Comentariul săptămânii 02.12-08.12.2009

Venind în prejma Zilei Naţionale, victoria categorică a lui Lucian Bute împotriva lui Librado Andrade, este unul din puţinele motive pentru care ne mândrim că suntem români. Acest eveniment sportiv a făcut puţină linişte în marea de zgomote din ultima perioadă.
După ce euforia momentului s-a mai atenuat, constatăm că, de fapt, evenimentul nu era pe agenda niciunei televiziuni româneşti, mult prea ocupate cu alte ,,sporturi” şi că românii au putut vedea evenimentul datorită unor oameni de bine care au plătit transmisiunea. Sigur că, în asemenea momente ne mândrim că ,,noi suntem români”, dar uităm prea uşor că acest băiat din Pechea, a trebuit să se realizeze în Canada, nu în România. În România nu s-au putut asigura condiţiile propice unor astfel de performanţe, o sală de antrenament ca lumea şi promovarea necesară. Poate de aceea, canadienii îl consideră unul de-al lor, deşi îi respectă originile. Noi rămânem cu bucuria că Bute şi-a făcut datoria patriotică de a se acoperi la final cu drapelul naţional. Deşi acest gest simbolic ar trebui perceput ca o mustrare pentru autorităţile române, care ar trebui să se gândească mai mult la ceea ce au făcut ele pentru asta, acestea se fac că nu pricep semnificaţia gestului. Autorităţile române sunt prea ocupate cu victoriile personale, cum ar fi prezenţa în Comitetul Internaţional Olimpic sau funcţiile din Federaţia Internaţională de Box… Le place să se mândrească cu asemenea oameni, să apară în poze cu ei şi să spună cuvinte de laudă despre ei. Uită însă să spună şi ce merite au avut ei pentru ca acest băiat să ajungă acolo. Poate pentru că nu au avut nici unul? Ne-am bucurat cu toţii de această victorie a lui Bute, indiferent dacă am văzut meciul în direct sau în reluare. Pentru că boxul nu este un sport violent aşa cum îl văd unii. Este un sport bărbătesc, bazat pe reguli şi pe respectul faţă de adversar. Este sportul caracterelor puternice în care, spre deosebire de cele în echipă, competitorii se bazează pe forţele proprii, câştigă sau pierd pe cont propriu. Ne-am bucurat că Bute este unul de-ai noştri şi am perceput victoria lui ca un medicament împotriva dezamăgirilor permanente cu care ne-am obişnuit. De aceea, este trist că efectul acestui medicament este atât de scurt, fiind anihilat prea repede de acelaşi ,,virus” al dezamăgirii naţionale.
Orice asemănare cu evenimentele din viaţa politică pot părea cel puţin nepotrivite. Cu toate astea, deşi nu merită acest lucru, nu mă pot abţine să nu fac o asemănare între pumnii lui Bute şi pumnul lui Băsescu. Aştept să apară cineva care să spună disperat că acel pumn în ficatul lui Andrade este o făcătură. Că lipsesc câteva frame-uri din imaginea originală, că acolo se pot vedea nişte pixeli de demarcaţie care dovedesc falsul, că albul imaculat este de fapt, negru ca noaptea, etc…Diferenţa e că în ciuda oricăror expertize tehnice, lui Bute nu-i poate fura nimeni victoria mai mult decât evidentă, iar nouă nu ne pot strica bucuria momentului.

Viorel Dodan
02.12.2009