miercuri, 12 mai 2010

Comentariul săptămânii 19.08-25.08.2008

Bine v-am regăsit, dragi cititori! Am revenit dintr-o scurtă pauză editorială, timp în care s-au întâmplat multe lucruri în oraşul nostru. Unele plăcute, altele mai puţin plăcute. C-aşa e viaţa! Are din toate câte ceva.
Din ,,galeria” lucrurilor plăcute putem nominaliza organizarea pentru prima dată în oraşul nostru a ,,Zilelor Râmnicului”. Un eveniment deosebit care a adus puţină agitaţie în oraşul nostru toropit de caniculă. Cu miting aviatic, concert în aer liber şi focuri de artificii, toate astea stropite din plin cu bere, evenimentul a făcut deliciul cetăţenilor acestui oraş. Sau măcar al unora dintre ei. Pentru că au fost şi voci care au contestat organizarea acestui eveniment, pe motiv că fondurile alocate ar fi putut fi folosite în alte scopuri mai practice. Mă gândesc că, dacă pentru un astfel de eveniment care se adresează tuturor cetăţenilor oraşului şi are rolul de a le aduce bucurie, respectivii se indignează atât de tare, atunci aş vrea să ştiu părerea lor şi despre evenimentele neplăcute petrecute la cazinoul din oraş. Acest tip de ,,eveniment” este unul exclusivist la care au ,,bilete” doar unii din cetăţenii oraşului. Iar el face parte din celălalt tip de evenimente, mai puţin plăcute. Sau poate respectivii domni încă n-au avut timp să-şi arate indignarea faţă de un eveniment neplăcut care se întâmplă în chiar centrul oraşului şi este provocat de unii din cetăţenii oraşului. Ca să nu mai vorbim că aşa ceva era inevitabil şi că trebuia să se întâmple odată şi-odată! Şi astfel deschisă ,,calea”, vor urma şi alte astfel de incidente. Pentru că, după cum ştim, jocurile de noroc, cazinoul, ruleta, înfierbântă minţile şi sângele. Iar de aici până la fapte mai grave, nu e decât un pas. Deocamdată, poliţia va trebui să stabilească ce legi trebuie respectate şi care sunt mai ,,tari”: cele ale statului român, care prevăd, cel puţin teoretic, egalitatea tuturor în faţa lor, sau cele ale unui grup de indivizi care-şi închipuie că poate face o altfel de lege, aceea a pumnului. În rest, de admirat ,,solidaritatea” de grup a acestor oameni, care au fost alături de unul din membrii comunităţii lor, într-o astfel de situaţie. Asta dacă nu cumva s-a vrut a fi o demonstraţie de forţă împotriva legii.
Dar, să sperăm că acest gen de lucruri nu se vor mai repeta şi că vom avea parte în acest mandat doar de evenimente de genul ,,Zilele Oraşului” ca să ne putem concentra cu toţii la lucruri mai importante, cum ar fi punerea oraşului în mişcare. O mişcare benefică pentru toţi, nu doar una… de stradă!


Viorel Dodan
18.08.2008

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu