,,maltratate” pe şoselele din ţară! Faceţi, băieţi, drumuri ca lumea, autostrăzi, chiar puneţi taxe pentru astea din urmă, da’ măcar faceţi-le! După aia mai vorbim şi de taxe! Aveţi nevoie de bani la buget? Spuneţi măi băieţi, aşa, nu vă jenaţi! Ar fi mai cinstit, decât să ne ,,aburiţi”cu scheme şi manevre financiare! Minţiţi-ne frumos, că trebuie bani pentru pensii, pentru salarii şi poate aşa vă credem. Că, vorba aia:,,trădare să fie, da’ s-o ştim şi noi”.
Ce mai contează o taxă în plus pe lângă cele deja foarte multe pe care le plătim? Că noi românii doar aşa ne simţim bine: când plătim impozite şi taxe! E raţiunea noastră de a fi ! ,,It’s our way of life”! Ca să ne simţim bine, mai plătim o taxă şi dacă n-avem, o inventăm!…De la noi, pentru voi, fără număr, următoarea dedicaţie dintr-o reclamă tv.:,,Give a little bit of …mmm….for you!” Se ştie!
Şoferu’ supărat rău.
Comentariul săptămânii
Greva C.F.R-iştilor de săptămâna trecută a bulversat treburile în ţara asta, şi-aşa destul de bulversată. Deşi armata n-a tras în grevişti ca la Griviţa, alţii au fost cei care au tras.
Şefii de sindicat i-au tras în piept pe grevişti, lăsându-i pradă sancţiunilor. Aceştia s-au dat la o parte, pretextând că aceia care au încetat lucrul, au făcut-o pe propria răspundere şi că greva ar fi fost de fapt un protest spontan. Pe de altă parte, presa a atras cu toate tunurile în ministrul transporturilor, abia ieşit basma curată după accidentul de la sfârşitul anului trecut. Acesta a părut oarecum depăşit de situaţie, repetând într-una că îi aşteaptă încă pe grevişti la negocieri. Una peste alta, greva asta a fost un exemplu de cum NU se face o astfel de acţiune. Dezorganizarea, confuzia şi indecizia au fost elementele ce au caracterizat această ...tentativă de grevă care ne-a afectat până la urmă, pe noi toţi. Prin această brambureală, ni se arată de fapt că nici grevele nu mai sunt ce-au fost, că nici unitatea muncitorilor ceferişti, de temut odată, nu mai e ce-a fost, că nimic nu mai e ce-a fost odată !
Greviştii de la Griviţa s-ar ruşina văzându-şi urmaşii de azi !
Viorel Dodan
Greva C.F.R-iştilor de săptămâna trecută a bulversat treburile în ţara asta, şi-aşa destul de bulversată. Deşi armata n-a tras în grevişti ca la Griviţa, alţii au fost cei care au tras.
Şefii de sindicat i-au tras în piept pe grevişti, lăsându-i pradă sancţiunilor. Aceştia s-au dat la o parte, pretextând că aceia care au încetat lucrul, au făcut-o pe propria răspundere şi că greva ar fi fost de fapt un protest spontan. Pe de altă parte, presa a atras cu toate tunurile în ministrul transporturilor, abia ieşit basma curată după accidentul de la sfârşitul anului trecut. Acesta a părut oarecum depăşit de situaţie, repetând într-una că îi aşteaptă încă pe grevişti la negocieri. Una peste alta, greva asta a fost un exemplu de cum NU se face o astfel de acţiune. Dezorganizarea, confuzia şi indecizia au fost elementele ce au caracterizat această ...tentativă de grevă care ne-a afectat până la urmă, pe noi toţi. Prin această brambureală, ni se arată de fapt că nici grevele nu mai sunt ce-au fost, că nici unitatea muncitorilor ceferişti, de temut odată, nu mai e ce-a fost, că nimic nu mai e ce-a fost odată !
Greviştii de la Griviţa s-ar ruşina văzându-şi urmaşii de azi !
Viorel Dodan
Comentariul săptămânii
Zilele astea am aflat care e cauza deprecierii leului, a căderii burselor, a scumpirii carburanţilor, etc.
