Comentariul săptămânii 22.04-28.04.2008

Intrăm în Săptămâna Mare, premergătoare Sfintelor Paşti şi orice om, oricât de apropiat sau nu ar fi de fenomenul religios, nu se poate să nu fie pătruns de spiritul acestor sfinte sărbători.
Dincolo de agitaţia şi inevitabila febră a cumpărăturilor, dincolo de ,,mărunţişurile” vieţii cotidiene, fiecare dintre noi ne lăsăm cuprinşi de semnificaţia spirituală a acestor zile. Pentru că, la un moment dat, măcar din când în când, sufletul nostru are nevoie de acea linişte pe care o aduc aceste zile de sărbătoare creştină. Deşi ar trebui ca această stare de pace, linişte interioară şi împăcare cu sine şi cu ceilalţi ar trebui să fie prezentă în permanenţă în viaţa noastră, e bine ca măcar acum să ne facem timp pentru acea mult-dorită ,,curăţenie” a sufletului, mult prea încărcat de păcatele acestei vieţi. Recunosc că relaţia mea cu Dumnezeu nu este una prea ,,strânsă” şi că prea rar I-am călcat pragul casei Sale, biserica, astfel încât consider că nu sunt eu cel mai în măsură să dau sfaturi de această natură. Însă, consider că, Dumnezeu trebuie să fie prezent în fiecare dintre noi şi fie că vrem sau nu, harul Său se află în fiinţa noastră de la naştere şi până dincolo de Marea Trecere în lumea spiritelor. Consider că Dumnezeu nu are nevoie de false dovezi de iubire. Nu avem o relaţie mai bună cu El doar călcându-I pragul casei Sale în fiecare duminică şi în toate sărbătorile religioase, doar din obişnuinţă, fără a fi pătrunşi într-adevăr de harul şi învăţăturile Sale. Nu este suficient să tocim podelele făcând mătănii şi cruci largi în faţa icoanelor, dacă după ce ieşim din biserică ne întoarcem la intrigile şi duşmăniile noastre mărunte şi deşarte. Acesta ar putea fi un păcat mai mare decât a fi un necredincios. Cred că această credinţă a fiecăruia nu are nevoie neapărat de o ,,exteriorizare” cu orice preţ şi cu orice ocazie, doar pentru a fi văzut şi perceput ca un ,,credincios”. Ea se află, sau ar trebui să se afle, în fiecare dintre noi, luminându-ne viaţa, făcându-ne să trăim în spiritul ei, al adevăratei credinţe. Şi dacă suntem conştienţi de asta, dacă ştim că mai presus de noi şi de voinţa noastră se află voinţa divină de care depinde viaţa noastră în fiecare clipă, mai mult decât orice pe pământ, atunci ne putem numi cu adevărat creştini. Atunci ne-am trăi viaţa cu frica de Dumnezeu, am fi mai buni unii cu ceilalţi, am fi mai curaţi spiritual şi mai luminoşi în suflet. Iar viaţa adevărată nu înseamnă doar plăcerile vieţii lumeşti, banii, averile. Ele sunt lucruri atât de uşor de obţinut dar la fel de uşor de pierdut. Este la fel de adevărat că ,,averea spirituală” este greu de obţinut, nu aduce aceeaşi satisfacţie precum partea materială a vieţii, dar, odată găsită ea rămâne veşnică. Cei puţini care o găsesc, se pot considera cu adevărat împliniţi pe acest pământ, se pot considera mai aproape de Dumnezeu.
Acum, în aceste vremuri tulburi şi de restrişte, sufletul omului are nevoie mai mult ca oricând de acea linişte, de înălţare a lui deasupra celor lumeşti şi de comuniunea sa cu El. Găsindu-L, nu vom mai fi rătăcitori prin deşertăciunea vieţii, ne vom găsi împlinirea şi puterea de a trăi mai departe pe acest pământ. Să ne bucurăm şi să credem cu adevărat când spunem ,,Hristos a înviat!” şi ,,Adevărat a înviat!”.

Viorel Dodan
21.04.2008