Comentariul de week-end 30.05-01.06.2008

Conu’ Vlahuţă faţă cu Sulamita

Multe va fi văzut în viaţa lui de statuie conu’ Vlahuţă cel veşnic nemulţumit şi mereu pe gânduri. A fost şi este martor tăcut la clipele de istorie şi de transformare a oraşului nostru.
Şi dacă pe timpul vieţii, a îndurat cu stoicism criticile confraţilor săi la adresa operelor sale, acum, ca statuie, bustul său trebuie să îndure neobrăzarea păsărilor ce poposesc pe capul lui cu un singur scop, dar şi multe altele din partea oamenilor. Mai mult ca sigur că nu s-a consolat deloc doar cu ideea că un liceu dintr-un oraş de provincie îi poartă numele. Aşa cum probabil nu se va împăca niciodată cu ideea că, din când în când (şi tot mai des), gândurile îi sunt tulburate de bubuielile de sute de waţi ale boxelor cu ocazia unor concerte sau spectacole de divertisment. Crescut şi format în spiritul cultural al acelor vremi, aceste manifestări ale timpurilor moderne îi vor părea mereu de neînţeles. Aşa îmi pot explica faptul că, în timpul apariţiei ,,extraordinarei”, ,,nemaivăzutei”…Sulamita, acesta s-a întors pur şi simplu cu spatele la scena amenajată şi pentru respectiv(a)ul. Astfel de reprezentaţie jalnică şi vulgară a unui individ care se pretinde artist, l-a ,,mişcat” profund de pe soclul său. A tratat astfel, în stilul său de statuie, şi instituţia care se numeşte ,,casa de cultură”, iar postura sa de gânditor în care se află, se potriveşte de minune cu situaţia în care se află astăzi cultura ca fenomen de masă.
Chiar mă întreb de ce bustul lui Vlahuţă nu este aşezat cu faţa către acea ,,casă de cultură” cum ar fi fost normal, ci cu spatele? O fi pentru ca acesta să nu mai vadă cu ce se ocupă cultura de azi, sau el chiar şi-a întors neobservat de nimeni faţa de la ceea ce noi numim azi cultură?

Viorel Dodan
29.05.2008