Ce recesiune în America? Ce criză pe piaţa creditelor ipotecare?....Nţ!....Negativ! Cauza a fost o mare ţeapă dată de un băiat deştept unei mari bănci europene! Din plictiseală, sau doar să-şi facă mâna, tipu’ a dat un tun de vreo 5 mil. de euro. Foarte tare, nu ? Păgubiţii s-au grăbit să acopere repede paguba, ba mai mult şi-au mărit şi capitalul social ca să demonstreze soliditatea şi stabilitatea băncii! Numai că, ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat ! Sistemul financiar mondial e foarte sensibil la glume de-astea …juvenile şi dacă un tip din acesta a dat peste cap o lume întreagă, ce încredere să mai aibă aceasta în măreaţa securitate bancară?
Se pare că a apărut, prin tipu’ ăsta, o nouă generaţie de ,,haiduci”. Moderni, sofisticaţi, ei folosesc acelaşi principiu al haiducilor de odinioară: fură de la cei foarte bogaţi şi dau la cei săraci.
(Nu s-a demonstrat că acesta a făcut asta, dar tare ne-ar place să fie aşa!)
Viorel Dodan
Zilele astea am aflat care e cauza deprecierii leului, a căderii burselor, a scumpirii carburanţilor, etc.
Ce recesiune în America? Ce criză pe piaţa creditelor ipotecare?....Nţ!....Negativ! Cauza a fost o mare ţeapă dată de un băiat deştept unei mari bănci europene! Din plictiseală, sau doar să-şi facă mâna, tipu’ a dat un tun de vreo 5 mil. de euro. Foarte tare, nu ? Păgubiţii s-au grăbit să acopere repede paguba, ba mai mult şi-au mărit şi capitalul social ca să demonstreze soliditatea şi stabilitatea băncii! Numai că, ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat ! Sistemul financiar mondial e foarte sensibil la glume de-astea …juvenile şi dacă un tip din acesta a dat peste cap o lume întreagă, ce încredere să mai aibă aceasta în măreaţa securitate bancară?
Se pare că a apărut, prin tipu’ ăsta, o nouă generaţie de ,,haiduci”. Moderni, sofisticaţi, ei folosesc acelaşi principiu al haiducilor de odinioară: fură de la cei foarte bogaţi şi dau la cei săraci.
(Nu s-a demonstrat că acesta a făcut asta, dar tare ne-ar place să fie aşa!)
Viorel Dodan
Comentariul saptamânii 11.03-17.03.2008
Săptămâna trecută, parlamentarii noştri s-au învrednicit să adopte, în sfârşit, legea votului uninominal. O fi bine, o fi rău, nu ştim că nu ne-a spus nimeni ! Vom vedea pe pielea noastră, ca de obicei ! Cu toate că până acum toate partidele ţipau că doresc acest tip de vot, acum s-au trezit că nu ştiu ce probleme ar fi cu asta.
Sincer, nici nu prea mă mai interesează să cunosc amănuntele cu privire la acest fapt. Poate când va veni momentul, mă voi informa şi voi vota în cunoştinţă de cauză. Ceea ce mă interesează acum, e că toate partidele au făcut un pact în problema educaţiei, ceea ce mi se pare într-adevăr un lucru deosebit şi foarte rar în peisajul politic românesc actual. Adică e de bine ! Sub patronajul Preşedinţiei, la Palatul Parlamentului s-au pus bazele unui plan de acţiune de perspectivă în domeniul educaţiei. Prin aceasta se doreşte fixarea unui set de reguli şi principii care să fie respectate indiferent de partidul care va veni la putere. La nivel declarativ, asta sună într-adevăr foarte frumos, chiar surprinzător de corect şi realist.
De ce nu s-au gândit mai demult ? De ce tocmai acum ? Nu mai contează ! Bine că le-a venit şi lor mintea cea de pe urmă. Şi dacă, într-adevăr acest pact va fi şi respectat, atunci poate că nu e totul pierdut şi că mai e o şansă pentru România. Să fie oare prea frumos ca să fie şi adevărat ?
Viorel Dodan
09.03.2008
Săptămâna trecută, parlamentarii noştri s-au învrednicit să adopte, în sfârşit, legea votului uninominal. O fi bine, o fi rău, nu ştim că nu ne-a spus nimeni ! Vom vedea pe pielea noastră, ca de obicei ! Cu toate că până acum toate partidele ţipau că doresc acest tip de vot, acum s-au trezit că nu ştiu ce probleme ar fi cu asta.
Sincer, nici nu prea mă mai interesează să cunosc amănuntele cu privire la acest fapt. Poate când va veni momentul, mă voi informa şi voi vota în cunoştinţă de cauză. Ceea ce mă interesează acum, e că toate partidele au făcut un pact în problema educaţiei, ceea ce mi se pare într-adevăr un lucru deosebit şi foarte rar în peisajul politic românesc actual. Adică e de bine ! Sub patronajul Preşedinţiei, la Palatul Parlamentului s-au pus bazele unui plan de acţiune de perspectivă în domeniul educaţiei. Prin aceasta se doreşte fixarea unui set de reguli şi principii care să fie respectate indiferent de partidul care va veni la putere. La nivel declarativ, asta sună într-adevăr foarte frumos, chiar surprinzător de corect şi realist.
De ce nu s-au gândit mai demult ? De ce tocmai acum ? Nu mai contează ! Bine că le-a venit şi lor mintea cea de pe urmă. Şi dacă, într-adevăr acest pact va fi şi respectat, atunci poate că nu e totul pierdut şi că mai e o şansă pentru România. Să fie oare prea frumos ca să fie şi adevărat ?
Viorel Dodan
09.03.2008
Comentariul săptămânii 06.05-12.05.2009
Radio LaudaFm
30 aprilie 2009. O zi obişnuită, pentru unii. Pentru alţii însă, a fost o zi tristă în care şi-au îngropat lăudătorii. Iar în lipsa lor, a lăudătorilor, s-au lăudat singuri.
Am ascultat în acea zi la Radio Expressfm, un cor de lăudători ad-hoc, format din chiar angajaţii radioului. Şi fiindcă radioul este locul unde a fi ,,în aer” este o mândrie, fiecare dintre redactorii respectivi a încercat să ne convingă de asta. Că sunt mândri să fie ,,în aer” tot timpul. Ne-au mai spus ce buni, ce sensibili, ce profesionişti sunt şi ce mare caracter au ei. Şi sunt atât de buni, încât ai crede că se irosesc zadarnic în acest post de radio. Doar că nu strigau: ,,Doamne ce bun sunt! Şi nu mă vede nimeni!”. Aşa o fi, că prea se lăudau cu foc! Chiar m-am întrebat cum aceşti oameni cu atât de multe calităţi şi fără vreun defect au putut fi strânşi laolaltă într-un singur loc? Este adevărat că prezenţa unui post de radio în oraş nu e puţin lucru. E adevărat şi faptul că un radio înseamnă muncă multă. Munca aceasta poate fi făcută din pasiune, din plăcere sau din profesionalism. Dacă primele două ar putea scuza o anume rigoare, unele derapaje ale calităţii, profesionalismul nu lasă loc de interpretări. Şi atunci, consider o eroare faptul de a te numi tu însuţi un profesionist în domeniu pentru că, în majoritatea cazurilor, ştim cu toţii că autoaprecierea este subiectivă. Fiindcă pentru unii lucrători din acest radio, această activitate poate fi un ,,part-time job”sau cel mult un hobby, consider cel mult exagerată eticheta de ,,profesionist”. Această etichetă nu poate fi pusă decât de cei cărora te adresezi, publicului ascultător, oglinda oricărui lucrător din mass-media. Acesta este singurul care poate da calificative, în măsura în care chiar se ţine cont de părerea lui. Adică dacă acel post de radio are ca principală politică acel feed-back din partea ascultătorilor. Dar, din câte ştiu, Express-ul nu are activităţi în sensul ăsta. N-am auzit să fie vreo emisiune care să pună accent pe preferinţele ascultătorilor, să-i stimuleze şi să-i atragă într-un astfel de studiu de piaţă. Poate că fiind prea ocupaţi cu autosugestionarea, vocile de la radio au pierdut din vedere acest aspect ,,mărunt” al funcţionării unui radio cu adevărat profesionist. Nici pe blogul radioului nu e pea mare aglomeraţie. De fapt există un singur ,,post” care atestă interesul real ascultătorilor. Să fie asta o consecinţă a lipsei concurenţei pe plan local? Sau se merge pe principiul tipic românesc: Merge şi-aşa?”.
Şi totuşi, dacă eu mă înşel, iar acei oameni sunt cu adevărat nişte profesionişti aşa cum se pretind, atunci nu mă îndoiesc că vor şti să aprecieze chiar şi acest gen de critică măcar la fel cum şi-au apreciat propriile calităţi personale. Adică profesionist…
Viorel Dodan
01.05.2009
Radio LaudaFm
30 aprilie 2009. O zi obişnuită, pentru unii. Pentru alţii însă, a fost o zi tristă în care şi-au îngropat lăudătorii. Iar în lipsa lor, a lăudătorilor, s-au lăudat singuri.
Am ascultat în acea zi la Radio Expressfm, un cor de lăudători ad-hoc, format din chiar angajaţii radioului. Şi fiindcă radioul este locul unde a fi ,,în aer” este o mândrie, fiecare dintre redactorii respectivi a încercat să ne convingă de asta. Că sunt mândri să fie ,,în aer” tot timpul. Ne-au mai spus ce buni, ce sensibili, ce profesionişti sunt şi ce mare caracter au ei. Şi sunt atât de buni, încât ai crede că se irosesc zadarnic în acest post de radio. Doar că nu strigau: ,,Doamne ce bun sunt! Şi nu mă vede nimeni!”. Aşa o fi, că prea se lăudau cu foc! Chiar m-am întrebat cum aceşti oameni cu atât de multe calităţi şi fără vreun defect au putut fi strânşi laolaltă într-un singur loc? Este adevărat că prezenţa unui post de radio în oraş nu e puţin lucru. E adevărat şi faptul că un radio înseamnă muncă multă. Munca aceasta poate fi făcută din pasiune, din plăcere sau din profesionalism. Dacă primele două ar putea scuza o anume rigoare, unele derapaje ale calităţii, profesionalismul nu lasă loc de interpretări. Şi atunci, consider o eroare faptul de a te numi tu însuţi un profesionist în domeniu pentru că, în majoritatea cazurilor, ştim cu toţii că autoaprecierea este subiectivă. Fiindcă pentru unii lucrători din acest radio, această activitate poate fi un ,,part-time job”sau cel mult un hobby, consider cel mult exagerată eticheta de ,,profesionist”. Această etichetă nu poate fi pusă decât de cei cărora te adresezi, publicului ascultător, oglinda oricărui lucrător din mass-media. Acesta este singurul care poate da calificative, în măsura în care chiar se ţine cont de părerea lui. Adică dacă acel post de radio are ca principală politică acel feed-back din partea ascultătorilor. Dar, din câte ştiu, Express-ul nu are activităţi în sensul ăsta. N-am auzit să fie vreo emisiune care să pună accent pe preferinţele ascultătorilor, să-i stimuleze şi să-i atragă într-un astfel de studiu de piaţă. Poate că fiind prea ocupaţi cu autosugestionarea, vocile de la radio au pierdut din vedere acest aspect ,,mărunt” al funcţionării unui radio cu adevărat profesionist. Nici pe blogul radioului nu e pea mare aglomeraţie. De fapt există un singur ,,post” care atestă interesul real ascultătorilor. Să fie asta o consecinţă a lipsei concurenţei pe plan local? Sau se merge pe principiul tipic românesc: Merge şi-aşa?”.
Şi totuşi, dacă eu mă înşel, iar acei oameni sunt cu adevărat nişte profesionişti aşa cum se pretind, atunci nu mă îndoiesc că vor şti să aprecieze chiar şi acest gen de critică măcar la fel cum şi-au apreciat propriile calităţi personale. Adică profesionist…
Viorel Dodan
01.05.2009
Comentariul săptămânii 20-27.02.2008
Sărbătorim săptămâna asta -de data asta româneşte- Dragobetele, sărbătoarea dragostei tradiţional românească. Personal, nu am o impresie prea bună despre cealaltă variantă a acestei zile, Sf. Valentin.
În afară de faptul că perioada în care se sărbătoreşte nu prea îmbie la dragoste şi iubire, fiind în mijlocul iernii, această sărbătoare are un scop pur comercial. Am uitat că, noi românii avem o sărbătoare mult mai frumoasă, mai apropiată de mirosul de primăvară şi de verdele crud al primăverii: Dragobetele. Cu riscul de a fi acuzat de lipsă de sensibilitate, de ,,îmbătrânirea” spiritului sau de orice altceva, consider că astfel de sărbători inventate şi adaptate nu vor putea înlocui adevăratele sărbători româneşti.
De Dragobete, de Sf. Valentin sau oricum s-ar numi astfel de zile, dragostea, iubirea se cer celebrate. Mereu. Însă, adevărata dragoste, adevărata iubire, nu are nevoie de o zi anume să ne-o arătăm. Ele ar trebui să fie prezente continuu în viaţa noastră, să ne lumineze şi să ne înalţe spiritual. Dragostea, iubirea adevărate, nu pot fi cumpărate, nu pot fi preţuite. Pentru toate celelalte există cardurile de credit. ,,Fluturi în stomac” , ,,iubire platonică” sau oricum s-ar numi, ea rămâne acel sentiment unic, de necontrolat şi căruia nu i se pot pune bariere de nici un fel. Unii au încercat să definească iubirea ca pe o reacţie chimică banală, o secreţie a nu ştiu cărei glande. Cei care încearcă asta, probabil că n-au simţit cu adevărat acest sentiment, n-au suferit şi n-au plâns pentru asta...
Dragostea şi iubirea ar trebui să fie esenţa de a fi a fiinţei umane . În schimb ele au fost transformate în monedă de schimb, într-o marfă oarecare pe tarabele sufletului uman mercantil, unde totul poate fi de vânzare...
Viorel Dodan
Sărbătorim săptămâna asta -de data asta româneşte- Dragobetele, sărbătoarea dragostei tradiţional românească. Personal, nu am o impresie prea bună despre cealaltă variantă a acestei zile, Sf. Valentin.
În afară de faptul că perioada în care se sărbătoreşte nu prea îmbie la dragoste şi iubire, fiind în mijlocul iernii, această sărbătoare are un scop pur comercial. Am uitat că, noi românii avem o sărbătoare mult mai frumoasă, mai apropiată de mirosul de primăvară şi de verdele crud al primăverii: Dragobetele. Cu riscul de a fi acuzat de lipsă de sensibilitate, de ,,îmbătrânirea” spiritului sau de orice altceva, consider că astfel de sărbători inventate şi adaptate nu vor putea înlocui adevăratele sărbători româneşti.
De Dragobete, de Sf. Valentin sau oricum s-ar numi astfel de zile, dragostea, iubirea se cer celebrate. Mereu. Însă, adevărata dragoste, adevărata iubire, nu are nevoie de o zi anume să ne-o arătăm. Ele ar trebui să fie prezente continuu în viaţa noastră, să ne lumineze şi să ne înalţe spiritual. Dragostea, iubirea adevărate, nu pot fi cumpărate, nu pot fi preţuite. Pentru toate celelalte există cardurile de credit. ,,Fluturi în stomac” , ,,iubire platonică” sau oricum s-ar numi, ea rămâne acel sentiment unic, de necontrolat şi căruia nu i se pot pune bariere de nici un fel. Unii au încercat să definească iubirea ca pe o reacţie chimică banală, o secreţie a nu ştiu cărei glande. Cei care încearcă asta, probabil că n-au simţit cu adevărat acest sentiment, n-au suferit şi n-au plâns pentru asta...
Dragostea şi iubirea ar trebui să fie esenţa de a fi a fiinţei umane . În schimb ele au fost transformate în monedă de schimb, într-o marfă oarecare pe tarabele sufletului uman mercantil, unde totul poate fi de vânzare...
Viorel Dodan
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
